Duminica a II-a Advent (A): Acel strigăt al convertirii (omilie)

Sfântul Ioan Botezătorul

 

Evanghelia: Matei 3,1-12 – ¹ În acel timp, Ioan Botezătorul a venit ca să predice în pustiul Iudeii. ² El zicea: "Convertiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor". ² El este acela despre care a vorbit profetul Isaia care zice: "Iată glasul celui care strigă în pustiu: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui". ⁴ Ioan purta o haină din păr de cămilă şi o cingătoare de piele împrejurul mijlocului său; el se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. ⁵ Atunci locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din tot ţinutul dimprejurul Iordanului ⁶ ieşeau la el şi erau botezaţi de către el în Iordan, mărturisindu-şi păcatele. ⁷ Văzând însă pe mulţi din farisei şi saducei venind să primească botezul lui, le zise: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia ce va să vină? ⁸ Faceţi deci roade vrednice de pocăinţa voastră ⁹ şi nu spuneţi în voi înşivă: avem pe Abraham de părinte; căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice fii lui Abraham chiar şi din pietrele acestea. ¹⁰ Securea e pusă deja la rădăcina copacilor. Deci tot copacul care nu va face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc. ¹¹ Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar cel care vine după mine este mai puternic decât mine, iar eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintele; el vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. ¹² El are lopata în mână; îşi va curăţi aria şi va aduna grâul în hambar, iar paiele le va arde într-un foc ce nu se va stinge". 

 

Omilie

 

Ioan Botezătorul apare pe scena evangheliei pe neașteptate. Datoria sa este de ”a pregăti calea Domnului” vestindu-i venirea iminentă. Se prezintă ca un ascet al deșertului, cu haine aspre și cu o centură din piele în jurul mijlocului. Dar nu-i invită pe oameni să devină asceți ca el. A pregăti calea Domnului este altceva. Iată cum o spune Botezătorul: „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor… Să nu credeți că puteți spune: «Îl avem ca tată pe Abraham», pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abraham fii din pietrele acestea! Securea este pusă deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc”.

Așadar, două sunt mai presus de toate lucrurile pe care Ioan le consideră urgente: a se converti și a nu-și crea siguranțe false. Convertirea este un cuvânt care înseamnă schimbarea minții și a comportamentului. Nu numai o schimbare morală, în comportamente, dar o schimbare teologică, un mod nou de a-l gândi pe Dumnezeu.

Caracteristicile, care însoțesc totdeauna convertirea evanghelică sunt cel puțin trei.

 

Prima este radicalitatea. Convertirea nu este o schimbare exterioară sau parțială, ci o reorientare a întregii ființe a omului. Pentru Isus este vorba de o adevărată și proprie trecere de la egoism la iubire, de la apărarea proprie la dăruirea de sine; o trecere atât de reînnoitoare că este incompatibilă cu vechile structuri (mentale, religioase și sociale), aș cum vinul nou nu se poate pune în burdufuri vechi.

O a doua notă a convertirii evanghelice este religiozitatea: nu confruntându-se cu sine însușii descoperă omul măsura și direcția propriei schimbări, ci făcând referință la proiectul lui Dumnezeu. Iar prima mișcare nu este aceea a omului spre Dumnezeu, ci a lui Dumnezeu spre om: este o mișcare de har care face posibilă schimbarea omului și îi oferă modelul.

A treia caracteristică este umanitatea profundă a convertirii evanghelice: a se converti înseamnă a se întoarce acasă, este o recuperare a umanității, o regăsire a propriei identități. Convertindu-se omul nu se pierde, ci se regăsește, eliberându-se de alienările care îl distrug.

Dar mai există un al doilea avertisment în cuvintele Botezătorului: faptul de a aparține poporului lui Abraham nu este un motiv pentru a se considera în siguranță în fața judecății iminente („securea stă la rădăcina pomilor”). Nu rasa este aceea care contează, nici simpla apartenență instituțională la acesta sau la aceasta, ci credința. Nu trebuie să ne culcăm pe perna unei siguranțe facile și asigurătoare. Mântuirea nu este un fapt care nu-l asigură pe niciunul. Și cel drept trebuie să se convertească și să iasă din propria viziune. Fii lui Dumnezeu sunt de aici și de acolo. Dumnezeu poate ridica fii lui Abraham și din pietre, adică de oriunde.

Și primele două lecturi propuse de liturgice pot să ne ofere două indicații concrete despre schimbarea care este necesară pentru a ne pregăti la venirea Domnului. Isaia (prima lectură) visează un mugur nou de omenire, care ”nu va judeca după aparențe și nu va lua decizii după cele auzite, dar va judeca cu dreptate pe cei sărmani și va lua decizii drepte pentru cei oprimați din țară” (Is 11,3-4). Iar Paul este mai lapidar: ”primiți-vă unii pe alții precum și Cristos v-a primit pe voi” (Rom 15,7). (don Bruno Maggioni [05.12.2004], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).