 |
| Sfântul Carol Borromeo |
Statuia ciclopică pe care concitadinii săi din Arona, aproape
de Lago Maggiore, i-au ridicat-o exprimă foarte bine marea statură umană şi
spirituală a acestui sfânt, activ, benefic, angajat în toate domeniile
apostolatului creştin. Se născuse la Arona în 1538. Nepot al papei Pius al
IV-lea, a fost făcut cardinal diacon cu titlul de S. Prassede la numai douăzeci
şi unu de ani şi ales de însuşi papa ca secretar de stat. Niciodată nepotismul
nu a fost mai pe deplin justificat decât în acest caz. Deşi rămânând la Roma
pentru a reglementa provlemele inerente funcţiei sale (a fost primul secretar de
stat în sensul modern) a avut privilegiul de a putea administra chiar şi de la
distanţă arhidieceza milaneză.
Murind fratele său mai mare, a renunţat definitiv la dreptul la
titlu de conte şi la succesiune şi a preferat să fie sfinţit, la douăzeci şi
patru de ani, preot şi episcop. După doi ani, murind papa Pius al IV-lea, Carol
Borromeu a părăsit definitiv Roma şi a fost primit în mod triumfal în scaunul
său episcopal milanez, unde a rămas până la moarte care l-a secerat la numai
patruzeci şi şase de ani, în 1584. Într-o dieceză în ale cărei graniţe locuiau
populaţii lombarde, venete, elveţiene, piemonteze şi ligure, sfântul Carol era
prezent peste tot. Stema sa purta un motto format dintr-un singur cuvânt:
"Humilitas", umilinţă. Nu era o simplă curiozitate heraldică, era o alegere
precisă: el, nobil şi foarte bogat, se lipsea de toate şi trăia alături de popor
pentru a-i asculta nevoile şi destăinuirile. L-au numit "părintele săracilor": a
fost în adevăratul sens al cuvântului.
A cheltuit bunurile sale construind spitale, aziluri, case de
formare pentru cler, angajându-se să continuie reformele propuse de conciliul
Tridentin, la care a fost unul dintre principalii colaboratori. Animat de un
sincer spirit de reformă, a reintrodus o disciplină rigidă în rândul clerului şi
al călugărilor, nepreocupându-se niciodată de ostilităţile care se creau,
deoarece nu erau dispuşi să renunţe la anumite privilegii pe care tonsura le
garanta. A devenit ţinta unui josnic atentat, în timp ce se ruga în capela sa,
dar a ieşit nevătămat iertându-l cu generozitate pe atentator.
A continuat reformele conciliului Tridentin ajungând în
conflict chiar cu guvernatorul spaniol. În timpul teribilei epidemii de ciumă
care a izbucnit în 1576 şi a durat mult timp, pătrunzând în toate colţurile
diecezei sale, sfântul Carol a depus toate eforturile, iar dragostea sa nu a
cunoscut precauţiuni. Apoi chiar şi robusta sa fibră a cedat sub povara unei
oboseli atât de mari. A murit la 3 noiembrie 1584. A fost canonizat la 1
noiembrie 1610 de către Paul al V-lea.
(Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. pr. I.
Agiurgioaei; sursa: http://www.ercis.ro).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu