Luni - IV - PM



Raphael, Isus căzâd sub cruce



Ez 47,1-9.12; Ps 45; In 5,1-3.5-16

Aş vrea să comentez prima lectură, care este foarte sugestivă. Şi evanghelia de astăzi vorbeşte despre apa care vindecă şi ne face să înţelegem că Isus e acela care face vindecarea şi că apa e numai un simbol al harului său.

Ezechiel ne vorbeşte despre o viziune în care el vede noul templu şi vede izvorând, din partea dreaptă a templului, o apă minunată care duce cu sine pretutindeni sănătate, rodnicie, viaţă. Părinţii Bisericii au recunoscut, în acest templu, adevăratul Templu, pe Isus: rana coastei sale e aceea din care vor ieşi sânge şi apă.

Ezechiel vede, deci, templul şi apa care izvorăşte din partea dreaptă şi curgând spre Marea Moartă, care se găseşte la 20 de kilometri, pe aceeaşi latitudine cu Ierusalimul, dar nu şi la aceeaşi altitudine: Marea Moartă este la circa o mie de metri mai în jos şi, deci, apa poate să coboare în această direcţie. Chiar în Marea Moartă există apă, dar este aproape o apă moartă, care nu are în sine viaţă, pentru că are o densitate foarte mare în sare. În schimb, apa care coboară dinspre templu este apă bună, curată, foarte curată şi însănătoşeşte apa din Marea Moartă: „Va fi foarte mult peşte, pentru că va intra acolo apa aceasta şi apele din mare vor deveni sănătoase – spune îngerul Domnului – şi acolo unde va ajunge râul acesta, va fi viaţă”.

Este transformarea pe care harul lui Dumnezeu o realizează în noi şi în comunităţile noastre. Trebuie să mărturisim că în fiecare dintre noi şi în fiecare dintre comunităţile noastre există o „Mare Moartă”, adică un spaţiu de amărăciune, de opoziţie, de egoism, care face dificile raporturile, steril apostolatul şi că singur harul lui Dumnezeu ne poate transforma. Noi ştim că apa care vine de la Domnul la început este un izvor foarte mic – pare aşa de neînsemnată apa Botezului! – şi totuşi, ea devine un torent mereu mai adânc, capabil să transforme totul în viaţă dacă avem încredere, dacă avem sufletul cât de puţin deschis.

Ne apropiem de Paşti şi Botezul este participarea la misterul pascal: apa de botez este sensul acţiunii lui Cristos mort şi înviat care ne dă o viaţă nouă, ne purifică de orice păcat şi ne dă rodnicia vieţii creştine. Trebuie să ne bucurăm, ştiind că întreaga viaţă putem atinge apa mântuirii, că dacă ne este sete, putem să ne-o potolim în ea, şi că această apă mântuitoare devine în noi, cei care credem, izvor care ţâşneşte pentru viaţa veşnică. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).