 |
| Isus cu fariseii și cărturarii. |
Credința
inimii
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 septembrie 2018)
Lecturi: Deuteronom
4,1-2.6-8; Iacob
1,17-18.21b-22.27; Evanghelia
Marcu 7,1-8.14-15.21-23; lecturi. Omilie
După ce am petrecut vacanţele,
acum, puţin câte puţin, viaţa vine la normal. Evanghelia ne călăuzeşte la
urmarea lui Isus care vrea şi astăzi să ne facă discipolii săi. Participând la
Liturghia duminicală, în care cuvântul Domnului este explicat și la Euharistie,
trebuie să ne interesăm despre credința inimilor noastre: este miezul problemei
religioase. Acest cuvânt este lumina
pentru pașii noștri…
Dumnezeu se dăruiește în
poruncile sale oamenilor pentru că vrea vecinătatea noastră, vrea ca omul să
fie fericit. În prima lectură luată din Cartea
Deuteronomului (Dt
4,1-2.6-8), scrisă târziu, pe la 600 de ani înainte de Cristos, când comunitatea
ebraică era dispersată și în dificultate din cauza exilului babilonic. Moise – legislatorul religios a lui
Israel care vorbea cu Dumnezeu – ne
amintește ce s-a întâmplat cu poporul ales. El a fost ales de Domnul spre
a elibera poporul său, Israel, de sclavia Egiptului. Prin dăruirea Legii, Dumnezeu i-a oferit „pașaportul spre libertate”:
„acum, Israel, ascultă hotărârile şi judecăţile pe care te învăţ să le
împliniţi pentru ca să trăiţi!” (v. 1).
Expresia „hotărârile şi judecăţile” se referă la Lege [Torah], cu sensul de orientare în viață
obișnuită, însuflețită de descoperirea lui Dumnezeu. Să asculte, să pună în practică legea venită de la Dumnezeu și pe care
omul nu va putea să o schimbe: „nu adăugaţi nimic la cele ce vă
poruncesc eu şi nu scoateţi nimic din ele, ci păziţi poruncile Domnului
Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu!” (v. 2). Isus astăzi critică fariseii
ce se ocupă de eliminarea poruncilor lui Dumnezeu: „lăsând la o parte porunca
lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor” (Mc 7,8). Pe muntele Sinai,
Dumnezeu a făcut o alianță cu poporul său: s-a angajat pentru el și s-a ținut
de promisiune. Poporul a înțeles cât de mult îi iubește Dumnezeu. Deuteronomul amintește că legea dată pe Sinai este o
lege de trăit, de exercitat, de „practicat”: „să le păziţi şi să le
împliniţi” (v. 6). Motivul observării este legat de viață: astfel că Israel nu
are numai legi bune, care îl constituie drept un popor înțelept, dar și un
Dumnezeu „vecin” cu el gata să-l asculte cum îl invocă.
În a doua lectură, apostolul Iacob (Iac
1,17-18.21b-22.27) se adresează discipolilor lui Isus evrei cu un limbaj
familiar lor și îi invită să trăiască astfel viața cea nouă din ziua botezului
lor. Dumnezeu „a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt de adevăr” (v. 18).
Expresia este folosită în tradiția misionară și catehetică a Bisericii pentru a
indica evanghelia, vestea cea bună: o lumină în întunericul acestei lumi. În
centrul acestei vieți este Isus Cristos: darul incomparabil al Cuvântului lui
Dumnezeu. Acest cuvânt este semănat în fiecare din noi: „primiţi cu blândeţe cuvântul
care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre!” (v. 21). Nouă
ne revine responsabilitatea de al primi cu umilință acest cuvânt; el este în
măsură să ne salveze. Creștinii sunt fiii iubirii lui Dumnezeu. Nu putem vorbi
despre har fără Lege; Legea [Torah]
este darul gratuit a lui Dumnezeu prin excelență. Iacob nu are în minte legea pentru
lege, ci porunca cea nouă a iubirii asupra căreia interpretează faptele legii
și ale iubirii. Iacob ne invită că nu este suficient a asculta, dar trebuie pus
în practică: „religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a
Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a
se păstra nepătaţi de lume” (v. 27). Iată, practica religiei! Iată, practica
moralei! Fără comentarii…
În Evanghelie luată după sfântul
Marcu (Mc 7,1-8.14-15.21-23) vedem pe
Isus în fața fariseilor. Sunt ultimii păzitorii ai legii lui Moise și ai
tradițiilor umane. Fariseii constată numeroase încălcări comise de discipoli
lui Cristos: sunt încălcări ale tradiției bătrânilor. Dar Isus le reproșează că
lăsă de o parte poruncile lui Dumnezeu pentru a ține tradiţia oamenilor.
Isus profită de un scandal fals
pus în scenă de unele persoane care abordează problema foarte gravă a coruperii
religiei. Suntem tot în Galileea, într-un ţinut îndepărtat de capitală, centrul
religiei. Aici şi-a început misiunea publică, vestind celor săraci şi mici
apropierea împărăţiei lui Dumnezeu. Câţiva farisei și cărturari vin de la
Ierusalim ca să discute cu el. Faima lui ajunsese în capitală şi aceştia au
venit nu ca să-l acuze, dar simplu, ca să discute cu el. Cristos este la
începutul predicării şi încă destul de departe de Ierusalim ca să trezească
opoziţia celor de la Templu. Este cunoscut faptul că fariseii respectau nu
numai Legea (Torah) dar şi multe
adăugiri de-a lungul anilor din partea înţelepţilor lui Israel. Aceste adăugiri
sunt cele pe care evanghelistul le numește „tradiţia bătrânilor”. Cu aceste prescripţii
rituale se urmărea respectarea lui Dumnezeu. Aceşti farisei şi cărturari,
văzând că discipolii lui Isus nu respectă practicile de purificare înainte de a
se aşeza la masă, se scandalizează. Cum se poate? Tradiţia noastră iudaică
porunceşte spălarea mâinilor înainte de masă, mai ales la întoarcerea de la
piaţă unde este posibil să fi atins mâncăruri necurate sau persoane murdare sau
spurcate, iar ucenicii nu o respectă: „mănâncă cu mâinile nespălate” (v. 2). Reproşul lor stă nu împotriva
unei reguli de igienă, ci împotriva nerespectării unei prescripţii rituale. Spălarea
mâinilor era cerută la început doar preoţilor, dar fariseii, voind un popor
perfect, au extins-o la toţi.
Isus îi apără pe apostoli şi
demască modul ipocrit de a trăi religia. Cristos spune despre bunătatea
creației: „nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face
impur” (v. 15), adică: nu atingând o mâncare rea, devii rău; nu dând mâna cu o
persoană necinstită devii necinstit. Căci nimeni nu poate să-mi transmită
răutatea sa dacă eu nu vreau. La fel, nu devii bun atingând sfinţii, altarele
sau imaginile sacre. Devii sfânt doar atunci când începi să trăieşti sfinţenia.
În gândirea lui Isus, religia nu este adevărată şi nu-l salvează pe om atunci
când este redusă doar la exterioritate, la reguli magice, la atitudini pioase
în exterior. Este incomod acest mesaj şi mereu actual. Nu este pusă în discuție
Legea [Torah] dată de Dumnezeu lui
Moise, dar interpretarea și modalitățile puse în practică de farisei. Isus se
aruncă asupra „tradițiilor oamenilor”, care fac să uităm atitudinile
fundamentale ale poruncilor divine.
Dumnezeu nu poate fi înşelat, aşa
cum omul se înşeală de multe ori privind aspectul exterior. Dumnezeu nu se
cinsteşte respectând, de ochii lumii, „tradiţiile bătrânilor”... care rămân
bune sau mai puţin bune... Credința nu stă în respectarea unor reguli umane...
Raportul nostru cu Dumnezeu este definit la alt nivel: cel al inimii. Nu la cel
exterior. Noi suntem în faţa lui Dumnezeu nu cum ne arătăm la ultima modă a
timpului, ci aşa cum suntem: în inimă. Religiozitatea ucenicului lui Cristos
este credința inimii. Aici trebuie să fim atenți!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu