 |
Adorația păstorilor -
de Anton Raphael Mengs.
|
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (luni, 25 decembrie 2017)
Lecturi: Isaia
62,11-12;Tit 3,4-7; Evanghelia
Luca 2,15-20.
Omilie
În zorile acestei dimineți de
Nașterea Domnului, lumina ne ajută să vedem un copil culcat în iesle, vegheat
cu grijă de Maria, mama sa, și de Iosif. Acest eveniment este unic. Timpul
Crăciunului e o sărbătoare care ne invită să descoperim în pruncul Isus chipul
lui Dumnezeu. Suntem invitați să medităm ce se petrece în noaptea Crăciunului.
Cuvântul despre mântuire din
cartea lui Isaia (Is 62,11-12) – cunoscătorii îi spun al treilea
Isaia (cap. 56-66) – face să se audă un anunț ieșit din comun care răsună până
la marginile pământului. Profetul vestește oraculul mântuirii într-un momentul disperat
din istoria lui Israel: exilul babilonic. Acum Israel nu mai este un popor: fără
țară, fără rege, fără capitală, fără templu… Profetul intervine în această
situație tragică pentru a proclama că Dumnezeu rămâne fidel și, de aceea, va
face ca poporul său să retrăiască experiența exodului, adică a ieșirii din
Egipt. Exilații sunt îndemnați stăruitor să facă drumul întoarcerii și al
libertății pentru ca venirea Domnului Mântuitor să facă din această comunitate
un popor sfânt și răscumpărat. „Spuneţi fiicei Sionului: «Iată, vine mântuirea
ta!»” (v. 11). Domnul îi va conduce în țara promisă și el însuși se va reîntoarce
să locuiască în Sion, așa încât cetatea distrusă – Ierusalimul – să fie chemată
„Cetate căutată, nepărăsită” (v. 12). În fața acestei intervenții a lui
Dumnezeu, națiunile își vor da seama de iubirea lui Dumnezeu față de poporul său
și îi vor numi: „popor sfânt, răscumpărat de Domnul” (v. 12), adică poporul
care îi aparține Domnului. Acest text folosit la liturgia din zorii nașterii
Domnului ne vorbește nouă despre o nouă întâlnire a lui Dumnezeu în Fiul său născut
în ieslea Betleemului: adevăratul Mântuitor și eliberator al omenirii.
În Scrisoarea către Tit (Tit 3,4-7),
sfântul Paul recunoaște că „s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui
Dumnezeu, mântuitorul nostru, nu prin faptele [noastre]…, ci din îndurare” (vv.
4-5). Raportul pe care omul îl stabilește cu Dumnezeu nu se naște din
inițiativa omului, ci din aceea a lui Dumnezeu îndurător. Unicul mod autentic
cu care este posibil să trăim Crăciunul este acela de a fi săraci, adică
persoane care nu ridică pretenții față de Dumnezeu, ci sunt disponibile să
recunoască iubirea care întrece orice așteptare. Dacă omul îl primește pe Isus,
Dumnezeu îl salvează prin botez reînnoindu-l în Duhul Sfânt, „pe care l-a
revărsat din belşug asupra noastră prin Isus Cristos, mântuitorul nostru” (v.
6), schimbându-i istoria. Cu nașterea lui Cristos și cu moartea sa, omul
primește o viață nouă. Este manifestarea iubirii și a milostivirii divine.
În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 2,15-20) păstorii sunt cei mai săraci,
sunt destinatarii întâlnirii cu Domnul: „păstorii au spus unii către alţii: «Să
mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut
cunoscut Domnul!»” (v. 15). Păstorii primesc anunțul. Sunt primii care l-au văzut. În timpul lui Isus păstorii nu erau bine
văzuți. Și aceasta din cauza muncii lor: nu frecventau deloc sinagogile; erau
oameni simpli, murdari pentru că se ocupau de oi. Cu toate acestea ei sunt
primii locuitori care au mers la Isus. Numai cine este sărac poate trăi
profund și gusta misterul întrupării; înțelege măreția minunată a acestui
copil: Isus este fratele nostru. Numai cine este sărac își pune încrederea în
Dumnezeu și nu în puterea sau în bogățiile sale...
„Au plecat, deci, în grabă şi
i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle” (v. 16). Imaginea şochează
prin simplitatea ei. Ceea ce uimeşte cel mai mult este absenţa oricărei trăsături
de minune. Păstorii sunt învăluiţi şi plini de teamă în faţa măreției lui
Dumnezeu, dar semnul pe care îl primesc este foarte simplu: „Veţi găsi un copil
înfășat şi culcat în iesle” (Lc 2,12).
Şi când ajung la Betleem nu văd altceva decât „un copil pus în iesle”. Minunăţia
Crăciunului stă aici: este proclamat Domnul, Mesia şi Mântuitor un copil înfăşat
în scutece şi pus într-o iesle…
„După ce l-au văzut, au făcut
cunoscut cuvântul […] despre acest copil” (v. 17). Uimește simplitatea și
gloria, slăbiciunea și măreția. Fără descoperirea de către îngeri nu vom
înţelege că acel copil pus într-o iesle este „Domnul” [în ebraică Adonai]. „Vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,11), ne spune evanghelia. Fără pruncul pus în iesle nu vom înţelege că
gloria adevăratului Dumnezeu este diferită de măreția omului. Acest uimitor
amestec de glorie şi simplitatea constituie o severă judecată împotriva lumii –
chiar creștine – întotdeauna tentată să ascundă simplitatea goală a copilului și
să o lege la formele seducătoare ale puterii și prestigiului. Dar în acest caz
nu mai celebrăm gloria lui Dumnezeu și a nașterii sale, dar măreția inutilă a
omului. Isus este cu adevărat un Dumnezeu între noi, părtaș al existenţei
noastre. Și aceasta este frumusețea nașterii Domnului.
„Păstorii s-au întors,
glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut”
(v. 20), căci i-a făcut protagoniști sau inițiatorii evenimentelor
mântuirii. Ei sunt mesagerii nu numai de nașterea unui copil dar despre
semnificația evenimentelor, despre manifestările actuale și prezenta bunăvoință
divină în umanitatea în Isus, Mântuitorul și Mesia. Pentru a-l lăuda și
glorifica pe Dumnezeu, trebuie să fii uimit și îndrăgostit de el…
Mesajul de Crăciun este aceasta:
Dumnezeu ne iubește pe toți așa cum suntem. Nici unul dintre noi să nu se simtă
judecat pentru trecutul sau prezentul său. Să ne încredințăm iubirii milostive
a lui Dumnezeu. Să-l rugăm pe Domnul să ne dea credință vie, speranță neclintită și iubire,
nouă și altora.
Sărbători fericite și
binecuvântate!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989]; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu