 |
Sfântul Ștefan, martir - de Charles Lebrun.
|
Însuflețit de iubire fața de Cristos
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (marți, 26 decembrie 2017)
Lecturi: Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei
10,17-22.
Omilie
Astăzi îl sărbătorim pe primul martir al creştinismului, pe sfântul Ştefan care şi-a vărsat sângele pentru credinţa în Cristos. Intenția liturgiei de astăzi este de a asocia sărbătorii Crăciunului pe sfinții din Noul Testament care au fost slujitori fideli ai Cuvântului făcut om. Ieri, în prima zi a nașterii Domnului, am avut ieslea cu pruncul abia născut, cu cântarea îngerilor și vizita păstorilor. Astăzi este sângele sfântului Ștefan, ucis cu pietre, pentru că a avut curajul să creadă în promisiunea exprimată în simplitatea ieslei. Poimâne – uciderea pruncilor nevinovați – ne vorbește despre soarta care îl așteaptă pe Fiul lui Dumnezeu, astăzi copil, mâine răstignit pe cruce. Contrasul este enorm. Ne vorbește despre prețul mântuirii noastre, despre uneltirile obscure pe care oamenii le urezesc dintotdeauna împotriva lui. Ne vorbește despre păcatul lumii și despre istoria adevărată a Bisericii lui Cristos. Se desleagă astăzi deja acel duel minunat și neîncetat dintre forțele răului care ar voi să-l închidă definitiv într-un mormânt de moarte mai întâi pe Cristos și apoi pe urmașii săi. Toți persecutorii Bisericii ar trebui să înțeleagă că sângele martirilor, începând de la cel al lui Ștefan până la cel al martirilor zilelor noastre, a fost totdeauna sămânța care a făcut să se nască noi fii prin botez.
Sfântul Ştefan s-a lasăt cucerit
de acest Cuvânt divin şi a devenit primul martir, martor al lui Cristos. A fost
omul credinţei. Aşa îl caracterizează sfântul Luca în Faptele Apostolilor (Fap 6,8-10; 7,54-59) –
din care am luat o lectură – descriind alegerea celor şapte diaconi. Cel dintâi
a fost ales Ştefan „plin de har şi de putere” (v. 8), „plin de Duh Sfânt” (v.
55). Ştefan ne arată ce înseamnă cu adevărat să crezi în Cristos. Ce este
credinţa? A crede în Isus nu înseamnă a accepta nişte idei, nişte învăţături,
nişte adevăruri de credinţă, ce ni le-a descoperit alții. Credinţa nu este doar
un act al minţii, ci un act al fiinţei umane, la care iau parte mintea, voinţa
şi inima omului. Credinţa, pentru Ştefan, este o adeziune, un ataşament, nu
faţă de învăţătura unui om ce a trăit pentru un timp pe pământ, apoi a
dispărut, ci faţă de o persoană vie, Cristos, mort, dar înviat. Înainte de a-şi
da sufletul, a exclamat: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Isus stând în
picioare la dreapta lui Dumnezeu!” (v. 56). Credinţa lui Ştefan este o credinţă
vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa sa. Credinţa lui în
Isus este o credinţă însufleţită de o iubire înflăcărată faţă de Cristos.
În ce fel îşi manifestă Ştefan
credinţa sa pentru Cristos? Mai întâi, vorbind tuturor despre Isus,
predicându-l, l-a făcut cunoscut. Faptele Apostolilor ni-l prezintă
vorbind aprins, cu pasiune despre Cristos, cu iudeii în sinagogă, în sinedriu,
în faţa marelui preot, şi nimeni nu putea să-i stea împotriva înţelepciunii şi
Duhului cu care le vorbea. Apoi, şi-a dovedit credinţa în Cristos şi iubirea
faţă de el, străduindu-se să-i imite viaţa, să-i devină
asemenea. În ce fel s-a făcut Ştefan asemănător cu Cristos? În multe privinţe.
Mai întâi, în iubirea faţă de semeni, faţă de cei săraci, lipsiţi, suferinzi.
I-a slujit exact așa cum l-ar fi slujit pe Isus, ce nu a venit să fie slujit,
ci ca el să-i slujească pe alţii. A făcut parte din numărul celor şapte
diaconi: cuvântul grec – „diacon” – înseamnă slujitor. Misiunea pentru care a
fost ales de apostoli a fost aceea de a sluji cu mâinile sale la mese văduvelor
şi ale săracilor ce erau întreţinuţi din pomana bisericii. De aceea, îl vedem
în icoane purtând, aşa cum poartă şi astăzi diaconii, o stola sau o eşarfă ce
porneşte de pe umărul stâng în diagonală spre partea dreaptă. Nu este altceva
decât şervetul pe care îl poartă pe umărul stâng sau pe braţul stâng chelnerii,
cei care servesc la mese.
În al doilea rând, Ştefan a fost
cu totul asemenea lui Isus prin felul în care a îndurat suferințele, prigoana
până la moartea de martir. Moare exact ca şi Isus, iertând şi rugându-se pentru
ucigaşii săi, în timp ce ploaia de pietre cădea asupra lui. „Ştefan se ruga,
zicând: «Doamne Isuse, primeşte duhul meu». Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu
glas tare: «Doamne, nu le lua în seamă păcatul acesta». Şi, după aceste
cuvinte, a adormit” (Fap 7,59-60).
La Evanghelie după Matei (Mt
10,17-22), Isus îi avertizează pe discipolii săi la ce trebuie să se aştepte:
la împotrivire, la prigoană. Cuvintele lui Isus sunt valabile pentru toate
generaţiile de creştini din toate timpurile: „Veţi fi prigoniţi, veţi fi urâţi
de toţi pentru numele meu. M-au prigonit pe mine, vă vor prigoni şi pe voi.
Ucenicul nu poate fi mai presus de învăţătorul său”. „Nu fiţi preocupaţi”,
spune Isus, „când vă vor târî în faţa tribunalelor. Nu voi sunteţi cei care ţineţi
piept prigonitorilor, ci Dumnezeu vă întăreşte în acele clipe”.
Toţi trebuie să fim pregătiţi să
ne dăm viaţa pentru credinţă. Şi dacă nu tuturor Dumnezeu ne cere jertfa
supremă a vieţii, tuturor ne cere să îndurăm cu curaj martiriul de fiecare zi, suferinţele,
persecuțiile, pe care nu le poate evita creştinul care îşi trăieşte credință în
viața lui Isus Cristos.
Sfântul Ștefan este condamnat – un
inocent – care se „răzbună” cu iertarea sa. Astfel devine adevăratul învingător
și cerurile se deschid deasupra lui. Numele grecesc – Ştefan – înseamnă „coroană”.
Primindu-l în cer, Cristos i-a pus pe frunte coroana învingătorului. Să ne
ajute sfântul Ştefan şi pe noi să mergem pe urmele lui învingând lumea cu
iubirea lui Isus.
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989]; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu