 |
| Prezentarea lui Isus la Templu. |
Descoperirea familiei
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 decembrie 2017)
Lecturi: Genezei
15,1-6; 21,1-3; Evrei
11,8.11-12.17-19; Evanghelia Luca
2,22-40.
Omilie
Liturgia
de astăzi ne invită să reflectăm asupra familiei, în lumina acelei comunități
formate din Iosif, Maria și Isus, pe care textele evangheliei le descriu cu o
mare sobrietate și discreție.
În
prima lectură, luată din cartea Genezei (Gen 15,1-6; 21,1-3), ni se vorbește despre credinţa lui Abraham. Deja
este pregătită mentalitatea că fii sunt darul lui Dumnezeu. Părinții trebuie să-și
păstreze vie conștiința că nu sunt proprietatea lor, dar că sunt „în gestiunea”
lor. Astfel și Isus, darul lui Dumnezeu pentru Maria prin opera Duhului Sfânt
este încredințat grijii lui Iosif. Ca și cum ar participa la suferința lui
Abraham, Dumnezeu intervine cu aceste cuvinte: „Nu te teme!” Și imediat Domnul
vrea să-i asigure lui Abraham o schimbare cu totul superioară forțelor omului:
„Eu sunt scutul tău şi răsplata ta” (v. 1). El
a ascultat cuvântul Domnului și trebuie să se lase condus în noapte
pentru că în acest mod va putea să facă experiența surprinzătoare a cerului
înstelat care luminează întunericul. Singurul care rămâne în noapte poate
percepe frumusețea și consolarea unui cer înstelat. Noaptea obscură a lui
Abraham și a Sarei – cei doi soți în vârstă, fără mângâierea unui copil – se
sfârșește cu promisiunea divină. „Priveşte spre cer şi numără stelele, dacă
poţi să le numeri! […] Aşa va fi descendenţa ta” (v. 5). A crezut Abraham în
Cuvântul lui Dumnezeu care îi promitea un urmaș ieșit din sângele său. Prin
acest fiu – Isac – Dumnezeu descoperă iubirea și fidelitatea sa. Înţelegem că
credinţa nu este doar o aderare la ideile altora ci în primul rând este a merge
pe un drum nou pe unde îți arată Domnul. Abraham se încrede în cuvântul său,
fără ezitări; nu uită de promisiune, nu avansează rezerve sau suspiciuni. „A
crezut în Domnul şi Domnul i-a considerat aceasta ca dreptate” (v. 6). Dumnezeu
e la superlativ și Abraham este într-un raport preferențial cu Domnul.
Scrisoare către Evrei (Evr 11,8.11-12.17-19) – din care luăm cea de a doua lectură – a fost
scrisă pentru creștinii persecutați. Autorul a voit să-i încurajeze pe cei
prigoniți arătându-le în Abraham modelul credinţei în Dumnezeu. „Prin credinţă,
Abraham a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un loc pe care avea să-l
primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge” (v. 8). Scrisoarea
amintește până unde ajunge această credință a lui Abraham: pus la încercare „să-l
jertfească pe singurul” său fiu – Isac –, „el credea că Dumnezeu este atât de
puternic încât să învie morţii” (v. 19). În momentul în care nu îl reține
pentru sine ca o proprietatea a sa – redându-l lui Dumnezeu – Abraham primește
pe Isac ca dar, simbol al alianței fidele și a promisiunii lui Dumnezeu care
vrea să-l dea tatălui său nu numai pe Isac, ci și o mulțime de credincioși
nenumărați. Abraham devine acum tatăl în credință și din descendența sa se va
naște Isus – adevăratul Isac – în care toate promisiunile sunt îndeplinite.
În
Evanghelia după Luca (Lc 2,22-40) ne este oferită mărturia
Mariei şi lui Iosif la patruzeci de zile după naşterea lui Isus: ei merg la
Templul din Ierusalim pentru a-l oferi Domnului pe pruncul Isus. Nu rețin
pentru ei darul, dar îl redau Domnului și în felul acesta îl încredințează lui
Dumnezeu și tuturor oamenilor care așteaptă mântuirea.
În
această sărbătoare a Sfintei Familii, să încercăm să spunem aceasta pentru
părinţi, educatori, tineri şi copii: orice copil este un dar al lui Dumnezeu,
îi aparţine Domnului. Copilul nu aparţine părinţilor săi. El este un dar al lui
Dumnezeu. Trebuie repetat aceasta fără încetare. Cardinalul Lustiger spunea:
„Astăzi, occidentalii îşi «plătesc» copiii aşa cum îşi plătesc o maşină!” Voia
să spună prin aceasta că, în civilizaţiile contemporane, copilul nu este voit
pentru el însuşi, ci pentru cuplul care îl „comandă”, pentru că el este mai
mult sau mai puţin necesar. De câte ori nu se aude această reflecţie de pe
buzele multor familii: „Da, un copil, trebuie să avem măcar unul, pentru că
altfel este prea tristă viaţa, mai ales atunci când îmbătrâneşti!” Şi totuşi,
Maria şi Iosif vin la templu ca să facă un gest foarte important. Prezentarea
la templu însemna: „Dumnezeul meu, acest copil tu ni l-ai dăruit. Ei bine, noi
ţi-l dăm înapoi. Noi ştim că nu suntem proprietarii lui. Ştim că va avea pentru
noi altceva de făcut decât să facă planuri pentru viitor… Copilul nostru – în ochii tăi, o, Tată – este deja o persoană
liberă. Ți-l oferim ție!”
Familia
devine semnul credinței omului și semnul iubirii lui Dumnezeu. Sunteţi
înrădăcinaţi în Cristos care a trăit într-o familie. Astfel veţi putea înţelege
ce valori minunate sunt căsătoria, familia și dăruirea vieţii. Domnul este fidel în tot ce face! El ne
cheamă fără încetare să lucrăm la proiectul său.
Să privim la familia de la Nazaret! Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să descoperim un mod nou de a fi familie, cu adevărat, în credinţă, iubire și speranță, într-un drum reciproc. Maria şi Iosif să ne ocrotească și să ne ajută să avem curajul de a descoperi adevărata familie!
Să privim la familia de la Nazaret! Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să descoperim un mod nou de a fi familie, cu adevărat, în credinţă, iubire și speranță, într-un drum reciproc. Maria şi Iosif să ne ocrotească și să ne ajută să avem curajul de a descoperi adevărata familie!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu