† Duminica a 3-a din Post (A): A lua apă din Izvoarele apelor vii [19.03.2017]

Cristos și femeia samariteană la fântână (1599) - de Palma Iacobus.

Evanghelia Ioan 4,5-42: În acel timp, Isus a venit într-o cetate din Samaria numită Sihar, aproape de ţinutul pe care Iacob l-a dat fiului său Iosif. Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de călătorie, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!” Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Aşadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?” De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci ai apa vie? Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?” Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!” El i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!” Femeia a răspuns şi i-a zis: „Nu am bărbat”. Isus i-a spus: „Bine ai zis «Nu am bărbat», pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul”. Femeia i-a zis: „Doamne, văd că tu eşti profet. Părinţii noştri l-au adorat pe Dumnezeu pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore”. Isus i-a spus: „Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim! Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul – şi acum este – când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore”. Femeia i-a zis: „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate”. Isus i-a zis: „Eu sunt, cel care îţi vorbesc!” Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „De ce vorbeşti cu ea?” Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: „Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?” Ei au ieşit din cetate şi au venit la el. Între timp, discipolii îl rugau: „Rabbi, mănâncă!” Dar el le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi”. Aşadar, discipolii ziceau unii către alţii: „Oare i-a adus cineva de mâncare?” Isus le-a zis: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. Nu spuneţi voi: «Mai sunt încă patru luni şi vine secerişul»? Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe pentru seceriş! Deja secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». Eu v-am trimis să seceraţi ceva pentru care nu aţi trudit. Alţii au trudit, iar voi aţi intrat peste truda lor”. Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. Aşadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui. Îi spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii”.

Omilie

Texte din Exod şi din Evanghelie ne spun despre importanţa apei: noi ne dăm seama mai ales când ea lipsește. Prima lectură ne trimite înapoi la istoria poporului evreu. El părăsea o viaţă de sclav în Egipt pentru a se îndrepta spre ţara Canaanului. Dar între cele două există deşertul. Vedem cum apa este esenţială pentru viaţă. În plină căldură, situaţia poate deveni dramatică. Este o problemă de viaţă şi de moarte.

În ciuda tuturor beneficiilor pe care le-a primit, poporul nu s-a abandonat cu toată încredere în Domnul. E ceea ce se întâmplă frecvent: de îndată ce viața noastră pare în pericol, ne îndoim, strigăm că suntem abandonați. Uităm că Domnul nu a încetat să ne iubească. El nu a încetat să ne hrănească şi să adape poporul rebel. Setea din deşert este un indiciu al altei sete pe care Isus o va potoli la femeia samariteană. El se va prezenta ei – şi pentru noi toţi – ca izvorul de apă vie.

A doua lectură ne aminteşte acest dar făcut nouă de Dumnezeu: viaţa şi darul Duhului Sfânt. Nu este un răspuns presupus meritelor din partea noastră; este oferit la toți gratuit. El devine activ odată ce el este primit cu credinţă. Este exact ceea ce a  mărturisit în Evanghelie femeii din Samaria. Speranţa nu dezamăgeşte. Marea prioritate a lui Dumnezeu este ca toţi păcătoşii să fie mântuiţi. El nu se oprește niciodată să ne iubească. Cristos a murit pe cruce pentru noi toți. Este adevărat că e dificil să credem atunci când apa lipsește și ne chinuie. Dar este zadarnic să ne grăbim spre apele care să ne potolească setea. Dumnezeu este unicul şi inepuizabilul izvor. Numai el poate să ne umple.

Evanghelia ne dă să medităm o scenă absolut extraordinară. Sfântul Ioan ne dezvăluie tot misterul lui Dumnezeu. El pornește de la apa care fertilizează pământul şi dă viaţă lumii. Acesta se întâmplă în Samaria la fântâna lui Iacob. Isus s-a oprit căci este obosit de drum. Întâlnește o femeie samariteană. În mod normal, această întâlnire nu a avut loc. Evreii şi samaritenii evită să se întâlnească. Se opun rivalităţile foarte vechi.

Această femeie care vine la fântână este simbolul umanităţii noastre rănite. Dumnezeu vede grăbindu-se de la înălțime pericolul şi căderea în păcat. Făcea totul pentru a ne scăpa. Trimite pe Fiul său „să caute şi să salveze ceea ce era pierdut”. Când Cristos cere femeii samaritene: „dă-mi să beau”, înţelegem sete de mântuire. Are sete de afecțiunea sa și de a noastră. Femeia samariteană este progresiv condusă să recunoască în Isus Izvorul Apelor vii.

Este important pentru noi şi pentru lumea întreagă. Una dintre caracteristicile timpului nostru este lipsa de cunoștințe religioase. În sfârșit pare să se instaleze în deşertul indiferenţei, al necredinţei, al „relelor credinţe”. Credința devine ceva secundar prin raportul profesiei, al timpului liber şi a activităţilor noastre de fiecare zi. Dumnezeu este respins. Dar când vrei să izgonești religiosul, revine sub forma celor mai perverse: este creşterea superstiţiei, a practicilor care pot fi înțeleși numai de cei inițiați [ezoterici], clarviziune, magie albă sau neagră... Isus vrea să ne întâlnească în acest deşert al lumii de astăzi. Nu vrea să piardă pe niciunul. Pentru noi şi pentru lumea întreagă și-a dat viaţa pe cruce.

Această evanghelie este o chemare pentru a descoperi acea sete reală, dorinţa noastră cea mai profundă. Cristos continuă să ne propună apa vie. Cuvintele sale sunt cele ale „vieții veşnice”. Când noi acceptăm într-adevăr să-l întâlnim, totul este schimbat în viaţa noastră. Aceasta se întâmplă și cu femeia samariteană. Purtătoare de apă, devine purtătoare de Evanghelie. Ea aleargă să alerteze pe al săi; conduce la întâlnirea cu acela care este recunoscut ca Mesia. Samaritenii cred în Isus: el este Mântuitorul lumii.

Acelaşi Domn ni se alătură în toate situaţiile din viaţa noastră, chiar şi cele mai complicate. În ciuda slăbiciunilor şi a păcatele noastre, el ne adapă la izvorul apelor vii, cel al cuvântul său şi al Euharistia. Apoi, ca și femeia samariteană, suntem trimiși să anunțăm că Isus este cu adevărat „Mântuitorul lumii”. Facem din propriile noastre cuvinte acest cântec: „Popor de fraţi, popor al împărțirii, poartă Evanghelia şi pacea lui Dumnezeu”. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; traducător din limba franceză pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org/6710-homelie-du-3eme-dimanche-du-careme-5/).