Trei întrebări simple în pragul Postului Mare

Arhiepiscopul Charles J. Chaput

 

Miercurea Cenuşii, începutul Postului Paştilor în ritul latin, cade în 5 martie în acest an. Trăit bine, Postul poate converti inimile şi transforma viaţa unei persoane. Aceasta este scopul acestei perioade – a ne pregăti pentru miracolul Învierii. Dar auto-examinarea, căinţa şi împăcarea sunt rareori lipsite de suferinţă; ele pot părea mult mai uşoare în teorie decât sunt în practică. Aşadar, începând drumul Postului din acest an, câteva simple întrebări şi răspunsuri ne pot ajuta pe drumul nostru.

 

Împăcarea sună minunat ca idee, dar cum să te împaci cu cineva care te-a rănit amarnic şi nici măcar nu recunoaşte că a greşit? Iertarea nu este o stradă cu două sensuri?

 

A-i ierta pe cei care ne-au rănit este problema noastră. A face iertarea noastră condiţionată de recunoaşterea de către cealaltă persoană a vinei sale este doar un alt mod de a cere dreptate şi a insista pe “drepturile” noastre. Aceasta este o formă subtilă de mândrie. Isus i-a iertat pe ucigaşii Lui chiar şi atunci când ei îl batjocoreau în timp ce era ce cruce. Iertarea Lui a fost un dar gratuit, necondiţionat. Nu îl putem urma pe Isus dacă nu facem la fel.

 

Totuşi, aveţi dreptate că atunci când există o ruptură între două persoane, aceasta nu poate fi vindecată decât dacă amândouă persoanele doresc sincer să o vindece. Chiar şi atunci, cineva sau ceva trebuie să ofere un mijloc pentru a le aduce înapoi împreună. Acesta este rolul lui Dumnezeu. Împăcarea este lucrarea lui Dumnezeu. A căuta împăcarea este lucrarea noastră. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ne împăca cu ceilalţi, şi apoi să lăsăm restul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Dacă dreptatea este un lucru bun, atunci de ce ar trebui pur şi simplu să renunţ la ea când vine vorba de propriile mele nevoi?

 

Nu trebuie. Este întotdeauna întemeiat să insistaţi să fiţi trataţi corect şi onest, şi suntem obligaţi să îi tratăm pe ceilalţi în acelaşi fel. Din păcate, toţi suntem păcătoşi – ceea ce înseamnă că, inevitabil, îi vom trata nedrept pe ceilalţi şi vom fi noi înşine trataţi nedrept. Ca rezultat, viaţa poate deveni foarte rapid o reţea de revendicări şi contra-revendicări mânioase unii împotriva celorlalţi, multe dintre ele juste, şi majoritatea dintre ele de nesoluţionat.

 

Singurul mod de a putea ieşi din această încâlcitură este să iertăm. Iertarea este un act de libertate. Creează noi posibilităţi. Ne eliberează de povara propriului nostru egoism rănit, şi îi ajută şi pe ceilalţi să ierte şi să se elibereze. A-i încredinţa revendicările noastre lui Dumnezeu ne despovărează de o mare greutate – o greutate care ne va deforma, oricât de legitime ar fi reclamaţiile noastre, dacă o purtăm prea mult timp.

 

Lucrăm mai bine pentru dreptate în numele altora. Când vine vorba de situaţia noastră personală, egoul stă întotdeauna în cale şi ne întunecă judecata. Marele paradox al planului lui Dumnezeu este acela că dobândim dreptatea doar prin practicarea milostivirii. Milostivirea îl schimbă atât pe cel care o dă cât şi pe cel care o primeşte. Înmoaie şi cea mai împietrită inimă. De aceea Scriptura leagă atât de des milostivirea de apa în deşert: readuce viaţa. Încurajează convertirea şi iubirea, care duc la fapte de dreptate, care construiesc pacea. Aşadar, dacă doriţi dreptate pentru voi şi pentru alţii, iertaţi. Puneţi înainte milostivirea. Dreptatea va urma.

 

De ce trebuie să mă pun sub acuzaţie pentru a mă pregăti pentru Paşti? Nu sunt Paştile sărbătoarea vieţii noi? Unde este bucuria în a petrece Postul ca procuror în propriul meu proces?

 

Ne datorăm nouă înşine exact aceeaşi milostivire pe care o datorăm celorlalţi. Scopul Postului nu este înjosirea noastră. Scopul este purificarea inimilor noastre. Postul este perioada în care învăţăm limbajul pocăinţei şi al iertării prin disciplinarea minţii, spiritului şi poftelor noastre, pentru ca nimic să nu ne împiedice de la a asculta glasul lui Dumnezeu şi a-l căuta. Bucuria Postului vine din încrederea noastră în învierea unui Mântuitor care ne va elibera de păcat şi ne va reda viaţa.

 

Desigur, dacă nu înţelegem propria noastră stare de păcătoşi, dacă nu înţelegem caracterul imperios al pocăinţei şi al reconcilierii, Crucea nu are nici un sens; Învierea nu are nici un sens. Bucuria pascală este bucuria eliberării şi a vieţii noi. Dacă nu credem în adâncul nostru că avem cu adevărat nevoie disperată de toate acestea, Paştile sunt doar un alt pretext pentru cumpărături de sărbători; şi Sacramentul Spovezii, postirea şi pomana sunt o pierdere de vreme.

 

Dar în tăcerea inimilor noastre, dacă suntem oneşti, ştim că însetăm după ceva mai mult decât egoismul nostru şi greşelile noastre. Suntem făcuţi pentru slavă, şi suntem lipsiţi de această slavă până când Dumnezeu nu ne umple cu prezenţa Sa. Toate lucrurile sunt înnoite prin victoria lui Isus Cristos – chiar şi păcătoşii ca noi. Sângele vărsat pe Cruce îndepărtează moartea. Ne curăţă pe toţi ca vase care să primească viaţa nouă a lui Dumnezeu. Învierea ne umple cu însăşi viaţa lui Dumnezeu.

 

Postul Mare este o oportunitate şi un har, nu o povară. Să folosim aceste săptămâni ale Postului din acest an pentru a ne curăţa şi a ne pregăti inimile, pentru ca să îl putem primi la Paşti pe Isus Cristos, şi să participăm la viaţa Sa în întreg acest an.

 

(Sursa: Chaput Charles J., ”Trei întrebări simple în pragul Postului Mare”; Sursa: http://www.zenit.org/ Zenit, 28 februarie 2014; trad. Oana Capan; http://lumea.catholica.ro/2014/03/trei-intrebari-simple-in-pragul-postului-mare/).