Căsătoria comunitate de iubire



Un nou copil în familie...

 

Familia de astăzi este, în mod evident, diferită de cea a bunicilor noștri. Romane, filme, teatru, emisiuni de televiziune aduc în prim plan modelul unei familii rupte de cea clasică. Numeroase căsnicii traversează o criză evidentă: cea afectivă, criza unității marcată prin divorț afectiv sau real, precum și alte tipuri de criză: cea a fecundității (prin devalorizarea, trivializarea sensului fecundității care este cel al dăruirii); iar în la treilea rând, criza sacramentală ce se manifestă prin existența din ce în ce mai frecvent a căsătoriilor „libere”, temporare.

Ce putem face pentru a salva această valoare socială și religioasă? Iată o întrebare la care vă invit să răspundeți gândindu-vă la aspectele pe care le observați în privința schimbărilor ce s-au petrecut în viața matrimonială, din punct de vedere al obișnuințelor, al modului de viață, al practicii morale și religioase. Să vă gândiți, de asemenea, care ar fi valorile ce ar salva familia amenințată de pericole.

 

Pe de altă parte, observăm existența unor familii în care funcționează adevăratele valori: respectul persoanei, libertatea bazată pe dialog, încredere reciprocă, spirit de sacrifciu, deschiderea spre pluralitate (ideologică, politică, profesională), spiritualitate împărtășită. De mare importanță este climatul de iubire în care trebuie să fie crescuți copiii, sentimentul responsabilității pe care aceștia îl deprind observându-l ca pe o realitate în atitudinea părinților.

 

Aș clasifca, în cele ce urmează, atitudinile clasice necesare într-o căsnicie:

- atitudinea senină, opusă situațiilor de conflict;

- perspectiva globală, opusă abordărilor parțiale, unilaterale;

- abordarea pozitivă și nu negativistă a soluțiilor aduse de membrii familiei, într-o viziune de ansamblu;

- climat de studiu, reflecție, dialog, pornind de la faptul că noi singuri nu putem rezolva toate problemele;

- înțelegere, încredere, optimism.

 

Puține realități umane au atâta forță și profunzime ca iubire: iubirea mamei, iubirea tinerilor, iubirea mistică, ce tinde spre unire cu dumnezeirea. Iubirea este dezinteresată, este dăruire! Să ne gândim la capitolul 13 din evanghelia după Sfântul Ioan: Isus spală picioarele ucenicilor săi la Cina cea de taină. „V-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu” (In 13,15).

 

Inima unei căsnicii este o 'acără de iubire: iubirea frumoasă care se descoperă și se responsabilizează în timpul logodnei. Fără o inimă de iubire, căsătoria nu ar avea har; intimitatea sexuală ar fi doar uzanța unui drept, iar soții nu s-ar purta unii cu alții ca persoane cu nume proprii; fecunditatea ar fi reproducere mecanică; educarea copiilor - o instituție de simplă transmitere a unor norme și cunoștințe; în sfârșit, fără flacăra iubirii, căminul conjugal s-ar transforma într-un simplu hotel.

 

Când strălucește flacăra iubirii, căminul conjugal este locul perfect pentru bărbat și femeie. Dar a ajunge la o autentică comunitate de iubire este lucru greu. Pentru aceasta este nevoie de atingerea unui echilibru, a unei maturități din partea soților.

 

Am putea spune că acest proces de maturizare traversează trei etape:

- mai întâi, cea a copilăriei, în care „ce e al meu e al meu, iar ce-i al tău e tot al meu”;

- apoi, etapa tinereții: fiecare pentru sine;

- etapa adultă: a trăi pentru celălalt, dar prin efortul propriu. Se folosesc în această fază pronumele „noi”, „al nostru”, iar trăirea se aseamănă cu fluidul ce suie în vasele comunicante.

 

Suportul esențial pentru o căsnicie este cel spiritual întrucât practica religioasă ajută căsnicia și Dumnezeu este prezent în căminul conjugal. De aceea este foarte frumoasă imaginea familiei care se roagă împreună.

 

Desigur, iubirea nu este un lucru ușor și își are propriile exigențe: transparență reciprocă (sinceritate absolută, pe toate planurile); descoperire reciprocă (în profunzime, permanentă); întâlnire reciprocă (de intimitate, profundă); respectul persoanei (a iubi în regim de libertate); dăruire reciprocă (permanentă, totală, fără să existe o filosofie a calculului).

 

Iar pentru a încheia această meditație vă invit să mai deschideți încă o dată Cartea Sfântă și să citiți acel unic imn al iubirii din Prima Scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Corinteni, capitolul 13, versetele de la 1 la 8. (Sursa: Pr. Cristóbal Roa, S.J., „Căsătoria, comunitate de iubire”, Actualitatea Creștină, nr. 4/1996).