† Duminica a IV-a din Postul Mare (A) – Cine este orb şi cine vede? (omilie)

Isus vindecă pe orbul din naștere

Evanghelia - Ioan 9,1.6-9.13-17.34-38 (forma scurtă): În acel timp, ¹ Isus a văzut un om care era orb din naştere. ⁶ După ce a zis acestea, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, ⁷ şi i-a zis: "Du-te şi te spală în scăldătoarea Siloe". El s-a dus, s-a spălat şi, când s-a întors, vedea. ⁸ Vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte cerşind ziceau: "Nu este acesta cel care şedea şi cerşea?" ⁹ Unii ziceau: "El este!" Alţii ziceau: "Nu! dar seamănă cu el". Dar el zicea: "Eu sunt!" ¹³ L-au adus la farisei pe cel care fusese orb mai înainte. ¹⁴ Era o zi de sâmbătă când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii. ¹⁵ Fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: "Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd". ¹⁶ Atunci unii dintre farisei au început să zică: "Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta". Alţii ziceau: "Cum poate un păcătos să facă asemenea minuni?" Şi era dezbinare între ei. ¹⁷ Iarăşi l-au întrebat pe orb: "Tu ce zici despre el, cu privire la faptul că ţi-a deschis ochii?" "Este un profet!", le-a răspuns el. ³⁴ Ei i-au răspuns: "Tu eşti cu totul cufundat în păcat de la naştere şi vrei să ne înveţi pe noi?" Şi l-au dat afară. ³⁵ Isus a auzit că l-au dat afară şi, când l-a întâlnit, i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?" ³⁶ El a răspuns: "Cine este, Doamne, ca să cred în el?" ³⁷ I-a zis Isus: "Tu îl vezi, este cel care vorbeşte cu tine!" ³⁸ "Cred, Doamne", i-a zis el. Şi i s-a închinat.

 

 

Omilie

 

În drumul pe care Biserica ne propune să-l facem spre Paşte, după tema apei, iată tema luminii, sau mai bine spus, a iluminării, acţiune împlinită de Isus pentru ca noi să vedem şi să fim smulşi din întuneric. Fragmentul evangheliei este o lungă relatare, construită în mod minunat, una dintre cele mai preţioase din evanghelia a parta, adevărată capodoperă a artei dramatice. La Ierusalim, acolo unde se celebrează sărbătoarea corturilor (sukkot), sărbătoarea luminii în care esplanada templului era toată luminată, Isus declară: „Eu sunt lumina lumii!” (In 8,12) şi dă un semn, arată cum luminează această lumină.

 

Isus şi ucenicii săi trec pe lângă un orb: Evanghelia citeşte în privirea lor cu care se îndreaptă cei prezenţi spre acel om. Mai întâi ucenicii, care-i pun lui Isus o întrebare asemenea celei pe care o punem şi noi. În faţa răului, noi simţim nevoia unei explicaţii, vrem să găsim vinovatul: „A păcătuit acest orb, ca să merite orbirea, sau au păcătuit părinţii săi?” Nu este scris: „Eu, Domnul, sunt un Dumnezeu gelos care pedepseşte vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie” (Ex 20,5)?

 

Isus refuză modul categoric al acestei explicaţii şi răspunde arătând acţiunea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu! Isus refuză explicaţiile obişnuite, chiar pioase şi se angajează să facă o deosebire, să distrugă răul, făcând solidaritate cu cel care suferă. Acesta este unicul comportament al lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să-l adopte. Iată, în faţa orbului două optici diferite: privirea ucenicilor care culpabilizează, şi aceea de compasiune şi de solidaritate din partea lui Isus. El face tină din salivă şi pământ, unge ochii orbului cu această tină cu un gest terapeutic ce aminteşte gestul lui Dumnezeu atunci când l-a creat pe Adam, şi apoi i-a cerut orbului să meargă la piscina Siloe (adică a trimisului) ca să se spele. Isus, care în evanghelia a patra este numit de mai multe ori trimisul lui Dumnezeu, trimite orbul să se spele la apa trimisului: orbul a făcut aşa şi s-a vindecat.

 

În acest moment urmează „vederea” diferită a martorilor. Isus a ieşit din scenă, dar începe procesul împotriva lui, prin orbul vindecat. Mai întâi vecinii se întreabă dacă într-adevăr cel vindecat care vede este aceeaşi persoană cu cel care era orb sau este unul care seamănă cu el. Apoi vin fariseii care se informează despre modul în care a fost vindecat şi îl contestă: de ce Isus a făcut în zi de sâmbătă un act medical, oprit în acea zi? Vin părinţii orbului din naştere, oameni săraci, care spun şi nu spun, plini de teamă faţă de autoritatea religioasă.

 

Fariseii cu ştiinţa lor teologică şi autoritatea lor, nu se gândesc să-l întâlnească pe Isus ca să-l interogheze, dar dau o sentinţă: „Noi ştim că acest om este un păcătos!” Se termină astfel procesul în contumacie în care cei care se fac judecători ai lucrării lui Dumnezeu sfârşesc prin dispreţ spunând că atât Isus cât şi orbul din naştere şi care acum vede sunt păcătoşi. În realitate însă orbul nu numai că vede, dar contemplează şi deosebeşte în credinţă cine este trimisul lui Dumnezeu, care l-a salvat.

 

Concluzia arată că cei care credeau că judecă au fost deja judecaţi de Isus, că cei care vedeau şi credeau că văd apar ca orbi, că cei care îi arătau pe alţii ca păcătoşi apar pradă unei oribiri păcătoase, cu inimi împietrite. Să ne întrebăm: cine este orb şi cine vede? Rămâne orb cel care-şi împietreşte inima în faţa lui Cristos. Vede cel care discerne orbirea sa şi se deschide acţiunii Domnului care însănătoşeşte. (Enzo Bianchi [02.03.2008]; trad. pr. Isidor Chinez).