† Duminica a III-a din Post Mare (A) - Când Dumnezeu eliberează așteptările noastre (omilie)

Isus și femeia samariteană la fântâna lui Iacob

Evanghelia: In 4,5-15.19b-26.39-42 [forma scurtă]. În acel timp, Isus a venit într-o cetate din Samariae, numită Sihar, aproape de ţinutul pe care Iacob l-a dat fiului său, Iosif. ⁶ Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de drum, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea. ⁷ A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!” ⁸ Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. ⁹ Aşadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?” De fapt, iudeii nu aveau legături cu samariteniia. ¹⁰ Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să beau», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”.¹¹ Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde, deci, ai apa vie? ¹² Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru, Iacob, care ne-a dat fântâna şi a băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?” ¹³ Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, ¹⁴ dar pentru cel care bea apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. ¹⁵ I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot! Doamne, văd că tu eşti profet. ²⁰ Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să te închini”. ²¹ Isus i-a spus: „Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. ²² Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. ²³ Însă vine ceasul – şi chiar acum este – când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. ²⁴ Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore”. ²⁵ Femeia i-a zis: „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate”. ²⁶ Isus i-a zis: „Eu sunt, cel care îţi vorbesc!”  ³⁹ Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. ⁴⁰ Aşadar, când au venit la el, samaritenii l-au rugat să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. ⁴¹ Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui. ⁴² Îi spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii”.


Omilie

Drumul pe care îl face femeia din Samaria nu e fără rezistențe. Evanghelitul Ioan este conştient că această căutare a lui Dumnezeu de către om este întotdeauna în pericol de a se închide în ea însăşi, este mereu ameninţată, şi această rezistenţă poartă cu sine rădăcini adânci ale egoismului. Evanghelistul se foloseşte mult - aici şi în altă parte – de motivul neînţelegerii. Vrea să evidențieze că omul, abandonat sieși însuși, nu este capabil să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu, nici să-l atingă, nici să-l interpreteze corect aşteptărilor sale. Femeia îşi dă seama despre darul de care Cristos îi vorbeşte (apă), dar îl interpretează proprilor sale preocupări: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot” (In 4,15). Tentaţia celui care îl caută pe Dumnezeu este mereu aceiași de a închide darul lui Dumnezeu înlăuntru propriei așteptări. Dar Dumnezeu nu se lasă închis în aşteptările omului: le lărgește. Femeia încearcă să situieze pe Isus în propriile categoriile tradiţionale religioase, dar Isus nu ezită să-i demonstreze nepotrivirea sa. De două ori – în legătură cu darul apei și cu locul cultului – femeia evocă măreția patriarhilor (In 4,12.20), evocă trecutul lor: căutarea lor este închisă în trecut.  Isus o obligă să privim spre viitor și a fi conștient că în lume a sosit noutatea şi că această noutate schimbă problema fundamental.

 

În cele din urmă, cu afirmația sa (In 4,25) femeia arată că rămână încă în aşteptare unui viitor, închisă în aşteptare mesianică tradiţională: „«Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate».  Isus i-a zis: «Eu sunt, cel care îţi vorbesc!»” (In 4,26). Femeia trebuie să realizeze –  şi numai atunci căutarea sa a ajuns la final –  că viitorul sperat de ea a început deja.

 

Există încă două mici note. Prima este faptul că femeia, odată ce Isus intenționa s-o conducă înainte, a lăsat preocupările sale anterioare şi a mers în cetate (In 428). Întâlnirea sa cu Cristos devine afectuasă şi misiunară. Al doilea este faptul că samaritenii ajung la credinţă stimulați de mărturia femeii, dar apoi părăsind această mărturie s-au lăsat experenței personale: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii” (In 4,26). Acest drum-căutare a femeii din Samaria este, desigur, o imagine a drumului fiecărui om spre Dumnezeu.

 

 

(Don Bruno Maggioni [27.02.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=3861).