Sfântul Patriciu este apostolul
şi patronul Irlandei, deoarece el este cel care, cu înţelepciune şi răbdare, a
semănat din belşug Sfânta Evanghelie în aceste ţinuturi; irlandezii îi spun
Patraig şi englezii Patrick. Datele biografice asupra vieţii lui sunt puţine şi
în parte încă neclare; se reţine ca sigur că s-a născut în anul 385 şi a murit
în anul 461, aproape de Down, astăzi rebotezată Downpatrik, în Ulstre, Irlanda
de Nord. S-a născut într-o localitate din Ţara Galilor, în vestul Angliei; de
tânăr, la vârsta de 16 ani, a fost prins de piraţi şi dus în insula alăturată,
Irlanda, pe atunci locuită de celţi şi scoţieni, care erau încă păgâni. Piraţii
l-au purtat prin târgurile irlandeze, ca să-l vândă ca sclav. Întâlnirea cu
viitoarea patrie adoptivă a fost astfel dură, iar şederea acolo, tot atât de
neplăcută; de două ori a încercat să fugă, dar a fost prins, readus în Irlanda
şi supus unui regim sever; a treia oară, însă, a reuşit să scape. Petrecuse
şase ani de sclavie.
Se va mai întoarce în Irlanda,
dar nu ca sclav, ci ca vestitor al sfintei Evanghelii. Între timp, s-a pregătit
pentru viitoarea misiune, făcând serioase studii teologice la Auxerre, sub
conducerea Sfântului Gherman. A întreprins şi o lungă călătorie în Italia,
vizitând mai multe mănăstiri înfloritoare. S-a îndreptat apoi spre Irlanda, în
anul 432, trimis fiind de însuşi Sfântul Părinte Papa, care l-a numit succesor
al primului episcop, Palladiu. Buna reuşită a misiunii Sfântului Patriciu în
Irlanda trebuie atribuită organizării inteligente pe care el a ştiut să o
creeze în această insulă lipsită de centre orăşeneşti şi împărţită în numeroase
triburi şi clanuri conduse de căpetenii independente. Mai presus de toate, a
ştiut să se adapteze la condiţiile sociale ale locurilor, formând un cler
indigen şi mici comunităţi creştine în sânul fiecărei clase, fără a respinge
obiceiurile şi practicile tradiţionale.
Şi-a dat un interes deosebit să-i
convertească pe capii de triburi, bine ştiind că exemplul lor va fi imediat
urmat de supuşii lor. În diferite puncte ale Irlandei, a construit mănăstiri
care au devenit celebre şi în jurul lor s-au format nucleele viitoarelor oraşe.
Patriciu a avut multe greutăţi din partea ereticilor pelagiani (urmaşi ai
învăţăturii lui Pelagius). Aceştia susţineau că, pentru a ajunge la
desăvârşirea creştinească, era suficientă o educaţie şi o formare corectă a
facultăţilor umane şi nu este nevoie de o intervenţie deosebită a harului
divin, obţinut prin rugăciune şi sfintele sacramente. Pentru a se dezvinovăţi,
Patriciu a scris o Mărturisire - „Confessio", arătând că toată munca sa
misionară este răspunsul la o poruncă dumnezeiască şi că aversiunea sa faţă de
pelagiani se întemeiază pe adevărul teologic că harul divin este necesar pentru
mântuirea şi desăvârşirea omului. Munca neobositului misionar a dat roade
excelente, care s-au păstrat de-a lungul veacurilor; o dovedeşte marea şi
frumoasa coroană de sfinţi irlandezi, precum şi neclintitul lor ataşament faţă
de credinţa strămoşească.
Foarte răspândit în Irlanda,
datorită Sfântului Patriciu, acest nume este puţin folosit în alte părţi. Este
un cuvânt latinesc: patricius, care
arată o persoană făcând parte din Senat şi având drepturi politice depline. La
origine stă cuvântul pater = tată,
deoarece senatorii erau numiţi patres. La noi a ajuns, prin limbile greacă şi
slavă, în formele Patrichie, Patrichi, Patrichia; mai nou, este luată forma
apuseană de Patricia. Pentru un creştin, şi, fără îndoială, Sf. Patriciu s-a
gândit la fel, numele acesta aminteşte cuvintele Apostolului: „Nu mai suntem
străini şi călători, ci din chiar familia lui Dumnezeu". Sfântul Pavel exprima
acelaşi adevăr ca şi învăţătorul: „Nu vă mai numesc pe voi slugi, ci prieteni;
sluga nu cunoaşte tainele stăpânului, dar eu v-am spus tot ce am auzit de la
Tatăl".
(Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu