Isus a postit în deșert și ne cheamă și pe noi să facem la
fel. De asemenea, timpul postului este și un timp al renunțării, al
autodisciplinei și al stăpânirii de sine, în vederea desăvârșirii noastre pe
calea sfințeniei.
* „Când postiți nu fiți triști ca ipocriții, căci ei își
schimonosesc fețele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevăr vă spun: și-au
primit răsplata” (Mt 6,16).
* Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Așer,
„era acum văduvă și ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu părăsea templul,
slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni" (Lc 2,37).
* „Iar eu, când ei erau bolnavi, / mă îmbrăcam în sac, / îmi
umileam sufletul cu post / și în inima mea mă rugam pentru ei neîncetat” (Ps 35,13).
De ce să ne abținem de la carne?
„În al treilea an al lui Cirus, regele Persiei ... am fost
în doliu timp de trei săptămâni de zile. Hrană plăcută nu am mâncat, carne și
vin nu au intrat în gura mea și nici nu m-am uns până la împlinirea celor trei
săptămâni de zile” (Daniel 10,1-3).
Renunţarea la carne - care în unele părţi ale lumii este
semn de bunăstare – este un lucru bun pe care îl putem oferi lui Dumnezeu,
amintindu-ne că Domnul este mai de preț decât orice bun și că avem nevoie de El
mai mult decât de orice altceva.
De ce peștele nu este considerat carne?
Deoarece era hrana săracilor, care nu își permiteau să
mănânce carne, și care pescuiau pentru a se putea întreține.
Mai sunt și alte zile de post și abstinență?
Da,
Vinerea Mare este tot o zi de post și abstinență. În plus, în toate zilele de
vineri din timpul Postului Mare ne abținem de la carne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu