Sensul spovezii

Mulţi oameni din zilele noastre se întreabă pentru ce raţiune ar trebui să se spovedească. Dumnezeu i-ar ierta tot la fel de bine şi fără spovadă. Ei i-ar putea spune greşeala lor direct lui Dumnezeu, fără ca pentru aceasta să fie nevoie de un preot. Este adevărat, Dumnezeu ne poate ierta greşelile noastre fără spovadă. Dumnezeu nu este legat de spovadă. Dumnezeu este cel care iartă. Noi putem trăi iubirea lui din iertare, ascultând şi meditând cuvântul lui, prezentându-i în iubirea lui, în rugăciune adevărul nostru. Problema nu este de a şti cum ne iartă Dumnezeu, ci cum putem noi crede în iertarea lui. Ritualul spovezii ar vrea să ne ajute, înainte de toate, să putem crede în iertare. Pentru că există în noi o voce interioară care ne împiedică să acceptăm iertarea divină. Cel care a devenit vinovat se simte inacceptabil. De multe ori cuvântul încurajator al unui prieten nu este suficient pentru a ne elibera de acest sentiment. Avem nevoie de un ritual care să pătrundă în profunzimea inconştientului şi să suprime barierele psihologice care ne împiedică să credem în iertare.

C.G. Jung povesteşte că o femeie şi-a otrăvit prietena pentru a se putea căsători cu soţul acesteia. Ea aranjase totul pentru ca nici o bănuială să nu cadă asupra ei. Dar ea nu se putea elibera de sentimentul de vinovăţie. Se simţea exclusă din comunitatea umană, şi chiar din comunitatea animalelor şi a plantelor. Practicând călăria, a fost aruncată la pământ de calul ei. Florile se ofileau în apartamentul ei. În această stare fiind a venit la C.G. Jung. „Avea nevoie să se confeseze şi a venit la mine în această intenţie. Era o ucigaşă şi în plus ea se omorâse pe sine însăşi. Pentru că oricine comite o asemenea crimă îşi distruge propriul suflet… Prin crima ei, această femeie a devenit străină animalelor şi se scufunda într-o singurătate insuportabilă. Pentru a se elibera din singurătatea ei ea a făcut din mine un complice. Ea voia să găsească un om care să-i poată accepta mai dinainte confesiunea, pentru că astfel ea ar fi regăsit cumva relaţia sa cu umanitatea.” (C.G. Jung, Ma vie, Souvenirs…). Din faptul că vina ne exclude din comunitatea oamenilor, o vină cu adevărat gravă necesită o discuţie, pentru a mă putea simţi din nou om printre oameni. (Anselm Grun, Se pardonner à soi-même, Desclee de Brouwer 2003, 97-123; Anselm Grun, Să ne iertăm pe noi înșine, trad. Viorica Juncan; sursa: http://www.ceruldinnoi.ro).