Betleem – Leagănul lui Dumnezeu

În părţile Betleemului (locuit azi de mulţi arabi creştinaţi), păstorii îşi mai pasc turmele ca pe vremea lui Isus. Oraşul nou pare o glumă a timpului, străină şi de duhul pă­­mântului, şi de sufletele oamenilor. E mai multă umanitate pe câmpurile golaşe, pe unde ţipă mieii, sau în pieţele pestriţe, pe unde negustorii şi meşteşugarii îşi laudă marfa într-o pitorească devălmăşie, decât în clădirile de beton şi sticlă, mereu mai semeţe şi mereu mai egale. Pe Câmpul Păstorilor, la ceas de seară, se mai aude parcă zvon îngeresc, iar soarele pare să-şi smerească apusul dinaintea Răsăritului de Sus, a Soarelui Dreptăţii, care s-a ridicat din ieslea veacului acestuia ca să ne poarte spre împărăţia veacului ce va să vie.

Taina Betleemului

 

 
Pentru că este aşezat în Galileea, provincie socotită mărginaşă şi cu sânge cam amestecat, iudeii se îndoiau că din Nazaret ar putea să iasă vreodată ceva bun. Iar Betleemul, deşi aflat în Iudeea, nu departe de Ierusalim, părea şi el un loc umil şi uitat de lume, locuit de păstori săraci – şi cu duhul, şi cu punga. Dar iată că, urmând nu socotelii oamenilor, ci înţelepciunii Duhului care a grăit prin prooroci, Mesia, Cristosul ("Unsul") lui Dumnezeu, avea să-și tragă obârşia din Nazaret şi să se nască în Betleem, arătînd o dată mai mult că Dumnezeu alege adeseori pe cele de jos spre a le da de ruşine pe cele de sus, şi pe cele care se socot de puţin preţ, ca să le certe pe cele care se fălesc.

Despre Betleem (numit mai dintâi Efrata) nu zisese oare Miheia proorocul: “Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpînitor peste Israel, iar obârşia lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Mih 5,1)?

 

Când Dumnezeu se face om

Aflându-se pe drum şi venindu-i sorocul, aici, în Betleemul Iudeei, a găsit adăpost Sfânta Fecioară, într-o peşteră folosită ca iesle (tradiţia populară i-o atribuie legendarului Crăciun şi Crăciunesei sale, devenită patroană a moaşelor); aici, pe paie curate şi sub suflarea caldă a vitelor, s-a născut Dumnezeu cu scâncet de prunc omenesc; aici, miraţi în buna lor simplitate, au fost vestiţi ciobanii prin înger că s-a născut Mântuitorul lumii, şi mare a fost bucuria lor; aici, călăuziţi de stea, au venit şi s-au închinat Magii de la Răsărit (pe care tradiţia îi numeşte Balthazar, Gaspar şi Melchior), aducându-şi darurile lor de aur, smirnă şi tămâie, ca pe un prinos al înţelepciunii păgâne adus Adevărului întrupat; şi de aici a pornit, la porunca nebunească a lui Irod, masacrul celor 14.000 de prunci de parte bărbătescă, de la 2 ani în jos, pe care Biserica îi pomeneşte la 29 decembrie. De toate acestea ne dau mărturie Evangheliile, făcând din umilul Betleem (în folclorul nostru: Vicleim, Viflaim) leagănul pământesc al lui Dumnezeu.

 

Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est - Minunata dăinuire

Pe toate aceste locuri încărcate de sfinţenie, evlavia creştină a ridicat de-a lungul veacurilor lăcaşuri de pomenire, pe care pelerinul le calcă astăzi înfiorat. La Beit Sihur, la răsărit de Betleem, pe Câmpul Păstorilor, se înalţă biserica sub care se adăposteşte Grota Păsto­ri­lor. Mult mai impozantă este Bazilica Naşterii, ce adăposteşte Grota Naşterii şi al cărei ansamblu acoperă aprox. 12.000 de metri pătraţi. Prima biserică a fost construită aici de către Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena (secolul IV), dar ea a fost distrusă în parte de o răscoală a samarinenilor din secolul VI. Biserica actuală a fost ridi­cată de împăratul Iustinian, către anul 530. În fântâna baptismală din absida sudică se zice că ar fi căzut steaua magilor. Din secolul XVIII, o mare stea de argint marchează locul naşterii minunate, purtând următoarea inscripţie în limba latină: Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est ("Aici s-a născut Isus Cristos din Fecioara Maria"). Alături de Biserica Naşterii, romano-catolicii au zidit în 1881 o altă biserică, închinată Sfintei Ecaterina (sărbă­torite chiar cu o lună înainte de Cră­ciu­n, pe 25 noiembrie).

 

În secolul VII, majoritatea bisericilor din Ţara Sfântă au fost distruse sau profanate de că­tre persani. Se spune că Biserica Naşterii a scăpat neatinsă deoarece pe mo­zai­cul aflat atunci pe faţada ei erau înfăţişaţi cei trei regi-magi, prosternaţi în faţa Pruncului şi îmbrăcaţi chiar în straie persane, încă lesne de recunoscut… Dar nu numai de păgâni a păzit Dumnezeu biserica, ci şi de stihii (incendii, cutremure), de care a fost în multe rânduri încercată.

 

Betleem: Biserica Naşterii Domnului (la 8 km de Ierusalim)

Oricum, supravieţuirea vieţii creştine în acele locuri bântuite de necreştini timp de două milenii reprezintă în sine un miracol dumnezeiesc, iar de n-ar fi oamenii, pietrele ar striga adevărul şi slava Dum­nezeului celui viu, care s-a făcut om pentru ca şi omul să se facă Dumnezeu, şi toţi să fim una în Cristos, Cuvântul cel fără de moarte. (Răzvan Codrescu, ”Betleem - Leagănul lui Dumnezeu” [vineri, decembrie 21, 2007]; sursa: http://razvan-codrescu.blogspot.ro/).