Prin descoperirea, făcută în 1894, a inscripţiei funerare de pe
"loculus" sau mormântul sfintei din catacombele din Siracusa, au căzut dubiile
asupra istoricităţii tinerei martire Lucia, la a cărei faimă şi devoţiune a
contribuit totuşi în bună parte legendara sa Patimă, posterioară
secolului al V-lea. Inscripţia datează de la începutul secolului al cincilea, la
o sută de ani după glorioasa mărturie dată pentru Cristos de către martira
siracusană.
Epigrafe, inscripţii şi însăşi vechea amintire liturgică (se
datorează probabil papei Grigore cel mare introducerea numelui sfintei Lucia în
canonul sfintei Liturghii) ne dovedesc devoţiunea îndepărtată, care s-a
răspândit foarte degrabă nu numai în occident, dar şi în orient. Episodul
orbirii, care revine în mod obişnuit în imaginile sfintei Lucia, este legat
probabil de etimologia numelui: Lucia deriva de la "lux", lumină, element
indisolubil legat nu numai de simţul vederii, dar şi de facultatea spirituală de
a înţelege realitatea supranaturală. Din acest motiv Dante Alighieri, în
Comedie, atribuie sfintei Lucia rolul de har dătător de lumină.
Lucia, după cum citim în Actele mai sus pomenite,
aparţinea unei familii bogate din Siracusa. Mama ei, Eutychie, rămânând văduvă,
promisese fiica în căsătorie unui tânăr concitadin. Lucia, care făcuse vot că va
rămâne fecioară din iubire faţă de Cristos, a obţinut amânarea nunţii, şi pentru
că mama a fost lovită pe neaşteptate de o boală grea. Cinstitoare a sfintei
Agata, martira cataneză care trăise cu jumătate de secol mai înainte, Lucia a
voit s-o ducă pe mama ei bolnavă la mormântul său. De la acest pelerinaj femeia
s-a întors perfect vindecată şi de aceea i-a acordat fiicei permisiunea de a
urma calea pe care şi-o alesese, permiţându-i să împartă săracilor din oraş
veniturile din bogata-i zestre.
Logodnicul respins s-a răzbunat deferind-o pe Lucia
proconsulului Pascaţiu ca creştină. Ameninţată că va expusă în lupanar, pentru
ca de acolo să iasă pătată, Lucia i-a dat proconsulului un răspuns înţelept:
"Trupul este pătat numai dacă sufletul consimte". Proconsulul a voit să treacă
de la ameninţări la fapte, dar trupul Luciei s-a îngreunat atât de mult, încât
zeci de oameni nu au reuşit să o mişte nici măcar o palmă. O lovitură de sabie a
pus capăt unei lungi serii de cruzimi, dar chiar şi cu gâtul tăiat tânăra a
continuat să-i îndemne pe credincioşi să pună mai presus datoriile faţă de
Dumnezeu în comparaţie cu cele faţă de creaturi, până când tovarăşii în
credinţă, care erau ca o coroană în jurul ei, au pecetluit mişcătoarea sa
mărturie prin cuvântul "Amin".
(Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. pr. I.
Agiurgioaei; sursa: http://www.ercis.ro/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu