Duminica I Advent (A) - A şti să veghezi: darul profeţilor de astăzi (omilie)

 

Vegheaţi, aşadar!



Evanghelia - Matei 24,37-44: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ³⁷ "Precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. ³⁸ Căci precum în zilele de dinaintea potopului oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când Noe a intrat în corabie, ³⁹ şi nu au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. ⁴⁰ Atunci, din doi oameni care vor fi pe câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; ⁴¹ din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. ⁴² Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru. ⁴³ Dar aceasta să o ştiţi: dacă ar şti stăpânul casei în care ceas va veni hoţul, ar veghea negreşit şi n-ar lăsa să i se spargă casa. ⁴⁴ De aceea, şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu gândiţi".

Omilie

 

Primele comunităţi creştine trăiau având credinţa în Cristos venit şi, totodată, în siguranţa reîntoarcerii sale. Scenariu, în cadrul căruia era descrisă reîntoarcerea Domnului, este aşa de variat: este vorba în esenţă de un limbaj, în faţa căruia comunităţile se simţeau libere. Pentru a înţelege pe deplin motivul şi modalităţile de aşteptare a Domnului (uneori chiar nerăbdătoare) este bine să plecăm de la experienţa pe care primii creştini o trăiau profund. Domnul a venit deja şi a murit pentru noi, dar istoria pare să continue ca mai înainte: mai este încă nedreptate, violenţă, uitare de Dumnezeu, păcatul. De aici şi modul creştin original de a trăi în istorie: cu o atitudine de vigilenţă, plină totodată de aşteptare şi de angajare.

”Vegheați, aşadar, pentru că nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru”, aşa scrie Matei (24,43). Aici a veghea nu înseamnă, aşa cum se obişnuieşte în schimb în lumea greacă, a se trezi pentru a aduna toate forţele proprii şi pentru a găsi în sine tot curajul posibil, dar este o trezire pentru a se încredinţa lui Dumnezeu şi pentru a se prinde de el. A veghea nu înseamnă a reintra în sine însuşi dar a ieşi din sine pentru a se lăsa total în mâinile lui Dumnezeu. Se înţelege cum cuvântul veghere nu spune în mod direct ceva care trebuie făcut, dar un mod de a trăi şi de a privi. Nu se ştie când se întoarce stăpânul, şi de aceea nu se poate programa nici iminenţa nici întârzierea sa, aşa cum a făcut majordomul infidel care – văzând că stăpânul întârzie – a început ”să-i lovească pe tovarăşii săi şi să bea şi să mănânce cu beţivanii” (Mt 24,49). Aici pare că absenţa vigilenţei are două caracteristici: o viaţă de huzur şi a o face pe stăpânul peste alţi oameni.

Câteva indicaţii în plus pentru a înţelege mai bine vegherea despre care ne vorbeşte evanghelia sunt sugerate de câţiva termeni care o însoţesc în mod normal. De exemplu, imperativul ”priviţi”: este vorba de a privi cu atenţie, concentrându-te, fără a te lăsa distrat. A veghea înseamnă a rămâne neclintit în cuvântul Domnului, fără nelinişti iluzorii, fără a da ascultare falșilor profeţi, chiar fără a se lăsa încântat de ”semne şi minuni”. Imperativul lui a privi cu atenţie poate cuprinde şi luciditatea de a nu te lăsa încântat de măreţia construcţiilor omului, fie ele şi construcţii religioase! Omul care veghează îşi dă seama că sunt trecătoare: ucenicilor încântaţi de măreţia templului, Isus le spune că nu va rămâne piatră peste piatră.

Evanghelia lui Matei sugerează că distracţia care abate omul de la veghere nu este în mod necesar plăcerea exagerată, sau trândăvia, dar poate fi şi acea trăire fără nici o perspectivă de viitor, aşa cum în timpul lui Noe se mânca şi se bea, se căsătoreau oamenii fără să-şi dea seama că potopul este iminent (Mt 24,38-39). Prea multele lucruri, chiar dacă în sine sunt oneste, pot să distragă atenţia de la problema fundamentală, fie în sensul că nu mai atrag atenţia asupra venirii Domnului, fie în sensul că omul nu-şi mai dă seama de judecata care este în act în istorie şi în viaţă. Total cufundaţi în preocupările de fiecare zi se trăieşte lipsit de grija că vine judecata lui Dumnezeu, chiar fără a-şi da seama că lumea parcurge un drum greşit. (don Bruno Maggioni [28.11.2004], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).