Abandonându-se Tatălui
pr. Isidor Chinez (2 aprilie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; (forma scurtă) Evanghelia Matei 27,11-54; lecturi biblice.
Omilie
Astăzi este Duminica Floriilor. Începe Săptămâna Sfântă care, conform tradiției, este numită și „Săptămâna Mare”, pentru că în ea se celebrează cele mai mari mistere ale mântuirii noastre. Liturgia Cuvânului ne invită să citim și mai ales să trăim pătimirile lui Isus Cristos. Anul acesta [anul A] sunt prezentate pătimirile după sfântului Matei (Mt 26,14-27.66). Evanghelistul nu face un reportaj, el face o interpretare teologică a unui eveniment foarte important: misterul crucii. El ştie, atunci când redactează, că răstignitul este cel înviat. Viața și misiunea Domnului este marcată de suferință. Primele doua lecturi sunt identice pentru toți cei trei ani [anul A B C]. Prima lectură este despre Slujitorul lui Dumnezeu prezentat în misterul său de suferiță (Is 50,4-7), dar și întărit de ajutorul lui Dumnezeu. A doua lectură este un imn cristologic al măririi cerești a lui Isus după umilirea sa pământească: este Domnul [în greacă, Kyrios] – e Domnul gloriei (Fil 2,6-11).
Profetul Isaia (Is 50,4-7) prezintă a treia cântare a Slujitorului Domnului. O școală de gândire care se leagă de învățătura sa [Isaia a trăit 740-680 î.C.] – un secol mai târziu – descrie tainicul „slujitor al lui Dumnezeu”. Îi face patru cântări (cf. Is 42,1-8; 49,1-6; 50,4-9; 52,13-53,12). „Slujitorul” de care vorbește Isaia sau discipolul, rezumă caracteristicile colective ale poporului israelit care a fost purificat prin durere și umilințe. În loc să se răzvrătească a învăţat să aştepte mântuirea cu încredere. Este noua cale spre salvare proclamată în cântările sale. Nu se bazează pe oameni, ci doar pe ajutorul lui Dumnezeu și pe fidelitatea lui: e încredere și abandonare în Domnul. „Dumnezeu mi-a deschis urechea şi eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi” (v. 5). Singurul „învățător” capabil să-i arate omului calea cea dreaptă: a adevărului și a bunătății. Învățăturile lui nu vin toate deodată, așa cum în școală elevul nu învață totul din prima lecție. E faza de inițiere și apoi de maturitate: „Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor” (v. 4). Israelul învață lecția exilului, dar odată ce a învățat-o, este eliberat de panică și disperare. Învață semnele predilecţiei divine. Nu încetează să asculte, să înţeleagă conținut acestei lecții amare: „spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba; nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (v. 6). Autorul ne invită să citim experiența babiloniană în cheie profetică. În timp ce poporul suferă, Dumnezeu le vorește în inimă pentru a sublinia experențele tragice ale vieții. Este misiunea slujitorului suferind al Domnului: trebuie să ajute poporul să-și reînnoiască încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. A fost primul care a experimentat încrederea în Dumnezeu chiar în timpul chinului. Biserica primară a întrezărit acolo figura lui Cristos lovit și răstignit.
În a doua lectură (Fil 2,6-11), sfântul Paul le prezintă creștinilor din Filipi experiența umană a lui Isus care a renunțat la orice putere divină acceptând umilirea crucii: „pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt” (v. 9-10). Acest imn cristologic este inserat în partea de îndemn al Scrisorii către Filipeni unde urmărește istoria misiunii lui Isus: el lasă privilegiile condiției divine pentru a se face om, și, cu ascultarea sa răstignită, este înălțat de Dumnezeu Tatăl, devenind regele universului. Credincioșii din Filipi sunt invitați să se inspire din umilința Isus. Termenul grecesc morphé este tradus cu „natura” ce are aceeași semnificație cu „condiție”, „moduri de existență”. În îndeplinirea misiunii sale avea o posibilitate diversă, aceea a condiției divine, însă nu a considerat un „beneficiu propriu”, ci s-a „dezbrăcat” asumând un mod opus, aceea a omului de rând, chiar a slujitorului. Isus cel istoric a preferat să fie un om în toate privințele egal cu toți oamenii. După „despuiere” [kenosis, în greacă] vine umilirea. Ascultarea lui Isus este întotdeauna îndreptată către Tatăl. Este umilința până la moartea pe cruce. Pentru Cristos este calea și prețul învierii [„pentru aceasta”] – condiția înălțării la dreapta Tatălui. Din acest punct de glorie, Isus domină toate creaturile și primește omagiul necondiționat. El este Domnul universului – un titlu propriu lui Dumnezeu, atribuit și acum.
În Evanghelia după Matei (forma scurtă: Mt 27,11-54) sunt pătimirile, durerile, umilință, scandalul crucii prin care a trecut Domnul. Nu dușmanii au învins, ci Dumnezeu Tatăl și ascultarea Fiului său Isus față de voința sa. Domnul a preferat să moară decât să cedeze misiunii sale încălcând voința Tatălui care i-a cerut dăruirea deplină pentru fraților săi. El știe în cine a crezut, dar în suferință chipul Tatălui este ascuns de întunericul și obscuritatea care-i învăluia spiritul: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (v. 46). Dar Isus transformă experiența părăsirii într-o ocazie potrivită pentru de a se abandona Tatălui.
Evreii așteptau un Mesia biruitor și se bazau pe promisiunile conținute în Scripturi. Sfântul Matei, pe de altă parte, prezintă un Mesia care, în ciuda tuturor dificultăților umane, ascultă de Dumnezeu și își oferă viața pentru mântuirea fraților săi. Caracteristica relatării o constituie numeroase citate din Vechiul Testament. Astfel, demonstrează că Isus cu patima sa a împlinit profețiile și, prin urmare, este adevăratul Mesia. Suferința însoțește împotrivirea umană. În Cristos ea are un răspuns, dar evidența face să așteapta. Cele două opoziții, durerea și bucuria, par destinate să coexiste, dar credința insuflă că numai binele este destinat să triumfe.
Moartea lui Isus este însoțită de o răsturnare cosmică. Multe trupuri de sfinți revin la viață: „catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților morți au înviat și, ieșind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă și s-au arătat multora” (v. 51-53). Astfel începe simbolic învierea morților cu care este inaugurată împărăția lui Dumnezeu. Acestea sunt semne ce mișcă inima centurionului roman – mai întâi dintre popoarele păgâne – să recunoască că Domnul este Fiul lui Dumnezeu: „centurionul și cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înspăimântat și au spus: «Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu!»” (v. 54).
S-a abandonat Tatălui!... Aici se află pasul fundamental care ne permite să intrăm definitiv în viața reală!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu