pr. Isidor Chinez (1 ianuarie 2023)
Lecturi biblice: Numeri 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21; lecturi biblice
Omilie
În această zi Biserica celebrează trei evenimente: Maria, mama lui Dumnezeu, octava Nașterii Domnului [cu calendarul gregorian (15 octombrie 1582) apare octava Nașterii care coincide cu prima zi a anului civil nou] și Ziua Păcii, propusă în anul 1968 întregii Biserici de către papa Paul al VI-lea ca poporul creștin să pună în centrul acțiunii și al rugăciunii sale pacea. Celebrarea sfintei Maria, mama lui Dumnezeu, este foarte veche. Primii creștini o sărbătoreau pe mama lui Isus în octava Crăciunului. Au trecut secole și sărbătoarea Mariei, mama lui Dumnezeu, s-a umbrit. A fost papa Paul al VI-lea (1970) care a preluat această sărbătoare celebrată de biserica primară, cu intenția explicită de a începe un an nou civil sub semnul Mariei. Biserica îşi concentrează atenţia asupra misterului lui Isus prunc. Lecturile biblice vor să ne dea o cheie de interpretare a maternității Mariei, care ar putea fi definită „mediatoarea tuturor harurilor”. Pe Domnul l-am avut datorită Mariei. Este darul tuturor darurilor lui Dumnezeu pentru omenire: „Dumnezeule, care, prin fecioria roditoare a Mariei, ai dăruit neamului omenesc darurile (sau bunurile) mântuirii veşnice”, așa cum spunem în rugăciunea zilei. Formula este la plural: exprimă clar ideea că toate darurile mântuirii sunt sintetizate în Domnul. Fiecare har și fiecare binecuvântare a cerului vine la noi de sus, prin Isus Cristos.
Prima lectură insistă asupra binecuvântării: este binecuvântarea lui Aaron, cea mai veche atestată de Scriptură în cartea Numerilor (Num 6,22-27), unde Domnul se adresează lui Moise încredințându-i o formulă de binecuvântare pronunțată asupra poporului Israel. Dumnezeu vorbește cu Moise și îl instruiește cu privire la îndatoririle ce trebuie încredințate fratelui său Aaron, împreună cu fiii săi. Este marele preot în Israel. El este responsabil pentru binecuvântarea poporului ales și împărtășită la sfârșitul celebrărilor liturgice. Îi amintește că tocmai din relația privilegiată cu Dumnezeu își trage siguranța și pacea. Binecuvântarea divină este cuprinsă în cuvântul promisiune: „Spune-le lui Aaron şi fiilor lui: «Aşa să-i binecuvântaţi pe fiii lui Israel: ‚Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!’»” (v. 24-26). Lui Dumnezeu i se cere să „surâdă”, „să strălucească Fața sa” asupra poporului. Acesta este un semn de iubire și milostivire ce aduce cu sine darul păcii. Binecuvântarea ne face să înțelegem că adevărata pace nu este rezultatul unui efortul uman, ci darul gratuit pe care trebuie să știm să-l primim cu credință. E un cuvânt eficace. Așteaptă împlinirea sa: va avea loc la „împlinirea timpului”, când va fi descoperită că binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului său nu este o formulă, ci o persoană: este Fiul lui Dumnezeu făcut om – e Mesia, Isus Cristos. Acum sunt vizibile și accesibile „Fața” și „Numele lui Dumnezeu”, căci el „este chipul Dumnezeului nevăzut” (Col 1,15). E chipul prietenos și luminos al unui prunc înfășat în scutece și culcat în iesle, ce vine pe lume datorită „da”-ului spus de o femeie: Maria din Nazaret.
În lectura a doua (Gal 4,4-7) apostolul Paul leagă venirea Fiului lui Dumnezeu de această adopție filială. Este lucrarea de mântuire săvârșită de Domnul. Datorită Mariei, Isus s-a făcut om: „Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege, ca să primim înfierea” (v. 4-5). Aici intră figura Mariei – „născut din femeie” – a cărei maternitate divină o sărbătorim astăzi. Maria este prezentată ca fiind aceea care i-a dat lui Isus posibilitatea de a fi om ca noi, pe deplin integrat în istoria poporului său evreu. Mulțumită întrupării Fiului lui Dumnezeu, relația noastră cu Domnul nu se mai reduce la respectarea câtorva precepte morale, ci se deschide imediat la iubire. De la nașterea sa, Domnul este prezentat de către Paul ca participant la planul divin, adică de a-i răscumpăra pe cei care erau sub „lege”, înțeleasă ca reguli impuse din exterior, cu „sumeția” că respectarea lor ar obține bunăvoință divină în timp ce încălcarea lor ar duce cu sine o pedeapsă. Astfel concepută, respectarea legii nu creează o relație de iubire cu Dumnezeu și cu aproapele, ci doar teama de a-l ofensa și de a fi pedepsit de către el. În schimb răscumpărarea adusă de Isus constă în libertate de orice impunere și deci în posibilitatea de a face ceea ce este drept nu din constrângere, ci din iubire. Domnul ne arată că Dumnezeu este „tatăl” tuturor și noi suntem copii săi: „pentru că sunteţi fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: «Abba, Tată!»” (v. 6). Este condiția noastră de fii și frați ai lui Cristos. Este un început nou, timpul ajunge la plinătate, adică timpul a devenit matur pentru a-l primi pe Dumnezeu sau chiar să-l respingem. Să-l chemăm pe Dumnezeu cu numele de „Tată”.
În relatarea din Evanghelia după Luca (Lc 2,16-21) este tema maternității Mariei. Nu oferă detalii concrete despre nașterea lui Isus, ci arată că este o ocazie pentru o chemare la bucurie adresată oamenilor săraci și marginalizați. Îngerul anunţase pe păstori că în cetatea lui David, adică Betleem, s-a născut un Mântuitorul şi că vor găsi semnul: un prunc înfăşat într-o iesle (cf. Lc 2,11-12). Plecând „în grabă”, „i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle” (v. 16). Observăm cum vorbește evanghelistul despre maternitatea Mariei plecând de la Fiul ei: este acel copil înfășat și culcat în iesle, este Cuvântul lui Dumnezeu (cf. In 1,14), punctul de referință, centrul evenimentul ce are loc și el este cel care asigură ca maternitatea Mariei este calificată drept „divină”. În această privință Maria este prezentată de Matei nu atât ca o mamă ce se îngrijește de întâiul nou-născut, dar aceea care păstra „toate aceste cuvinte”, adică ceea ce fusese relatat de păstori, meditând asupra lor în inima ei. Maria participă în tăcere, cugedând adânc în inima ei la misterul Fiul său. Demnitatea Mariei nu constă doar în a-i fi dat lui Isus viața fizică, ci în a fi părtaș la planul său de mântuire, încercând să-l înțeleagă și să facă loc și altora la salvare. Textul evidențiază pe păstorii, care „s-au întors glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus” (v. 20). Și păstorii și Maria reflectau îndelung asupra unui lucru…
Evanghelia de astăzi se încheie cu impunerea numelui lui Isus: „când s-au împlinit cele opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit” (v. 21). Numele lui este „Isus” care înseamnă „Dumnezeu este mântuire”. Acum Fiul lui Dumnezeu devine evreu în toate privințele, determinând astfel rădăcinile evreieşti, asumându-și misiunea lui Mesia ca salvator și păstor al lui Israel, ce călăuzește lumea celor răscumpăraţi. E concluzia relatării.
În noul an răsună invitația de a merge cu bucurie spre lumina „soarelui ce răsare de sus” (Lc 1,78), pentru că în perspectiva creștină nu există viitor care să nu fie în direcția lui Cristos și nu există plinătate în afara de cea a Domnului. „Nimeni nu se poate salva singur”, spune papa Francisc (Mesajul de Ziua Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2023).
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu