duminică, 25 decembrie 2022

† Sfântul Ștefan, martir: A învăța iertarea [26 decembrie 2022]

Peter Paul Rubens - The Martyrdom of St. Stephen.

A învăța iertarea

pr. Isidor Chinez (26 decembrie 2022) 

Lecturi biblice:  Fapte 6,8-10; 7,54-60; Evanghelia Matei 10,5.17-22; lecturi biblice 

Omilie

Nașterea Domnului ne umple inimile de bucurie. Martiriul lui Ștefan nu vine să tulbure liniștea Crăciunului, ci ne învață că Isus s-a făcut trup pentru a ierta și pentru a ne învăța să iertăm. Sărbătorim pe sfântul Ştefan. Ne invită să primim mărturia pe care ne-a lăsat-o cu jertfa sa. Liturgia este dedicată nașterii pentru cer a primului martir, dintre cei șapte daconi. Cuvântul lui Dumnezeu e centrat pe tema persecuției, ce este dezlănțuită împotriva aceluia care alege să-și întemeieze viața pe credința în Cristos – izvor al rodniciei apostolice și al reînnoirii pentru Biserică.

Prima lectură (Fap 6,8-10; 7,54-60) luată din Faptele Apostolilor încadrează martiriul lui Ştefan în contextul persecuției care îi afectează pe discipolii lui Isus. Sfântul Ștefan este nume grec, care înseamnă „coroană”. Faceți cunoștință cu el… „Ștefan, plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor” (v. 8). Înțelepciunea sa a rămas fără cuvinte, căci „nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (v. 10). Duhul i-a inspirat cuvintele. El este primul care mege pe urmele lui Cristos nu numai prin cuvint, ci și în fapte. Este dus în Sinedriu pentru a fi judecat de blasfemii „împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu” (Fap 6,11). La fel cu ceea ce se întâmplă în timpul procesului lui Isus, și aici se ridică martori falși care l-au acuzat. În acest proces intervine și Dumnezeu cu propria sa mărturie, înfăptuind doua aspecte deosebite în persoana lui Ștefan: o întelepciune inspirată de Duhul Sfânt, căruia este imposibil să se pună contra [„nu puteau ţine piept înţelepciunii şi duhului cu care vorbea” (Fap  6,10)] și transfigurarea feței lui [„toţi cei care şedeau în Sinedriu l-au privit ţintă şi au văzut faţa lui ca faţa unui înger” (Fap 6,15)].

Luca a scris Faptele Apostolilor și a folosit probabil o relatare de origine paulină concentrată pe convertirea lui Paul (cf. Fap 22,3-5 și 26,9-11). Figura lui Ştefan şi a curajului său în fața morții trebuie să-l fi impresionat pe Paul care, poate, la moartea lui Ștefan, a pornit în călătoria sa de întâlnire cu Domnul pe drumul Damascului. Ideile pe care Luca le pune în gura lui Ştefan le-a împrumutat din controversele dintre creştini şi evrei. Vocabularul însă îi aparține lui Luca. În ochii lui Luca, Ștefan devine figura discipolului prin excelență a Domnului: el repetă și reînnoiește trăsăturile vieții, gesturile, cuvintele, atitudinile și sentimentele lui Cristos. Procesul lui Ștefan este întipărit în experiența și procesul lui Isus.

„Plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptați spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu și a zis: «Iată! Văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu»” (v. 55-56). Isus este „împlinirea” lui Israel.  Prin urmare, această viziune dezvăluie planul milostiv al lui Dumnezeu pentru acest poporul ce este răzvrătit. „Căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: «Doamne, nu le socoti păcatul acesta»” (v. 60). Cât de departe merge iertarea!... În persoana lui Isus oamenii iertați sunt deja prezenți la „dreapta” lui Dumnezeu. Aceasta este lumina și sfințenia Crăciunului!

Liturgia ne prezintă un text din Evanghelia după Matei (Mt 10,17-22), preluat din așa-numitul discursul despre misiunea apostolilor (Mt 10,5-42) pe care îi trimite casei lui Israel pentru a anunța evanghelia milostivirii: „Isus i-a trimis pe cei doisprezece poruncindu-le!” (v. 5). Domnul îi avertizează pe discipoli spunând că fidelitatea față de evanghelie implică dificultăți și persecuții: „vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor” (v. 17). Dar pentru Domnul ceea ce este important în persecuție nu este latura dureroasă a suferinței, ci partea pozitivă a mărturiei: „veți fi duși, din cauza mea, înaintea guvernanților și a regilor, ca mărturie înaintea lor și a păgânilor” (v. 18). Persecuția ne oferă ocazia de a da mărturie despre Vestea Bună. Acesta este motivul pentru care evanghelia de astăzi vine să ne mângâie și să ne întărească. Alegerea pentru Domnul pe care am făcut-o ne expune la niște riscuri concrete. Discipolul știe că nu poate purta propriul său mesaj sau a căuta propriul interes însă descoperă că destinul său este Duhul Sfânt care transformă cuvântul său  în mărturie înaintea lumii: „din cauza mea” (v. 18). Duhul poate acționează numai dacă discipolul nu se preocupă de soarta sa și se abandonează total Cuvântului pe care îl proclamă. Adesea stingem Duhul atunci când ne îngrijorăm excesiv de rezultatului ce trebuie atins: „nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” (Mt 6,25). Este nevoie  să revenim asupra esențialului: să aparținem lui Isus, să fim cu Domnul, să facem voința Tatălui. Ne spune sfântul Matei: „Duhul Tatălui vostru este cel care vorbește în voi” (v. 21).

Să ne întrebăm dacă vom avea puterea și cuvintele iertării?!

Este Dumnezeu însuși care va realiza în noi iertarea!...


Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/;      Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro;  Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu