E necesară credința
pr. Isidor Chinez (27 decembrie 2022)
Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4; Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice
Omilie
Astăzi Biserica sărbătorește pe sfântului Ioan apostol și evanghelist. Este discipolul „pe care Isus l-a iubit” (In 20,2). Aceasta înseamnă că el nu s-a limitat să-l iubească pe Domnul, ci s-a lăsat iubit de către el.
Să trecem la textele de astăzi. În prima lectura (1In 1,1-4 ), apostolul folosește două verbe ce se referă la cunoaștere, cea sensibilă și una care derivă din credință. Prima poate fi surprinsă în expresiile: „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit” (v. 1). Este indicată cunoașterea sensibilă: ne pune în fața noastră un semn al prezenței lui Dumnezeu și pe care îl putem înțelege cu simțurile: cu văzul, auzul, atingerea. Există un alt verb ce se referă la o altă ordine a cunoașterii – cunoașterea credinței –, care totuși are nevoie de semnul sensibil perceput de simțul uman: „ceea ce am contemplat [...] cu privire Cuvântul vieții” (v. 1). Viața a căpătat un aspect vizibil și noi am auzit-o, am văzut-o, am atins-o, am contemplat-o, adică, în timp ce ochii noștri au văzut-o, în înfățișarea sa exterioară, perceptibilă cu simțurile, contemplarea care derivă din credință, ne-a dus dincolo de aparențe, pentru ca să înțelegem prezența Cuvântului vieții, ce a fost la Tatăl înainte de veacuri. Discipolul vede cu ochii săi și contemplă cu credință. Semnele liturgiei capătă o nouă semnificație: este Euharistia – semnul prezenței Domnului și deci este „locul” de contemplare a misterului lui Dumnezeu.
Un alt vers cheie este evidențiat: „ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său, Isus Cristos” (v. 3). Importanța Cuvântului primit pătrunde dincolo de aparențe care naște „comuniunea”, adică experiență cu totul nouă a iubirii care unește oamenii și comunitatea creștină, în comuniune cu Tatăl și cu Fiul. Comuniunea noastră nu este între noi, ci cu Tatăl și cu Fiul…
Evangheliei după Ioan (In 20,1a.2-8) relatează vizita la mormântul lui Isus. Scena este descrisă astfel: după anunțul Mariei Magdalena că „piatra fusese luată de la mormânt” (In 20,1b), Ioan aleargă la mormânt; ajuns se oprește și îl așteaptă pe Simon Petru care sosește imediat. Când sosește Petru, intră și el. În acest moment, evanghelistul se oprește asupra reacției discipolului „pe care îl iubea Isus” (v. 2). Despre Petru se spune pur și simplu că „a intrat în mormânt; el a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit într-un loc sepărat” (v. 6-7). Despre discipolul pe care îl iubea Isus se spune clar: „a văzut și a crezut” (v. 8). Dar Petru a „observat” doar, dar Ioan „a văzit și a crezut”. Astfel ne aflăm din nou în fața celor două ordini de cunoaștere care ne-au fost prezentate în prima lectură: cunoașterea sensibilă și cunoașterea care derivă din credință. A vedea cu ochii proprii, în timp ce contemplarea este rodul credinței. Ioan vede lucrurile sub un aspect dublul: merge dincolo de aparențe pentru a surprinde semnul prezenței invizibile a lui Dumnezeu. Ceea ce Petru și Ioan „văd” se poate cuprinde aici: mormântul deschis, bandajele și giulgiurile. Discipolul Ioan are însă o privire pătrunzătoare, capabilă să treacă dincolo de lumea vizibilă. În felul acesta, dincolo de aparenţe, vede prezenţa Celui Înviat, indicat de al doilea verb: „a văzut şi a crezut”. Discipolul vede cu ochii și contemplă în credință. În această privință se ridică la nivelul credinței. Semnele liturgice capătă un nou sens: Euharistia este semnul „Prezenței” vii; „Cuvântul” scris pe paginile sacre dobândește o capacitate aparte: de a-mi vorbi mie; „adunarea” „qahal, în ebraică, sau comunitatea sau biserica, este deci locul de contemplare a misterului lui Dumnezeu.
„A vedea şi a crede”... Este necesară credinţă prin care omul contemplă un prunc, în acest timp; îl vede pe Dumnezeu, Cuvântul vieţii. Este Domnul comunicat lumii în misterul Întrupării! „Vă vestim ceea ce am auzit şi am văzut” – spune Ioan în prima lectură. Creştinismul se identifică cu misterul prezenţei lui Dumnezeu într-un om Isus Cristos: om adevărat ca și Dumnezeu adevărat! E necesară credința!...
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu