 |
| Isus găsit în tempul la 12 ani. |
A intra
în familia lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (30 decembrie 2018)
Omilie
Astăzi celebrăm sărbătoarea Sfintei Familii din Nazaret. Isus, născut
printre noi, ne invită în casa sa unde a trăit mulți ani cu Maria și Iosif.
Prima lectură, luată din cartea lui Samuel (1Sam 1,20-22.24-28), ne prezintă un episod asemănător cu cel din
evanghelie, întâmplat cu două mii de ani înainte de venirea lui Cristos. Doi
părinți evrei – Ana, cea sterilă și Elkana –, venind de la Rama în Casa
Domnului la Șilo, au oferit pe fiul lor pentru slujirea în templu. Prin
rugăciunea făcută cu insistență a primit din partea lui Dumnezeu un fiul pe
care l-a numit Samuel, nume care, după explicaţia Anei, înseamnă „de la Domnul
l-am cerut!”[1].
După ce a crescut până de doi ani mama îl
poartă la sanctuar. Intră la preotul Eli spunându-i: „Eu sunt femeia care
stătea înaintea ta rugându-se Domnului. Pentru copilul acesta m-am rugat
şi Domnul a ascultat cererea pe care i-am adresat-o. De aceea şi eu îl dăruiesc
Domnului pentru toate zilele pe care le va avea de la Domnul” (v. 26-28). Micul
Samuel este fiul promisiunii. Va rămâne în sanctuarul de la Șilo la școala
preotului Eli; nu se întoarce la Rama,
în munții Efraim, alături de părinții săi, dar va deveni ultimul judecător
în Israel, profetul care-l va consacra pe regele Saul și pe David. Textul
biblic descrie pactul de fidelitate dintre Ana şi Dumnezeu într-o dăruire
reciprocă: „Eu m-am rugat şi Dumnezeu a răspuns. Acum Domnul cere şi eu îi
răspund”. Dumnezeu nu va fi învins în
generozitate! Domnul dă, nu ia. Astfel Samuel este expresia unui dublu
dar: darul lui Dumnezeu făcut Anei şi darul Anei făcut Domnului. Să ne gândim: copiii
nu aparțin numai părinților. Aceștia din urmă nu sunt proprietarii copiilor
lor. Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Maternitatea și viața sunt un dar
divin. De aceea urmează „cântecul Anei” (1Sam 2,1-10) considerat
prototipul imnului Magnificat al
sfintei Fecioare Maria [„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul”] (Lc 1,46-55).
În a doua lectură, sfântul Ioan (1In
3,1-2.21-24) ne invită
să facem un pas mai departe, ne cheamă cu insistență la o morală pascală: „ne
numim copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem!” (v. 1). Ioan consideră creștinul în realitatea lui concretă în comuniune cu
Tatăl și cu Fiul; stabilește între Dumnezeu și om o relație: primul „tată” și
al doilea „copil”. Este o realitate încă ascunsă, ce se va revela când Isus se
va manifesta: „știm că atunci când se va arăta [Cristos], vom fi
asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este” (v. 2). Imensa dragoste a lui
Dumnezeu ne conduce până la a intra în familia sa: el a vurut „să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”
(v. 1). Toate familie trebuie să fie oglinda iubirii divine. Familia umană ne
trimite la o altă familie: aceea a lui Dumnezeu. Iubirea omenească evocă
iubirea Tatălui care ni l-a dăruit pe Fiul său. Familia are valoarea de semn:
trimite la misterul familiei din Nazaret în care a intrat Isus Cristos prin
sfânta Maria și Iosif.
În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 2,41-52) culmea celebrării de astăzi este familia din Nazaret
într-un moment al istoriei sale – vizita la templu – în timpul pelerinajului
anua la Paști. Nucleul central al
acestei scene este Cristos șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și
întrebându-i pe ei (v. 46). Isus are deja 12 ani şi la această vârstă evreul
celebrează ceea ce astăzi israeliții numesc „fiul poruncii” [bar-mitzvah], adică intră în deplina
responsabilitate în faţa Legii: expresia înseamnă tocmai „fiul Legii”, ținut de
a asculta de cuvântul lui Dumnezeu. Ajuns oficial la maturitate, Isus descoperă
realitate de Fiu al Tatălui.
Regăsirea copilului Isus în
templu ar putea să pară un simplu fapt din viaţa familiară. Însă semnificaţia lui
este mult mai profundă. Sensul este cuprins în întrebarea mamei şi în răspunsul
copilului: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am
căutat îngrijoraţi!” El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu
trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” (v. 48-49). Aici găsim primul cuvânt al lui Isus: este
unicul în relatarea copilăriei. Un cuvânt al cărui sens nu l-au înţeles părinţii.
Este un cuvânt neaşteptat şi cu o semnificaţie profundă. Spunând „tatăl tău”,
Maria se gândea la Iosif. Spunând „Tatăl meu”, Isus se gândea la Dumnezeu.
Contrastul este cu un înțeles precis, aproape dur. Cristos afirma originea sa
de la Tatăl. Iar în întrebarea pe care o adresează părinţilor [„Nu ştiaţi că eu
trebuie să fiu în casa Tatălui meu?”], el dezvăluie ascultarea sa fără rezerve
faţă de voința lui Dumnezeu Tatăl. „Cele care sunt ale Tatălui” pot fi casa,
dorinţa, interesele, voinţa, proiectele. Este sugestivă expresia: „a fi în”,
ceea ce se traduce cu „a se ocupa”. În realitate, „a fi în” este mai mult decât
simplul, „a se ocupa”: exprimă atitudinea ce atinge persoana, existenţa. În
acest „trebuia” – pe care după aceea Isus îl va relua pentru a arăta ascultarea
sa până la cruce – se ascunde secretul cel mai tulburător al descoperirii sale,
cel mai greu de înţeles.
Familia din Nazaret nu se
sustrage de la această experiență. Neliniștea Mariei și al Iosif nu este
tratată o escapada de adolescent, dar e evaluată de către Isus cu o intensitate
mare. Apare neînțelegerea… „Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese”
(v. 50), notează evanghelistul. Ce nu au înţeles? Că Isus aparţine Tatălui? Sau
separarea lui de familie? Acel „trebuia”, pe care Isus îl va repeta de-a lungul
misiunii sale, exprima „necesitatea” crucii [„Fiul Omului trebuie să sufere
multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a
treia zi să învie” (Lc 9,22)]. Ceea
ce este sigur e că atât gestul lui Isus cât şi cuvintele sale au rămas un
mister. Ascundea ceva ce avea să se dezvăluie după aceea: este identitatea
profundă a lui Cristos care încă nu s-a descoperit [era cuprinsă în întregime în
acel „trebuie”]. Va trebui să aşteptăm crucea lăsând să se vadă toată claritatea sa:
„Tată […] îndepărtează potirul […], dar nu voința mea, ci a ta să se facă!” (Lc 22,42). Nicăieri, în tradiția
evanghelică, umanitatea lui Isus nu este atât de evidentă ca aici. „Tată, în
mâinile tale încredințez sufletul meu!” (Lc
23,46). Fiul Mariei este Fiul lui Dumnezeu!
Asemenea Mariei, adevăratul
credincios trebuie să primească misterul ascuns pe umerii tânărului evreu și
să-l păstreze în inimă meditându-l. Maria
„păstra” mai ales răspunsul lui Isus: „nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa
Tatălui meu?” Aceste cuvinte i-au amintit faptul că acest tânăr era nu numai al
său, ci al acelui Dumnezeu pe care ea însăşi îl slujea şi-l adora. Maria
înţelege că trebuie să înceapă drumul greu al credinţei ce o făcea să descopere
misterul ascuns în acest copil şi o va face să-l piardă tot mai mult pe fiul
său pentru a-l avea ca un dar mântuitor din partea lui Dumnezeu la picioarele
crucii. Se regăsește tocmai unde nu se aștepta: era Paștele în familie! Să
medităm aceasta…
[1] Rădăcina „a cere” [šā al] ar conduce mai degrabă
la numele Saul. Etimologia biblică se mulțumește aici cu o apropiere fonetică. Numele
de „Samuel” vine mai degrabă de la šem l
care înseamnă „numele (lui Dumnezeu) este «El»”.
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R.
(http://www.qumran2.net); Garcìa J. M.,
(http://www.catechistaduepuntozero.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna
1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu