Iertarea
și învățarea să iertăm
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (26 decembrie 2018)
Omilie
Sărbătorile care urmează imediat
după Crăciun au o legătură evidentă cu naşterea lui Cristos. În ziua de Crăciun
hainele liturgice sunt albe – culoarea bucuriei. A doua zi sunt înlocuite de
roşu – culoarea sângelui. Este sărbătoarea primului martir al Bisericii:
sfântului Ştefan. Naşterea lui Isus ne vorbesc despre soarta Fiului lui
Dumnezeu: ne vorbește despre preţul mântuirii noastre, ne vorbește despre
uneltirile pe care oamenii le fac dintotdeauna împotriva lui; ne descriu
istoriea ce se desfăşoară de secole; ne vorbesc despre păcatul lumii şi
despre istoria adevărată a Bisericii lui Cristos. Toţi persecutorii Bisericii
ar trebui să înţeleagă că sângele martirilor, de la sfântul Ştefan până la cel
al martirilor din zilele noastre, a fost mereu sămânţa care a dat rod la noii fii.
Martiriul lui Ștefan merge pe urmele morţii lui Cristos, în trăsăturile esenţiale.
Încă o dată este condamnat un nevinovat, ce se „răzbună” cu iertarea sa. Astfel
el devine adevăratul învingător şi i se deschid cerurile.
Prima lectură, luată din Faptele Apostolilor (Fap 6,8-10; 7,54-59), ni-l prezintă pe sfântul Ștefan „plin de har şi puterea”
lui Dumnezeu (v. 8); înțelepciunea sa lăsa fără voce, căci Duhul Sfânt îi
inspira cuvintele. Primul care a mers până la capătul mărturiei în favoarea lui
Cristos, nu numai prin cuvânt, ci și prin fapte. În primul rând, Ștefan arată
până la ce punct duce vestea cea bună: „plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi
spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu
şi a zis: «Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui
Dumnezeu!»” (v. 55-56). Este învingător datorită lui Cristos, cel din cer, cel
de la dreapta lui Dumnezeu. Nu mai contează scrâșnirea dinților: „fremătau de
furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui” (v. 54). Câtă
violenţă! Şi tocmai această violența liturgia nu o elimină, nu o atenuează şi
nu o ascunde. Dușmanii lui Cristos se frământă: pregătesc crima. Este imposibil
că pământul nostru să nu cunoască pacea? Se deschide bucuria prezenței Domnului
în mijlocul nostru. Dar, această opoziție violentă nu reprezintă un eșec?
Ștefan arată până unde merge iertarea. „Şi, în timp ce îl loveau cu pietre,
Ştefan a strigat, zicând: «Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!»” (v. 59). Isus
îl primește în gloria sa, pe Ștefan, pe acela care a promis la tot poporul lui
Israel convertirea. Prin harul iertării Domnului tot omul poate intra în
împărăție. Acestea sunt „cerurile deschise” pe care Ștefan le contemplă: ele
sunt milostivirea Domnului ce se înclină asupra oamenilor. Când „Fiul Omului
sta la dreapta lui Dumnezeu”, el este împlinirea lui Israel. Această viziune
este planul lui Dumnezeu – Cel milostiv – față de acest popor rebel. În
persoana lui Isus, poporul iertat este prezent la dreapta lui Dumnezeu. Sfințenia
și lumina Crăciunului sunt purtate la realizarea lor finală. O, cât de
îndurător este Domnul!
Evanghelia după Matei (Mt 10,17-22) se încheie cu o frază care rezumă totul fără a fi
nevoie să adăugăm altceva. Este fericirea a opta din Predica de pe munte (Mt
5,10): „veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu” (v. 22). Ieri, îngerii
cântau fără griji „Glorie lui Dumnezeu în înaltul cerului şi pe pământ pace
oamenilor de bunăvoință”. Și noi am cântat puțin înainte „Gloria”. Unde s-au
dus gloria și pacea de pe pământ, unde au dispărut? Există un pasaj interesant la
sfântul Maxim din Torino ce spune așa: „Ia aminte la ceea ce a spus îngerii! Nu a spus
«pace oamenilor», adică pentru oricine, dar «oamenilor de bunăvoinţă», pentru
că înţelegem că pacea lui Cristos nu este un drept natural, ci o realizare
morală. De fapt nu se dobândește prin naștere dar cu voință, nu se dobândește
cu răutatea umană dar cu bunătatea creştină; pentru că nu este dată tuturor,
dar este oferită celor demni, ne este dată pentru a fi distribuită gratis, dar
căutând-o cu strădanie” (S. LXI c.).
Bine remarcă sfântul
Augustin: Ştefan a avut o singură armă cu care a luptat, a învins în toate
luptele şi şi-a meritat coroana nepieritoare, onorându-şi numele, căci numele
grec stefanos înseamnă coroană: a
fost iubirea. Din iubire i-a dojenit pe iudeii furioşi; văzându-i în greşeală,
a voit să-i aducă pe calea cea bună. Din iubire s-a rugat pentru cei care îl
omorau cu pietre, ca să nu fie pedepsiţi. Cu iubire l-a învins pe Saul, făcând
din prigonitorul său tovarăş, însoţitor în ceruri. Încheie sfântul
Augustin: iubirea a fost scara pe care Cristos a coborât din cer pe pământ,
iubirea a fost scara pe care Ştefan a urcat de pe pământ în cer. Este căldura
iubirii şi a iertării. Sfântul Ștefan are o inima locuită de pacea lui
Cristos până la punctul de a muri – a muri ca și el, fără nici o modificare –
este capacitatea sa de a iubi şi de a ierta la fel ca și el. Faptul că el s-a
lăsat cucerit de răbdarea lui Cristos păstrând inima lui pură ca a unui copil.
„Nu întâmplător iconografia de
Crăciun reprezintă câteodată copilul divin situat într-un mic sicriu, spre a
indica că Mântuitorul se naşte pentru ca să moară, se naște ca să dea viață ca
răscumpărare pentru toţi. […] Pentru credincioşi ziua morţii nu este sfârşitul
a toate, dar mai curând este «tranzit» la o viaţă nemuritoare, este ziua
naşterii definitive, în latină dies
natalis. Înţelegem atunci legătura care există între ziua nașterii [dies natalis] a lui Cristos şi ziua
nașterii [dies natalis] a sfântului
Ștefan. Dacă Isus nu s-ar fi născut pe pământ, oamenii nu ar putea să se nască
pentru cer. Tocmai pentru că Cristos s-a născut, noi putem renaște!” (Benedict al XVI-lea – Angelus [26.12.2006]).
Când judecătorii au venit în închisoarea în care zăcea
sfântul Toma Morus, cancelarul Angliei, şi i-au comunicat sentinţa de
condamnare la moarte, l-au întrebat: „Mai aveţi vreo dorinţă înainte de
moarte?” Răspunsul a fost: „Da, mai am o ultimă dorinţă înainte de a muri.
Doresc ca, aşa cum Saul se află acum în paradis alături de Ştefan, tot aşa, şi
voi, care m-aţi condamnat la moarte, să fiţi alături de mine, într-o zi, în
paradis”.
Martirul sfântului Ștefan să nu
vină să ne tulbure pacea Crăciunului, dar să ne învețe că Cuvântul s-a făcut om
pentru a ne ierta și a ne învăța să iertăm. Aceasta este voința Tatălui care se
va împlini.
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R.
(http://www.qumran2.net); Garcìa J. M.,
(http://www.catechistaduepuntozero.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna
1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu