† Duminica a 31-a de peste an (B): „Vom fi judecați despre iubire” [4 noiembrie 2018]

„Ascultă, Israele!” – cu cornul.

„Vom fi judecați despre iubire”

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 noiembrie 2018)

 

Lecturi: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi

Omilie

În lecturile duminicii de astăzi, iată esențialul credinței noastre: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Una nu merge fără alta.

În prima lectură luată din Cartea Deuteronomului (Dt 6,2-6) se află meditația asupra sensului legii. Este textul cel mai important din Vechiul Testament pe care evreii evlavioși îl recită zilnic, dimineața și seara: Shemà, Israel! „Ascultă, Israele! […] Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (v. 4). Este rugăciunea cea mai dragă și iubită de evrei și astăzi și din toate timpurile. Această rugăciune a devenit cea mai importantă pentru iudei ca „Tatăl nostru” pentru creștini. Este rugăciunea de dimineață și de seară, de pe la trei-patru ani! Este profesia lor de credință! În înțelesul biblic shemà înseamnă „ascultă”. Este o adeziune voioasă, filială, de ascultare entuziastă de Dumnezeu. Întreaga istorie a poporului evreu este o istorie a iubirii, pe drumul vieții, și al fericirii. Aceste cuvinte trebuie să rămână în inima fiecăruia dintre noi. Textul ne pune în faţă posibilitatea de a răspunde la darul lui Dumnezeu cu fidelitate faţă de alianţă, iubire, afecţiune şi credinţă.

Scrisoarea către Evrei (Evr 7,23-28) descumpănește întotdeauna. Redactată de un evreu devenit creștin se adresează iudeilor trecuți la creștinism. Epistola nu ne vorbește direct despre porunca iubirii, dar ne arată un Dumnezeu care face primul pas pentru a-l trimite pe Isus, Fiul său, ca mântuitor. Autorul face o paralelă între preoţia levitică şi preoţia lui Cristos, izvorul eliberării noastre. Este darul lui Dumnezeu. Nu le-am meritat niciodată, dar ni l-a procurat Isus, marele preot „totdeauna viu pentru a interveni în favoarea” noastră (v. 25). Îndatorirea preotului este de a exercita o mediere: să elibereze pe oameni de păcate și să facă comuniunea cu Dumnezeu. După învierea, Isus rămâne în dimensiunea eternității și va rămâne cu umanitatea sa glorificată. Nu mai este supus morții, preoția sa „durează”  „rămâne în veci o preoţie netrecătoare” (v. 24). În timp ce preoția era provizorie, întrucât era legată de timpul şi de moartea slujitorilor, preoția lui Cristos este permanentă, veșnică, pentru că Isus a înviat şi nu mai poate muri. Prin jertfa crucii, Isus ne arată care este esenţă  adevăratului „cult” religios: acesta constă în dăruirea de sine fără măsură şi fără rezerve lui Dumnezeu din iubire față de fraţi. „Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri” (v. 26) și „îl constituie […] desăvârşit pentru totdeauna” (v. 28). Sfinţeşte şi dă valoare veșnică şi firii noastre umane în care sălăşluiește. „Iubirea lui Cristos, preot, dă naștere la noua omenire prin iubirea și existența sa” (Cerfaux Lucien). Jertfa noii alianţe, se actualizează de fiecare dată când celebrăm Euharistia: face să fie comunicată oamenilor această realitate minunată.

În Evanghelia după Marcu (Mc 12,28b-34) Isus este în Ierusalim; ne poartă prin templu unde se întâlnește cu poporul și-l învață și cu preoții, fariseii, erodianii, saduceii cu care sunt în dezbatere teologică (cf. Mc 11-12). Intervine un contemporan, un cărturar – știa legile – un om de cultură, care introduce un altfel de discurs decât al celor precedenți. Îi pune întrebarea decisivă Domnului: „Învățătorule, care este cea dintâi dintre porunci?” Este subînțeleasă întrebarea despre dorința înnăscută de clasificare și precizie proprie rabinului și juristului. Școlile rabinice au catalogat în Biblie 613 porunci, dintre care 365 negative [„să nu spui”] (câte zile are anul) și 248 pozitive [„să spui”]. Ascultătorii se așteptau de la Isus să spună „cele 10 porunci” date de Moise pe muntele Sinai. În schimb, Cristos prezintă „crezul” lui Israel din Deuteronom [s-a citit în prima lectură]. Are norocul cărturarul de a auzi răspunsul direct de la Isus: „Ascultă, Israele! Să iubeşti pe Domnul din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!” Apoi completează: „A doua este aceasta: să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi!” Este din cartea Leviticului (Lev 19,18). „Ascultă, Israele!” Shemà, Israele! – este prima poruncă de a asculta de Domnul. Ascultă, Israele, fii atent. Încearcă să înțelegi. Dumnezeu este unic. Atunci, iubește-l pe Dumnezeu cu tot ce ai tu: minte, inimă, putere. 

Toți cunosc acest text. Este o profesiune de credință pentru toți israeliții. „Ascultarea”, în sens biblic, înseamnă că cineva intră în viața ta. Este cuvântul Domnului. Este ascultare bucuroasă de supunere filială, adică de iubire și credință în el și în realitatea sa unică. Așa de prețioase sunt cuvintele „crezului” că evreii au făcut rugăciunea de dimineață și de seară și le-au scris la intrarea în casă. Isus unește cele două porunci formând o unică poruncă pentru împărăția lui Dumnezeu. „Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea!” (v. 32). Arată că cele două porunci nu fac decât una. Este iubirea de Dumnezeu, de oameni și de noi înșine. În trei direcții… El vrea să-l ducă pe om la rădăcina oricărei experiențe religioase și morale, vrea să-i ofere omului o angajare radicală prin care orice gest este un răspuns uman și religios.

Într-o zi, o femeie grav bolnavă i-a cerut maicii Tereza de Calcutta: „Pentru ce faci așa cu mine? Cine te-a învăța să fii așa bună?” „M-a învățat Dumnezeul meu!” „Fă-mă să-l cunosc pe Dumnezeul tău!” Maica Tereza povestea acest episod și încheia: „Acum s-a făcut cunoscut Dumnezeu prin iubire [caritate]!” Tocmai în acest lucru Biserica se face slujitoarea oamenilor, împlinind caritatea.

Cărturarul scoate în evidenţă comportamentul de bază: acela al iubirii faţă de Dumnezeu și al iubirii faţă de aproapele: „Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele” (vv. 32-33). Concluzia este cu atât mai semnificativă: cine acceptă şi se angajează să trăiască porunca iubirii, în dubla sa dimensiune, „nu este departe de Împărăţia lui Dumnezeu”.

În două mii de ani de istorie, iubirea de Dumnezeu și de aproapele au devenit fundamentul credinței creștine. Mărturiile sunt numeroase! „La sfârșitul vieții noastre, vom fi judecați după iubire!”, spune sfântul Paul al Crucii.

---

bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---