 |
| Fericirile.... |
Suntem
sfințiți prin harul Domnului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (1 noiembrie 2018)
Omilie
Astăzi îi sărbătorim pe „Toți
Sfinții”: sunt bărbați și femei, cunoscuți sau necunoscuți, de ieri și de
astăzi, care trăiesc în prietenie cu Dumnezeu. Calea fericirilor le este încredințată
lor. Fixarea zilei de 1 noiembrie pentru cinstirea „Tuturor Sfinţilor” a fost
determinată probabil de motive simbolice şi practice. Octombrie este luna
culesului roadelor. În noiembrie oamenii încep să se bucure de fructul muncii
lor. Sărbătoarea este un prilej de a contempla roadele mântuirii produse de
Cristos în Biserică de-a lungul istoriei. E rodul sfinţii din ceruri. Lecturile
din această zi anunță vestea cea bună: toți suntem chemați să devenim sfinți. Unii
ar putea spune: „acest lucru nu este pentru mine, un sărac păcătos!” Prin harul
lui Dumnezeu sunt sfințiți… Pentru a ne ajuta să înțelegem această chemare să
mergem la textele biblice liturgice.
Cartea Apocalipsul sfântului Ioan (Ap 7,2-4.9-14) este îndreptată spre a întări creștinii în momentele
de cumpănă când lucrurile par că au fugit din mâna lui Dumnezeu și triumfă
răul. Dar Domnul este fidel poporului și îl susține cu puterea sa. Persecuțiile
par să anihileze sfinții, dar ei sunt victorioși prin sângele Mielului. În
această lectură este descrisă o nesfârșită procesiune compusă din două mulțimi
distincte: prima este a celor „o sută patruzeci şi patru de mii” de persoane
numite slujitori ai lui Dumnezeu, sunt marcați cu „sigiliul lui Dumnezeu”,
adică cei botezați [cifra este simbolică]; o altă ceată – „o mulţime mare pe
care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi
limbile” (v. 9) – reprezentând toată omenirea. „Stăteau în picioare în faţa
tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier
în mâini” (v. 9). Poziția „în picioare” este cea a înviaților. Totul ne spune
că sunt salvați. Ei proclamă că au fost mântuiţi nu prin faptele lor ci au fost
mântuiţi de Domnul: „Mântuirea aparţine
Dumnezeului nostru, cel care şade pe tron, şi mielului!” (v. 10). El este cel
care ne mântuieşte, el este cel care la sfârşitul vieţii noastre ne duce de
mână ca un tată chiar în acel cer unde sunt strămoşii noştri. Creștinul este
deja în mers spre această experiență. Apostolul Ioan este în insula Patmos, iar
ascultătorii săi înțeleg bine ce le spune. Pentru noi nu e clar. „Apocalipsului”
în limba greacă înseamnă „dezvăluire”; are sensul de revelare a unor lucruri
misterioase sau a tainelor divine, făcută oamenilor de către Dumnezeu fie direct,
fie printr-un intermediar. Mesajul Apocalipsului
este pentru creștinii persecutați. În încercări se află salvarea tuturor
oamenilor. Datorită suferințelor îndurate în prigoană – „aceştia […] vin din
strâmtorarea cea mare” (v. 14) – mulțimea cea fără număr este mântuită.
Mărturia lor va da roade. Au dobândit răsplata iubirii și fidelității.
Mărturia lor trebuie să trezească în noi credință și speranță. Are dreptate
Bernanos: „Cristos nu a murit pentru eroi, dar a murit pentru cei slabi”, iar
eu spun: și păcătoși. Nimeni nu se naşte sfânt. Sfânt se devine numai prin
harul Domnului.
Dumnezeu are pentru noi gingășia
unui tată. Isus ne-a spus de multe ori și ne-a demonstrat-o deseori. Am auzit
la a doua lectură ce spune apostolul Ioan (1In
3,1-3): „Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui
Dumnezeu”. Ioan ne invită să vedem – „vedeți”. Știm să privim în jurul nostru? Toată istoria umană este o
educație a privirii [omului].
Urgent este să deschidem ochii. Într-o bună zi, îl vom vedea așa cum este.
Cuvintele noastre sunt prea sărace pentru a ne spune că lumea aceasta este cu
totul altfel pentru Dumnezeu; o lume care ne va surprinde când se va manifesta,
într-adevăr, așa cum este. Când apar
sfinţii la orizontul vieţii noastre, devin provocatori! „Dacă atâţia şi atâtea au putut, eu, de ce
nu!” – îşi zicea, încurajându-se, sfântul Augustin.
Evanghelia de astăzi după Matei (Mt 5,1-12a) proclamă fericirile. Certitudinea sărbătorii ne este dată de insistenţa cuvintelor lui Cristos:
„Fericiţi, fericiţi!” Domnul ne promite fericirea. Ne dă aripi. Cu toții vrem
fericirea. Dar unde este rețeta fericirii? „Fericiţi sunt cei săraci cu inima… cei ce
plâng... cei care sunt persecutați pentru dreptate... cei cu inima curată...
cel milostivi...” Isus ne vorbește de fericire care durează până la sfârșit. E contrar
la ceea ce cred majoritatea oamenilor. Lumea crede că a fi fericit este să fii
bogat și sănătos mai curând decât sărac și bolnav. Cred că acumularea de bunuri
materiale va putea să ne umple de desfătare. Dar nu este adevărat. De fiecare
dată când iubim, când iertăm, Dumnezeu ne oferă adevărata bucurie.
„Fericirile” ne arată adevărata
faţă a „sfântului”. Fericirile nu sunt un „da” spus lui Dumnezeu în sărăcie şi
suferinţă, ci un „nu” răsunător a Domnului la situaţiile de nedreptate,
asigurând săracilor cel mai mare lucru pe care l-ar putea aştepta: iubirea lui
Dumnezeu. „A fi sărac nu este interesant: toţi săracii sunt de această părere.
Ceea ce este interesant e a poseda Împărăţia cerurilor”, cum spune fericita
Madeleine Delbrel. În Dumnezeu săracii pot aştepta, pot avea încredere.
Iată calea spre sfințenie ce ne
este propusă. Isus face apel pentru constituirea unei noi comunități sfinte, legată
de Dumnezeu printr-o nouă alianță, o atitudine nouă, o dăruire fără rezerve și
ezitări. De aceea, sfânt nu este cel care a atins o etapă, ci acela care se
întrece mereu în iubire. Să ne înțelegem: sfinții sărbătoriți în ziua de astăzi
nu sunt oamenii ce nu au nimic de reproșat. Știm parabola fariseul care îi mulțumea
lui Dumnezeu pentru că a fost mai bun decât ceilalți, în timp ce vameșul îl implora:
„Dumnezeul meu, ai milă de un păcătos care sunt eu”. Tocmai acest păcătos sărac
a aflat harul lui Dumnezeu; i-a fost deschisă poarta milostivii divine.
Ceea ce Domnul așteaptă de la noi
este ca noi să ne lăsăm pe mâna lui, ca olarul ce vrea să facă o capodoperă. El
așteaptă ca noi să fim colaboratori pentru a modela imaginea sa. Cu o infinită
delicatețe, el ne face să înaintăm pas cu pas; ne face să abandonăm ceea ce ne
ține departe de el; ne vindecă rănile, ceea ce este strâmb și îndoit e
îndreptat, fără a o distruge. Adevărata lumină și iubire a lui Dumnezeu trebuie
să pătrundă în cea mai adâncă parte a vieții noastre. Astfel Domnul vrea ca noi
să devenim sfinți.
Într-o zi o fetiță privea niște vitralii într-o biserică.
Îi explică personajele: Fecioara Maria, sfântul Iosif, sfânta Tereza... Câteva
zile mai târziu, ea se află la catehism. Este întrebată dacă știe ce e un
sfânt. Îndată a răspuns: „este cineva care permite luminii să treacă” (J.
Compazieu).
Sărbătoarea de astăzi
îmbrăţişează pe toți drepţii din Vechiul Testament, din istoria Bisericii
precum şi din istoria celorlalte culturi şi religii, pe toți drepţii din toate
timpurile, naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile pământului, ale căror nume
sunt scrise în cartea vieţii. La celebrarea acestei zile nu trebuie să ne
gândim la „sfinţii” canonizaţi, nici la cei care au virtuţi eroice, ci la toți
acei oamenii care au descoperit divinul în ei, determinându-i la o mai mare omenie.
Ei au trăit o viață simplă de tot, dar au „lăsat să treacă lumina” lui
Dumnezeu… Să medităm la acest aspect...
bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa
R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci
A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi
T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986;
Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario
meditato, EDB Bologna 1974; Commento
della Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati
dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu