 |
| Parabola talanților. |
Evanghelia Matei 18,21-35: În acel timp, Petru,
apropiindu-se, i-a zis lui Isus: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu
care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” Isus i-a spus: „Nu-ţi
spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. De
aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie
conturile cu servitorii săi. Când a început să ceară conturile,
i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el,
soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. Atunci,
servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine
şi-ţi voi restitui totul!» Stăpânului i s-a făcut milă de
servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. Dar
ieşind, servitorul acela s-a găsit cu unul care era servitor împreună cu el şi
care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i:
«Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» Căzând în genunchi, cel care era
servitor împreună cu el îl implora zicându-i: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi
restitui!” Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în
închisoare până când îi va fi plătit datoria. Văzând deci
ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au
povestit stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l
stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru
că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este
servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?” Şi,
mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare
fratelui său din inimă”.
Omilie
Lecturile biblice din această
duminică ne vorbesc despre iertare. Ei bine, înainte de venirea lui Isus, Ben
Sirach scria: „Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos se
lasă stăpânit de ele”. Autorul denunţă răzbunare şi recomandă iertarea. Este o
lupta zilnică împotriva tendinţele noastre naturale. Dar Biblia ne spune că
Dumnezeu nu va ierta niciodată dacă noi înșine nu i-am iertat pe alţii.
Apostolul Petru se gândea că este
prea generos iertând până la şapte ori (şapte este o cifră simbolică care
înseamnă „fără limite”). Dar Isus merge mai departe: el ne spune că trebuie să
iertăm de șaptezeci de ori câte șapte. Măsura iertării este a fi fără măsură. Adevărata
iertarea nu se numără; întotdeauna vom avea de iertat şi de a fi iertați. Cristos
nu tolerează concesii pe acest punct: este absolut obligatorul să ne iertăm.
Pentru a ajunge la acest lucru trebuie să ne întoarcem spre crucea lui Isus: dat
în mâinile oamenilor, torturat, batjocorit fără milă şi dat la moarte, el iartă.
Numai el poate să ne dea puterea şi curajul de a merge tot drumul după iertare.
Pentru a înțelege mai bine acest
apel, Isus apelează la o parabolă. El compară pe Dumnezeu cu un rege care
decide să regleze conturile cu slujitorii săi. I se aduce unul care trebuia
să-l deie zece mii de talanți (60 de
milioane de arginți). Este o sumă enormă, absolut imposibil să o restituie.
Povestindu-ne această parabolă, Isus vrea să ne facă să înțelegem unde suntem noi
în comparație cu Dumnezeu. Această nemăsurată datoria nu este decât o imagine a
ceea ce se întâmplă între noi și Dumnezeu. Înaintea lui, suntem toți debitori
incapabili de a restitui.
Şi totuşi, atunci când îl implorăm,
Dumnezeu nu se mulțumește de a ne acorda un răgaz. El iertă totul în numele
iubirii pe care ne-o poartă. Evanghelia ne spune că el are „milă” de noi.
Expresia o vedem frecvent când Isus se află în faţa unui bolnav, lepros,
paralizat. Este inima care vorbeşte. Iertarea este dată pentru a permite un
viitor celui care nu are alte posibilități.
Toată Evanghelia ne spune că
Dumnezeu este „iertător” [pardonneur]. Acest cuvânt nu există în dicţionarul nostru francez, dar definește
foarte bine cine este pentru noi Dumnezeu. „Păcatele noastre cele mai grave, spune
parohul de Ars, nu sunt decât un bob de nisip în faţa muntelui milostivirii Domnului”.
Da, Dumnezeu ierta; el nu sfârșește de a ierta; el șterge totul. Isus a șters
totul femeii adultere, femeii din Samaria, lui Petru care l-a renegat, călăilor
săi. Ceea ce ne cere nouă astăzi, el a trăit până la sfârșit.
Dacă Domnul se comportă astfel faţă
de oameni este pentru a ne învăţa să urmăm exemplul său iertând pe cei care
ne-au făcut să suferim. Este adevărat că ofensa fratelui nostru ne-a rănit. Dar
ea este puţin lucru în comparație cu toată lipsa noastră față de Dumnezeu. O sută de euro este infim [neînsemnat],
în raport cu șaizeci de milioane care trebuie să-i dau. Din păcate, prea mulţi
oameni sunt foarte necăjiți până la moarte. Sunt închiși în trecutul său şi în
reputaţia sa. Nu le lasă nici o şansă de a face un gest de pace. Dar atunci când
rămâne închis în ură, nu face nimic bun: suferă şi face să sufere.
Să înţelegem bine: nu este vorba
de a uita, dar de a ține mâna persoanei care ofensează pentru a ajuta la
recuperare. A iertă este a iubi, este a porni din nou împreună pe o bază nouă.
Dumnezeu este un tată care iubeşte pe fiecare dintre copiii săi. Mare dorinţă a
unui tată şi a unei mame este că copiii lor să se înțeleagă bine şi să fie uniţi
şi solidari. Și pentru aceasta Isus ne-a lăsat mare sa poruncă: „iubiţi unii pe
alţii cum v-am iubit eu” (tot atât cât
v-am iubit, până la iertare).
Vorbind de iertare, nu uităm că
Isus ne-a dat un sacrament pentru a-l primi. De fiecare dată când ne adresăm
unui preot pentru a-i cere iertare, este Isus cel care se înfățișează acolo
pentru a ne întinde mâna. El nu ne cere decât să descărcăm greşelile noastre
pentru a ne apropia din nou de Dumnezeu. El vine să reînnoiască în noi harul
botezului. Așa vom găsi locul nostru de copii ai lui Dumnezeu. În a doua
lectură, sfântul Paul ne spune că „noi nu trăim pentru noi înşine”; trăim şi
murim pentru Domnul. Cu el, totul este un cadou. Milostivirea sa este izvor de
bucurie, liniște și pace. Ea ne deschide la o speranţă de a fi iubit pentru totdeauna
cu toate limitele şi păcatele noastre. Pentru toate aceste minuni, putem să-i
cântăm: „Glorie lui Dumnezeu, pace printre oameni, bucuria cerului pe pământ”.
Amin.
(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr.
Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/7076-homelie-du-24eme-dimanche-du-temps-ordinaire-5/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu