Cea mai frumoasă invenţie a mea, este Mama mea

„Cea mai frumoasă invenţie a mea, spune Domnul,
e Mama mea.

Îmi lipsea o mamă şi am făcut-o.
Am făcut-o pe Mama mea, înainte de a mă face ea pe mine.
Era mai sigur.
Acum sunt cu adevărat un Om ca toţi oamenii.
Nu mai am nimic de invidiat la ei, pentru că am o mamă.
Una adevărată.
Îmi lipsea.
Mama mea se cheamă Maria, zice Domnul.
Sufletul ei este cu desăvârşire curat şi plin de har.
Trupul ei feciorelnic străluceşte de o lumină
cum nu este alta pe pământ.
Nu mă mai satur să o privesc, să o ascult, să o admir.
E frumoasă mama mea, atât de frumoasă încât,
Părăsind frumuseţile cerului, n-am simţit că le-am părăsit,
Căci le-am regăsit pe toate în ea.
Ştiu bine, zice Domnul, ce înseamnă să fii purtat pe braţe de îngeri;
ei bine, credeţi-mă, e mult mai plăcut să fii purtat pe braţele unei Mame.
Maria, Mama mea a murit, zice Domnul.
După ce m-am înălţat la cer ea îmi lipsea
mie, eu îi lipseam ei.
Ea m-a ajuns din urmă cu sufletul ei, cu trupul ei,
direct, nu puteam să fac altfel.
Trebuia. Se cuvenea.
Degetele care l-au atins pe Dumnezeu nu puteau să înţepenească.
Ochii care l-au contemplat pe Dumnezeu nu puteau rămâne închişi.
Buzele care l-au sărutat pe Dumnezeu nu puteau să rămână încremenite.
Trupul acela prea curat care dăduse trup lui Dumnezeu nu putea să putrezească şi să se amestece cu ţărâna.
Nu am putut îngădui, nu era posibil. M-ar fi costat prea mult
Eu, Fiul ei, sunt doar Dumnezeu, eu poruncesc.
Apoi, zice Domnul, am făcut-o şi pentru oameni,
fraţii mei, ca să aibă şi ei o mamă în
cer.
Una adevărată, una de-a lor, trup şi suflet.
Care e şi mama mea.
Şi aşa s-a făcut. Ea este cu mine din clipa morţii sale.
De la Adormirea Maicii Domnului, cum spun oamenii.
Mama şi-a regăsit Fiul şi Fiul Mama.
Trup şi suflet, El lângă Ea, pentru toată veşnicia.
O, dacă oamenii ar înţelege frumuseţea acestui mister!
Şi dacă ar profita mai mult de el! – zice Domnul.
În cer ei au o Mama care-i urmăreşte cu ochii, cu ochii ei de carne.
În cer ei au o Mamă care-i iubeşte cu toată inima.
Cu inima ei de carne.
Iar această Mamă e Mama mea, care mă priveşte cu aceeaşi ochi, care mă iubeşte cu aceeaşi inimă.
Dacă oamenii ar fi mai inteligenţi, ar trebui să bănuiască uşor că eu nu-i pot refuza nimic.
Ce vreţi? E Mama mea! Eu am hotărât aşa şi nu-mi pare rău.
Eu şi Ea faţă în faţă,
Trup şi Suflet,
Mamă şi Fiu.
Pentru toată veşnicia Mamă şi Fiu”.

Părintele Michel Quoist.