luni, 14 august 2017

† Adormirea Maicii Domnului: Suntem chemaţi spre gloria învierii… [15 august 2017]

Adormirea Maicii Domnului - de
Peter Paul Rubens.


Suntem chemaţi spre gloria învierii…
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (15 august 2017)


Lecturi: Apocalipsul 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56.

Omilie

În mijlocul verii, pe 15 august, Biserica ne cheamă să celebrăm sărbătoarea cea mai populară în cinstea sfintei Fecioare Maria: ridicarea cu trupul și sufletul din această lume la Dumnezeu. Este Adormirea Maicii Domnului. O sărbătoare de prin secolul al V-lea. Împăratul bizantin, Mauriciu (582-602) a transferat-o pe 15 august într-o solemnitate cu totul specială impunând-o în toată Biserica Orientală. În secolul al VIII-lea sărbătoarea ia numele de Adormirea Maicii Domnului. În 1 noiembrie 1950, papa Pius al XII-lea a proclamat în mod solemn dogma înălțării la cer cu sufletul și cu trupul a preasfintei Fecioare Maria.

În prima lectură luată din Cartea Apocalipsului (Ap 11,19a; 12,1-6a.10ab) ne este prezentată două realității: chivotul alianţei și femeia gata să nască. Arca este locul prezenței lui Dumnezeu și al întâlnirii sale cu omul. Femeia este semnul speranței mesianice și, în Apocalips, este semnul Bisericii în care Cristos este permanent născut prin cuvânt și sacramente. Toate aceste viziuni pe care le descrie aici sunt pentru a vesti victoria lui Cristos cel înviat asupra forţelor răului. „O Femeie îmbrăcată în soare; având luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele” (v. 1). Este umplută cu darurile lui Dumnezeu. Femeia ce naște pe Mesia este poporul lui Dumnezeu. Acest Mesia se confruntă cu balaurul care îl reprezintă pe Satana. Dar împotriva acestui Mesia, el nu poate face nimic.

Noi citim acest text pentru glorificarea Mariei. Este imaginea vie a poporului lui Dumnezeu. Și ea a trăit în încercarea credinței, a tăcerii, a contradicțiilor crucii. Dar noi credem acum că ea este imaginea glorioasă a viitorului promis poporului lui Dumnezeu. Tradiţia creştină a văzut în Fecioara Maria pe mama lui Isus. Astăzi suntem invitați să o contemplăm întronată în gloria Fiului său divin. Suntem invitați  să conștientizăm viitorul ce ni-l deschide înaintea noastră Domnul înviat.

În a doua lectură luată din Scrisoarea către Corintieni (1Cor 15,20-27a) sfântului Paul nu ne vorbeşte direct despre Maria. Când Paul scrie aceste rânduri, Maria încă trăia. Paul moare pe la anul 67, Maria poate spre anul 70. Singura dată că el vorbește despre Maria este în Scrisoarea către Galateni unde Isus s-a „născut din femeie” (Gal 4,4). Dar în acest text, Paul nu face nici o aluzie la înălțarea sfintei Fecioare Maria. Centru versetelor este un act de credință: „Cristos a înviat din morţi, fiind primul născut dintre cei morți” (v. 20) pentru a ne obține nouă, care venim după aceea, învierea asemănătoare cu a lui. Primul s-a eliberat de aceste impedimente. Este primul dintr-o lungă linie de morți. Dar el nu a voit să rămână singur cu victoria sa. A voit s-o împărtășească cu Biserica sa atribuindu-i pentru a învinge, cu toți oamenii, răul, ura, dezechilibru, frica și în sfârșit moartea. Va fi un șirag de persoane după Isus şi Maria ocupa un loc de frunte. Este prima beneficiară cu trupul și sufletul său. Este consecința învierii lui Cristos. Sărbătorirea triumfului Mariei este, deci, și a noastră. Suntem chemaţi cu toții spre gloria învierii…

În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 1,39-56) se prezintă Maria pe drumul Iudeii, știind că verișoara sa Elisabeta devine mamă cu viitorul Ioan Botezătorul. Doar prin oferirea de sine se ajunge plinătatea vieţii… Aceasta este strada parcursă de Maria din Nazaret. De aceea, Biserica celebrează în ea omenirea cea nouă, eliberată de egoism, deschisă spre mântuire, aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Această întâlnire dintre Maria și Elisabeta duce la o explozie de bucurie. Cântecul pe care Luca îl pune pe buzele Mariei depășește în profunditate toate imnurile eliberatoare care poartă în sine implorarea și speranțele tuturor „săracilor” de pe pământ. „Magnificat” este mai presus un cântec pascal, un imn pentru reînnoirile și răsturnările posibile care pot să se reverse pe buzele omului după ce moartea nu mai poate fi considerată ca absurdă și după ce ura dispare în fața iubirii.

În „Magnificat” găsim răspunsul pe care Dumnezeu în așteaptă de la Biserica sa și de la fiii săi. Nucleul esențial este contrastul dintre sărăcie și măreție. Puterea lui Dumnezeu se descoperă în „sărăcie”, în simplitate, în dăruirea totală a unei inimi curate. În măsura în care cel credincios se eliberează de păcat și de toți idolii pământești, va putea să fie cucerit pe deplin de Dumnezeu și „ridicat” de el la cer.  Prima creatură care a intrat în întregime în gloria Domnului nu putea fi decât aceea care a consimţit năvălirii divinului în uman prin Buna-Vestire. Biserica crede că Maria este de acum dincolo de moarte şi de judecată, în acea altă dimensiune a existenţei pe care o numim „cer”. Maria înălţată la cer este „semn de mângâiere şi de speranţă sigură” că puterile morţii au fost deja înfrânte. În timp ce noi suntem încă în această confruntare suntem siguri că vom ajungem cu mama noastră la gloria învierii. Să ne ajute Domnul!




[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu