 |
| Cina de pe urmă - de Walter Rane. |
Cristos – „locuința” lui Dumnezeu cu oamenii
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (14 mai 2017)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 6,1-7; 1Petru 2,4-9; Evanghelia Ioan
14,1-12.
În această duminica a Paștelui,
Isus ne invită – asemenea apostolilor – să avem încredere în el, căci merge să
ne pregătească un „loc” în împărăția Tatălui.
În a doua lectură (1Pt 2,4-9), sfântul Petru dă vieții
creștine – în lumina misterului pascal – o consistență, un fundament: fiecare
creștin, unit în credință cu Cristos cel înviat, care astăzi este numit „piatră vie”. „Apropiaţi-vă
de Domnul, piatra cea vie aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de
Dumnezeu!” (v. 4). Petru se adresează comunităţilor creştine care se confruntă
cu mari dificultăți: creştinii sunt persecutaţi. Templul de la Ierusalim a fost
distrus. Pentru evrei, era locul și semnul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul
poporul. Dar cu Isus, totul se schimbă: el se prezintă ca noul Templul
adevărat, locuința lui Dumnezeu printre oameni. El este „piatra unghiulară” a
noii construcții. Cristos – „piatra vie” – este Înviatul din morți, cel care
s-a reîntors la viață, care în ciuda aruncării de către oameni a fost pus ca
fundament al edificiului spiritual pe care Dumnezeu voia să-l construiască. Ceea
ce iudaismul nu putea să realizeze a realizat Isus cu sacrificiul său care
permitea oamenilor de a-l întâlni pe Dumnezeu, izvorul vieții şi al luminii.
În ultimele duminici din timpul
pascal ascultăm cuvinte luate din „discursul de adio” cea de-a evangheliei a patra – aceea
a lui Ioan – pronunţate de Isus la sfârşitul ultimei cine cu ucenicii săi din
seara de Joia Sfântă (In 14,1-12). Este ultima întâlnire a lui Cristos cu discipolii săi.
Este vorba de o conversaţie lungă ţinută chiar în seara în care Isus a fost
arestat. Este testamentul lăsat de el precum şi un exemplu de cateheză (cf. In 14) care învaţă comunităţile creștine
cum să trăiască fără prezenţa fizică a lui Cristos.
Isus îi anunță pe discipolii săi despre
plecarea sa la Tatăl. Această plecare nu este un abandon nici o fugă. Cristos
îi anunță că el le pregăteşte un loc în casa Tatălui. „În casa Tatălui meu sunt
multe locuinţe! Mă duc să vă pregătesc un loc” (v. 1). Cum îl va pregăti Isus? Tocmai
prin intermediul suferinţelor, al pătimirii şi morţii şi, bineînţeles, al
învierii sale. Acum înţelegem că „locul” pe care Isus ni-l pregăteşte se află
în trupul său schingiuit şi maltratat şi apoi înviat.
În afara descrierii
familiarității cu Dumnezeu este descris și destinul Bisericii: este „locuința”
lui Dumnezeu – a Tatălui, a Fiului, a Duhului Sfânt și a ucenicului, adică a creștinului.
„Locuința” este termenul din Evanghelia lui Ioan al comuniunii cu Cristos și cu
Dumnezeu. Isus este Templul lui Dumnezeu, locuința sa printre oameni.
După trădarea lui Iuda (In 13,21), Isus vrea să împroaspete
credința lor. „Mă duc să vă pregătesc un loc!” Toată așteptarea Bisericii se
sprijină pe această promisiune. Este o veste bună, este o chemare la a trăi în
speranță. Încercările nu lipsesc: în câteva ore, va fi pătimirea şi moartea lui
Isus pe cruce. Patima este un eveniment tragic, zguduitor şi derutant. Îndată, vor
cunoaște timpul persecuţiei…
Nimic nu trebuie să tulbure speranța creştinilor: Isus
rămâne prezent printre oameni. În acest moment, Cristos este aproape constrâns
să descopere misterul persoanei sale: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (v. 6).
El este „calea” către Tatăl pentru că el este „adevărul” întrucât îl revelează
pe Tatăl. El este „calea” care consistă în cunoașterea, adică comuniunea de
iubire cu Tatăl, cu Fiul, cu Duhul Sfânt, căci el este „calea, adevărul şi viaţa”.
Trecând prin el vom ajunge la Tatăl. În el găsim plinătatea adevărului. În
afară de el, vom pierde. Avea dreptate
Pascal: „Fără Cristos nu se înţelege cine suntem şi nici încotro ne
îndreptăm; nu se înţelege nici viaţa, nici moartea”. Fără cale, nu putem merge nicăieri; fără adevăr, nu suntem siguri; fără
viață, este numai moarte! Isus este calea: nu există alte drumuri pentru
a ajunge la Dumnezeu şi la om. Isus este adevărul: în mijlocul atâtor adevăruri
care fac zgomot şi durează o zi, el rămâne ultimul termen al fiecărui adevăr. Isus
este viaţa: orice efort uman nu reușește să înfrângă moartea doar s-o amâne
puţin. Singurul care a învins-o este Cristos cel înviat.
Să-i mulțumim lui Isus cel înviat, Templul lui Dumnezeu,
locuința sa printre oameni...
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu