 |
| Cina de pe urma. |
Evanghelia Ioan 14,1-12: În acel timp, Isus
le-a spus discipolilor săi: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în
Dumnezeu şi credeţi în mine! În casa Tatălui meu sunt multe
locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi
lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu. Şi unde
mă duc eu, voi ştiţi calea”. Toma i-a zis: „Doamne, nu ştim unde
te duci. Cum am putea şti calea?” Isus i-a spus: „Eu sunt calea,
adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă
m-aţi cunoscut pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi
şi l-aţi văzut”. Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne
este de ajuns!” Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, şi tu
nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi
spune: «Arată-ni-l pe Tatăl»? Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi
Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar
Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. Credeţi-mă! Eu
sunt în Tatăl şi Tatăl, în mine. Dacă nu pentru altceva, credeţi datorită
lucrărilor acestora! Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine
va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea,
căci mă duc la Tatăl”.
Omilie
Textele biblice din această
duminică ne spun nouă că Cristos conduce poporul său. Cu relatarea din Faptele Apostolilor (prima lectură) avem
mărturia comunității creştine din Ierusalim. Aceasta este încă tânără dar plină
de frământări. Numărul persoanelor nu încetează să crească: acum sunt fraţi şi
surori de limbă greacă; aceștia se plâng de rele tratamente ale văduvelor lor.
Este o situație prielnică pentru apostoli să definească priorităţile şi să gândească
la structurile grupului.
Astfel se înfiinţează grupul celor
şapte. Misiunea lor va fi servitul la mese dar și servitul comunității sub
toate formele. Vom descoperi că creşterea Bisericii antrenează noi probleme,
condiţii noi de evanghelizare. Sub conducerea Duhului Sfânt, Biserica se
străduieşte să unească lumea în ceea ce ea trăiește. Astăzi ca şi altădată, cel
mai important lucru este că Cuvântul nu trebuie să fie blocat. O Biserică care
nu ar avea în grijă pe cei mai săraci nu ar fi Biserica lui Isus Cristos.
În a doua lectură, sfântul Petru se
adresează unor comunităţi creştine care se confruntă cu dificultăți mari:
creştinii sunt persecutaţi şi dezonorați de ambianța păgână. Templul de la
Ierusalim este distrus. Pentru evrei, acest loc era semnul prezenţei lui
Dumnezeu în mijlocul poporul său. Dar cu Isus, totul se schimbă: el se prezintă
ca Templul adevărat, locuința lui Dumnezeu printre oameni. Acest templu
spiritual se prelungește printre poporul creștin. Această comunitate este
întemeiată pe Cristos: el este piatra unghiulară a noii clădiri. Această
comunitate împlinește ceea ce iudaismul nu putea să realizeze: adevăratul
sacrificiu care permite oamenilor de a-l întâlni pe Dumnezeu, izvorul vieții şi
al luminii.
Evanghelia din această duminică
ne aduce înapoi în seara zilei de Joia Sfântă. Isus anunță discipolii de
plecarea sa către Tatăl. Dar învăţătura sa vrea să fie liniștitoare. Această
plecare nu este un abandon nici o fugă: Isus îi anunță că el le pregăteşte un
loc în Casa Tatălui. Acest anunţ este o veste bună, un chemare la a trăi în speranță.
Încercările nu lipsesc: în câteva ore, va fi Pătimirea şi moartea Învățătorului
lor; îndată, ei vor cunoaște timpul persecuţiei.
Dar nimic nu trebuie să perturbe speranța
creştinilor: Cristos rămâne prezent printre ei. El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Trecând prin el vom ajunge la Tatăl. Isus nu este un simplu lider religios care
învață într-o sinagogă. Învăţătura sa se răspândește pe drumurile Galileei, ale
Samarei şi ale Iudeii. Ce trebuie să înţelegem bine este că acest drum nu mai
este un loc nici o destinaţie ci o întâlnire, un cuvânt împărtășit cu Isus. În
el găsim plinătatea adevărului. În afară de el, vom pierde.
Cu Cristos cel înviat, viața noastră
devine un drum de speranţă, o cale a încrederii. Viaţa noastră este
transformată de iubirea care este în Dumnezeu. Cuvântul său ne pune în mişcare.
El ne cheamă la o convertire a vieţii, a raţionamentului şi a mentalităţii
noastre. Este necesar dacă vrem ca iubirea lui Dumnezeu să locuiască în noi şi să
împrăștie raze de lumină în viaţa noastră. Astăzi ca odinioară, chemarea lui Cristos
se face auzită: „Credeţi-mă!”
Isus se adresează apostolilor săi
ca un „Dumnezeu cu noi”; în fiecare zi, vine la noi ca o lumina în noapte; nu
încetează niciodată să ne iubească. Şi când vom cădea, el ne spune: „Ai
încredere în tine; reia drumul; tu vrei mai mult decât crezi; eu sunt cu tine
pentru a lua în mână când tu riști să cedezi”. Crezând în Isus este a renaște
zilnic spre o speranță vie, la încredere și curajul de a trăi. Acesta lucru nu devine
posibil dacă noi frecventăm cu insistență prin rugăciune, meditaţie a
Evangheliei şi Euharistie.
Isus termină discursul său printr-o
predică solemnă: „Cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac
eu”. Acest cuvântul „lucrările” ne întoarce înapoi la marea lucrare a lui
Dumnezeu prin care a eliberat poporul său. Suntem toţi alăturați aceleași idei:
acelaşi Dumnezeu vrea să elibereze omenirea de toată sclavia; ca apostoli,
suntem trimiși pentru a fi mesagerii vestei celei bune.
În această duminică, să-i da
mulţumire Domnului pentru lumina credinţei pe care am primit-o. Prin aceasta,
Cristos luminează paşii noştri mai mult sau mai puțin șovăitori în direcţia
Împărăţiei lui Dumnezeu. Să ne rugăm unul pentru altul: să ne facă mai disponibili
pentru a mărturisi iubirea sa care vine să salveze pe toţi oamenii.
(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr.
Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6831-homelie-du-5eme-dimanche-de-paques-3/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu