 |
| Martiriul sfântului Ștefan de Walter Rane |
Fap 6,8-10; 7,54-59: În zilele acelea, Ştefan, plin
de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. Dar
s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a
alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, ca să discute cu Ştefan, însă nu puteau să se opună înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. Când au auzit ei acestea, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi
împotriva lui. Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi
spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui
Dumnezeu!” Atunci ei, strigând cu glas puternic, şi-au astupat
urechile şi s-au năpustit împreună asupra lui şi, scoţându-l
afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii şi-au pus hainele la
picioarele unui tânăr numit Saul. Şi, în timp ce îl loveau cu
pietre, Ştefan a strigat, zicând: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!”
Evanghelia Matei
10,17-22: În acel timp, Isus i-a
trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: „Fiţi atenţi la oameni, pentru că vă
vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor! Şi
veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie
înaintea lor şi a păgânilor. Când veţi fi daţi pe mâna lor, nu vă
preocupaţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să
vorbiţi, pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul
Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi! Frate pe frate va
da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor
ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine
va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit”.
Omilie
Liturgia, ca să spunem așa, este
uneori un pic sumeață; cu semeție pentru că nu se adaptează sentimentelor
noastre, nu ia ne urmează pe noi și mişcările noastre interioare, gusturile noastre
spirituale sau devoțiunile noastre, dar suntem ghidați, orientați, luându-ne de
mână în drumul nostru prin anul liturgic, care uneori ne surprinde prin
drumurile pe care ne poartă. Una dintre aceste surprize este tocmai ziua
sfântului Ștefan, care de fapt este un sărbătoare – nu o memorie – dar tocmai o
sărbătoare care nici măcar Octava Crăciunului – și în general octavele de Paști
și de Crăciun triumfă peste toate – nu
reuşesc să o anuleze.
Iată că astăzi, în primul rând, întâmpinăm
acest contrast puternic, foarte puternic, între Naşterea Domnului care se sărbătorește
încă timp de opt zile şi sărbătoare sfântului Ștefan, pe cât de glorioasă pe
atât de plină de violenţă. Şi tocmai violența aceasta liturgia nu o elimină, nu
o atenuează şi nu o ascunde. Am ascultat prima lectură dar evanghelia –
şi îmi spun – câtă violenţă! „Toţi cei care ședeau în sinedriu auzind cuvintele
lui Ștefan, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
[…] Scrâşneau din dinţi
împotriva lui şi, scoţându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui”.
Şi din nou evanghelia se încheie
cu o frază care rezumă totul fără a fi nevoie să adăugăm altceva: „veţi fi
urâţi de toţi din cauza numelui meu”. Aproape, dragi fraţi şi surori, suntem
luați peste picior: ieri îngerii cântau fără griji: Glorie lui Dumnezeu în înaltul
cerului şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoință, cum traduce Ieronim, şi cum
am cântat puțin mai înainte la „Gloria”, şi astăzi putem spune: dar unde s-au dus
gloria lui Dumnezeu ca și pacea de pe pământ, unde au dispărut?
În general în evanghelii, când
apostolii nu au înţeles nimic din ceea ce Domnul le-a spus lor, pentru că erau
la un nivel prea pământesc în înțelegerea cuvintelor sale, atunci Isus i-a acompaniat pe drumul cel
drept. Poate dacă astăzi noi nu înţelegem, este pentru că avem nevoie să fim
însoţiţi spre dreapta înţelegere a ceea ce este pace pe pământ. Există un pasaj
interesant la sfântul Maxim din Torino, care spune: „Ia aminte la ceea ce au spus
îngerii! Nu au spus «pace oamenilor», adică pentru oricine, dar «oamenilor de
bunăvoinţă», pentru că înţelegem că pacea lui Cristos nu este un drept natural,
ci o realizare morală. De fapt nu se dobândește prin naștere dar cu voință, nu se
dobândește cu răutatea umană dar cu bunătatea creştină; pentru că nu este dată
tuturor, dar este oferită celor demni, ne este dată pentru a fi distribuită
gratis, dar căutând-o cu sârguinţă” (S. LXI c.).
Sfântul Ștefan care moare fixând
cerul astăzi este pentru noi icoana autentică a primirii acestei păci pe care
Dumnezeu o dă oamenilor, un om care nu este atât de mult prin puterea sa, prin
capacitatea stoică de a suporta durerea, calomnia, insultele, totul, pe scurt,
care ameninţă pacea şi ne incită să reacţionăm, să ne răzbunăm, dar pentru că Ștefan
are o inima în pace, are o inimă locuită de pacea lui Cristos până la punctul
de a muri – am văzut – a muri ca și el, fără nici o modificare, de capacitatea sa de a iubi şi de a ierta.
Acesta a fost cucerirea sa morală, cum spunea sfântul Maxim, acesta a fost partea
sa să fie demn, faptul că el s-a lăsat cucerit răbdarea lui Cristos care a
păstrat inima lui pură ca a unui copil. Ștefan a fost într-adevăr un fiu al lui
Dumnezeu. Credem că a făcut să se vorbească cu siguranţă de moartea sa în
Biserica timpurie, mai ales că a fost primul ucis, prima dată că credinţa în
Isus a purtat pe cineva ca să moară, a fost, cum se spune, că moartea a intrat
pentru prima dată în biserica. Dar o moarte trăită astfel nu este moartea, ci
viaţa, care se reînnoiește pentru el şi în jurul lui; de fapt, în jurul lui, a
fost un tânăr numit Saul.
Dragi prieteni, copilul Isus care
încă nu a terminat de cântat venirea sa ca Salvator, tocmai el, Isus, salvează întreaga
umanitate: el vine să ne dea viaţă. „Nu întâmplător iconografia de Crăciun reprezintă
câteodată copilul divin situat într-un mic sarcofag, spre a indica că
Mântuitorul se naşte pentru ca să moară, se naște ca să dea viață ca răscumpărare
pentru toţi. […] Pentru credincioşi, ziua morţii – mai mult ziua martiriului –
nu este sfârşitul a toate, dar mai curând este „tranzit”-ul la o viaţă
nemuritoare, este ziua naşterii definitive, în latină dies natalis. Înţelegem atunci legătura care există între „dies natalis” a lui Cristos şi dies natalis a sfântului Ștefan. Dacă
Isus nu s-ar fi născut pe pământ, oamenii nu ar putea să se nască pentru cer.
Tocmai pentru că Cristos s-a născut, noi putem „renaște”! (papa Benedict al
XVI-lea – Angelus [26.12.2006]).
Multe mulţumiri astăzi Domnul
care ne-a vorbit prin alegerile liturgice ale Bisericii, prin această apropiere
așa de stridentă între ziua de Crăciun şi ziua sfântului Ștefan.
http://www.fegfirenze.it/omelie%202014.htm#25.12.14).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu