† Nașterea Domnului [Crăciunul] – Liturghia din zorii zilei: Isus – Dumnezeu-cu-noi: împlinirea Scripturilor

Adorația păstorilor de Jean Baptiste Marie Pierre

Un copil pus într-o iesle. În euharistie în noaptea de Crăciun am sărbătorit marele mister al umanizării lui Dumnezeu contemplând naşterea lui Isus din Fecioara Maria la Betleem: un eveniment revelat de înger păstorilor, săracii lui Israel (cf. Lc 1,1-14). În zori, Biserica cere să ne concentrăm atenţia noastră asupra altei părți din același mister, relatat de Lc 2: vizita păstorilor, contemplarea și anunțul lor la eveniment-cuvânt, adică copilul nou-născut.

Este izbitor faptul că primii destinatari ai marelui anunț al nașterii sunt pastorii. Ei, de fapt, sunt constrânși de munca lor pentru o viaţă de nomad; pentru cultura religioase a timpului erau persoane impure şi prin urmare excluse de la viaţa liturgică. Și totuşi acești săraci, marginalizați şi dispreţuiți sunt predilecți lui Dumnezeu, pe care îi alege ca să-și facă istoria „sa”. Îngerii îndreptându-se spre păstori proclamă: „Astăzi, în cetatea lui David s-a născut pentru tine un Mântuitor, care este Cristos Domnul. Acesta semnul este pentru tine: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle” (Lc 2,11-12). Acest semn este zilnic şi nimic extraordinar manifestă – celui care îl primește – gloria lui Dumnezeu, o glorie care provoacă scandal, foarte diferit de ceea ce ne imaginam noi oamenii: este gloria umilinţei, a coborârii…

Pastorii ştiu să facă spațiul acestui anunț plin de contradicții. Îndată ce îngerii s-au îndepărtat pentru a ajunge în cer, ascultând se duc spre Betleem pentru a vedea evenimentul-cuvânt pe care Domnul l-a făcut cunoscut. „Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle”. Pentru a treia oară în puține versete (cf. Lc 2,7.12) evanghelistul repetă „semnul” – faptul simplu – care constituie  centrul relatării şi, în profund, conţinutul de mântuire revelat de Dumnezeu: realitatea umană a copilului nou-născut în scutece printre părinţii săi. Iată cum se manifestă că Isus este Mântuitorul, Mesia, Domnul: în copilul refuzat „pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,7); într-un copil încă în scutece – figura de neputincios şi de dependenţa al altora care caracterizează starea noastră umană; într-un copil depus în locul unde animalele mănâncă. Tocmai acest copil este relatarea vie a gloriei lui Dumnezeu cântată de îngerii, un Dumnezeu refuzat de noi, un Dumnezeu slab potrivit cu judecățile noastre, un Dumnezeu departe de locurile de fast, de lux, de putere, şi zace într-o iesle!

Şi după ce au văzut această scenă – atât de obişnuită şi în același timp paradoxal – păstorii la rândul lor au devenit crainici, „făcând cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil”. Textul literal spune că ei „au făcut cunoscut” adică ceea ce „a fost cunoscut de ei”: după vizită repetă anunţul deja primit. Ceea ce se adaugă nu se situează pe planul conţinutului, dar pe experienţa lor de credinţă: acum sunt implicate la nivel existențial în anunţ, astfel devin martori, nu rămân doar niște spectatori ai evenimentului. Dar aceasta este o experienţă de credinţă pe care fiecare dintre noi este chemat să o facă în viaţa lor creştină: o experiența care nu se obține din respectul ulterior al anunțului transmis de noi, dar care ne face crainici mai convinși şi de încredere a „Evangheliei veşnice” (Ap 14,6). Cu alte cuvinte, ca păstori, și credincioşi din orice timp, pot să spună că „tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus”. Şi din această conştientizare coboară, pentru păstori şi pentru toţi creştinii, lauda, mulţumirea lui Dumnezeu pentru minunile săvârșite de el.

Luca notează că „Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei”. Credinţa ei este o credință gândită, o credință activă, care colectând și confruntând cuvântul lui Dumnezeu cu realitatea prezentă, încercând să înţeleagă logica profundă de lucruri care pot să pară fără nici o legătură sau chiar în contrast între ele. Și pentru ea, ca și pentru păstori, nu poate să fie uşor de a păstra împreună măreţia acestui anunţ primit de la înger (cf. Lc 1,30-35) cu micimea evenimentelor care sunt sub ochii săi. Dar și Maria, ca și păstorii sunt un exemplu de ucenic în ascultare, pe cale: un ucenic în drumul de revelaţiei, în moduri surprinzătoare, în care Dumnezeu a ales să devină om în Isus, un discipol care luminează şi interpretează în lumina credinţei ceea ce ascultă, vede şi trăieşte.

(Enzo Bianchi, Il vangelo festivo, Edizioni San Paolo, 2010; trad. pr. Isidor Chinez).