sâmbătă, 22 august 2015

Sfânta Fecioară Maria, Regină (22 aug.)

Încoronarea Mariei (1759) [Coronacion de la Virgen]
by Bernardo German de Llorente;
Museo Carmen Thyssen, Malaga, Spain.
 
Sărbătoarea de astăzi, paralelă cu cea a lui Cristos Rege, a fost instituită de Pius al XII-lea în anul 1955. Se celebra, până la recenta reformă a calendarului liturgic, la 31 mai, drept încoronare a deosebitei devoţiuni mariane în luna închinată ei. Ziua de 22 august era rezervată comemorării Inimii Neprihănite a Mariei, în locul căreia intră sărbătoarea Mariei Regină pentru a apropia regalitatea Fecioarei de glorificarea sa prin înălţarea la cer. Acest loc de singularitate şi proeminenţă, alături de Cristos Rege, îi revine din numeroasele titluri, ilustrare de Pius al XII-lea în scrisoarea enciclică Ad Coeli Reginam (11 octombrie 1954), de Mamă a Capului şi a membrilor Trupului mistic, de măreaţă doamnă şi regină a Bisericii, pe care o face părtaşă nu numai de demnitatea regală a lui Isus, ci şi de influenţa sa vitală şi sfinţitoare asupra membrilor trupului mistic.
 
Latinescul regina, ca şi rex, derivă de la regere, adică "a conduce", "a guverna", "a stăpâni". Din punct de vedere uman este dificil să-i atribuim Mariei rolul de dominatoare, ei care s-a proclamat slujitoarea Domnului şi şi-a petrecut toată viaţa în cea mai umilă ascundere. Luca, în Faptele Apostolilor, o aşază pe Maria în mijlocul celor unsprezece, după Înălţare, adunată cu ei în rugăciune; dar nu ea este cea care dă ordine, ci Petru. Şi, totuşi, tocmai în acea circumstanţă ea constituie inelul de legătură care îi ţine uniţi în jurul celui Înviat pe acei oameni încă nu întăriţi prin darurile Duhului Sfânt. Maria este regină, pentru că este maica lui Cristos, regele. Ea este regină, pentru că întrece toate creaturile în sfinţenie: "În ea se adună tot ceea ce este bun în creatură", spune Dante în Divina Commedia.
 
Toţi creştinii văd şi venerează în ea supraabundenta generozitate a iubirii divine, care a copleşit-o cu orice bine. Dar ea împarte în mod regal şi matern tot ceea ce a primit de la Rege; îi apără cu puterea sa pe fiii obţinuţi în virtutea corăscumpărării sale şi îi îmbucură cu darurile sale, pentru că Regele a dispus ca orice har să treacă prin mâinile sale de regină darnică. De aceea, Biserica îi invită pe credincioşi să o invoce nu numai cu dulcele nume de mamă, ci şi cu acel respectuos titlu de regină, după cum în cer o salută cu bucurie şi iubire îngerii, patriarhii, profeţii, apostolii, martirii, mărturisitorii şi fecioarele. Maria a fost încoronată cu dubla diademă a fecioriei şi a maternităţii divine: "Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta cel sfânt care se va naşte din tine, se va numi Fiul lui Dumnezeu". (Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978; traducere de pr. Iosif Agiurgioaei; sursa: http://www.ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu