† Trupul și Sângele Domnului (B): Pâine ruptă pentru o lume nouă (omilie)

Cina cea de Taină

Evanghelia Marcu 14,12-16.22-26: În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paştele, discipolii săi i-au spus lui Isus: „Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paştele?” Atunci a trimis doi dintre discipolii săi şi le-a spus: „Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeţi după el şi, acolo unde va intra, spuneţi stăpânului casei că învăţătorul zice: «Unde este camera mea, în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?» El vă va arăta o sală mare la etaj, gata pregătită. Pregătiţi acolo pentru noi!” Discipolii au ieşit şi au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese şi au pregătit Paştele. Şi, în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: „Luaţi, acesta este trupul meu!” Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. Şi le-a spus: „Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi. Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu!” Şi, cântând imnuri, au ieşit spre Muntele Măslinilor.

Omilie

Astăzi noi celebrăm sărbătoarea de Trupul şi Sângelui lui Cristos. Pentru a înţelege această sărbătoare, trebuie să amintim că cuvântul „trup” nu are semnificația de astăzi. În lumea Bibliei, nu înseamnă numai corpul fizic, dar toată întreaga persoană. Când citim că Isus și-a dat trupul său pentru noi şi pentru mulţime, înseamnă că și-a dat total pentru mântuirea lumii.

În prima lectură vedem poporul evreu adunat înainte lui Moise. Este istoria unui Dumnezeu care face alianță cu poporul său. Această alianţă este simbolizată de sângele vărsat pe altar apoi peste mulțime. Știm că sângele este viață. Fără cunoaşterea exact a rolului său, oamenii au văzut că pierderea sângelui conduce la moarte. În prezent, vedem că sângele dăruit poate salva o viaţa. Sângele este purtător de viață. Este deci un pact de viață care leagă pe Dumnezeu cu poporul sau. La fiecare liturghie același Dumnezeu s-a alăturat comunităţii sale reunite în numele său. Și ca evrei noi repetăm bucuria noastră de a fi iubiți şi aleși de Dumnezeu.

Scrisoare către Evrei – lectură a doua – se adresează creştinilor care au rămas fascinați pentru cultul sacrifical ebraic. Ei regretau că nu au găsit această splendoare în celebrările creștine. Ceea ce se cuvine să înțelegem este că sacrificiile vechii alianței nu au punct de plecare. Adevăratul dar al sângelui care ne face să participăm la însăși viața lui Dumnezeu este împlinită de însuși Cristos pe cruce. El ne-a smuls din ghearele răului propunându-ne să trăim în iubirea sa. Aceasta este adevăratul sacrificiul. La fiecare liturghie noi asistăm „în mod direct” la momentul în care Isus și-a dat viața sa. Este victoria vieții asupra morții și noi primim roadele sale.

Evanghelia ne vorbește despre Isus la Cina cea de Taină în seara de Joia Sfântă. Citind această relatare mai îndeaproape, remarcăm un punct care trece neobservat.  Discipolii nu spun: „pentru a mânca Paștele” dar „pentru ca tu să mănânci Paștele”. Ca și cum cina pascală ar fi fost Isus singur. Pentru evanghelist există o modalitate de a lega cina pascală ebraică de Isus. Această cină devine aceea a lui Isus: «Este Trupul meu… Este sângele meu». Ritul alianței Vechiului Testament este reluat; dar adevăratul Miel Pascal ucis şi mâncat, este Isus însuşi. El se dă pe sine însuși pentru a elibera întreaga omenire îndepărtată de Dumnezeu.

Să nu uităm, Euharistia este „sacrificiul întregii Biserici”. Aceasta ne este amintit de la ofertoriu. Acest sacrificiu nu este numai al acestei adunări al bisericii prezente. Prin această adunare, toată Biserică a înălțat rugăciunea sa spre Domnul. Și când preotul spune înainte de împărtășanie: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, el se adresează nu numai credincioșilor prezenți dar lumii întregi. Cristos nu cere să se dea ca hrană și să fie servitorul lor. El iubește pe fiecare om cu o iubire care depășește toate câte ne-am putem imagina.

În acest mare mister al Euharistiei, există un punct important pe care nu trebuie să-l uităm: știm că în momentul consacrării pâinea și vinul devin trupul şi sângele lui Isus. Dar mai presus de toate, Domnul vrea ca lumea noastră să o consacre și să o divinizeze. El vrea ca noi înșine să o umplem de această prezență. Acest dar nu este numai rezervat celor adunați în biserică. Este pentru toți. Isus a fost trimis în lume nu pentru a o judeca dar pentru a o salva.

Iată, această masă, la care suntem invitați cu toții. Într-adevăr este momentul cel mai important din săptămână. Cristos cel înviat este acolo; se bucură. La fiecare liturghie pe care o celebrăm el ne-a iubit cum nu ne-a iubit niciodată. Cel mai mic lucru este să răspundem la această invitație. Este adevărat că unele lucruri devin dificile. Din cauza lipsei de preoţi, asistăm la o scădere așa de drastică a numărului de liturghii. Dar când nu este brutar într-un sat se organizează pentru a nu rămâne fără pâine. Astăzi Cristos se prezintă nouă ca „pâinea vie care a coborât din cer. Dacă cineva mănâncă de această pâine va trăi în veci”. Euharistia este cu adevărat un cadou extraordinar. Este un aliment pentru viaţa veşnică.

În această sărbătoare a Trupul şi Sângelui lui Cristos noi reînnoi acţiunea noastră de recunoștință pentru minunea pe care o celebrăm. Şi facem rugăciunea noastră aceea a  preotului înainte de împărtăşanie: „Eliberează-mă prin acest preasfânt trup și sânge al tău de toate fărădelegile mele și de toate relele și nu îngădui să mă despart vreodată de tine”.

(pr. Jean Compazieu [30.05.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5217-homelie-pour-la-fete-du-saint-sacrement/).