sâmbătă, 9 august 2014

† Duminica a 19-a de peste an (A): Acel Cuvânt şi temerile noastre (omilie)


Isus merge pe mare - de Ivan Aivazovsky

Evanghelia – Matei 14,22-33: Îndată ce a săturat mulţimea în pustiu, Isus a poruncit ucenicilor săi să urce în luntre şi să treacă înaintea lui pe ţărmul celălalt. Între timp avea să dea drumul mulţimii. După ce a dat drumul mulţimii, el s-a urcat pe munte singur, ca să se roage. Când s-a lăsat seara, se afla tot acolo singur. Luntrea se îndepărtase deja la o bună bucată de ţărm şi era aruncată de valuri încoace şi încolo, căci vântul le era împotrivă. Spre ziuă, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când l-au văzut venind pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, deoarece credeau că e o stafie şi au început să strige de frică. Dar Isus le-a vorbit: “Aveţi încredere, eu sunt, nu vă temeţi!” Petru i-a zis atunci: “Doamne, dacă eşti tu, porunceşte-mi să vin la tine pe apă”. Isus i-a zis: “Vino!” Petru a coborât din luntre şi a început să meargă pe apă îndreptându-se spre Isus. Dar văzând că vântul era puternic, l-a apucat frica şi, fiindcă a început să se scufunde, a strigat: “Doamne, salvează-mă!” Isus i-a întins îndată mâna, l-a prins şi i-a zis: “Om cu puţină credinţă, pentru ce te-ai îndoit?” După ce au urcat în luntre, vântul s-a oprit. Atunci cei care erau în luntre, s-au plecat în faţa lui Isus şi au spus: “Cu adevărat, tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
 
Omilie
 
Citind episodul evanghelic pe care ni-l propune liturgia cuvântului de astăzi ar părea că toată atenţia ne este concentrată asupra puterii lui Isus care merge pe ape şi nu atât asupra lui Isus care calmează furtuna de pe mare.
 
Cred că este mai folositor pentru noi să ne oprim asupra altor două aspecte: rugăciunea solitară a lui Isus („s-a urcat pe munte singur ca să se roage”) şi puţina credinţă a lui Petru („om cu puţină credinţă, pentru ce te-ai îndoit?”).
 
În ritmul alert al zilei sale, Isus găseşte mereu timp pentru rugăciune, fie dimineaţa devreme, fie seara târziu, după ce dă drumul mulţimilor. Nu ne este posibil nouă să pătrundem tot secretul acestei rugăciuni solitare. Însă putem cel puţin să ne apropiem puţin făcând trei observaţii.
 
Isus s-a îndreptat totdeauna spre Dumnezeu invocându-l cu numele de „Tată”. Astfel rugăciunea lui Isus este înainte de toate filială. Îndreptându-se către Dumnezeu ca spre Tatăl, Isus revelează relaţia sa cu totul aparte, unică, ce îl leagă de El.
 
Dar tocmai pentru că este filială – şi aceasta este a doua observaţie – rugăciunea lui Isus este ascultătoare. În acelaşi timp este rugăciunea Fiului şi a slujitorului lui Yahweh. Deja în termenul tată sunt incluse amândouă dimensiunile: familiaritatea şi ascultarea. Conştiinţa propriei filiaţiuni şi a totalei dependenţe sunt cei doi poli ai rugăciunii lui Isus, şi sunt structurile esenţiale ale persoanei sale. Nu aşa ar trebui să fie cu fiecare creştin?
 
Mai este încă o a treia notă: Isus mai era conştient că este om, şi ca om – în singurătate – se confruntă cu Tatăl şi cu Cuvântul său pentru a regăsi în fiecare zi claritatea şi curajul pentru drumul său.
 
Dar să revenim la a doua temă sugerată. Barca lovită de valuri, teama ucenicilor, cuvintele lui Isus şi strigătul lui Petru, toate acestea ne fac să înţelegem că episodul vrea să fie un simbol al comunităţii creştine care trece prin greutăţi. Dar nici o teamă: este Domnul. Important este a avea credinţă şi a ne ruga asemena lui Petru: „Doamne, salvează-mă!” Trebuie să ne oprim la dialogul dintre Petru şi Isus. Petru merge pe apă ca Isus, dar nu prin puterea lui proprie. Posibilitatea sa de a merge pe apă depinde numai de cuvântul Domnului („vino!”), iar forţa stă în întregime în credinţă. Aceasta este marea lecţie pentru toţi. Prins puternic de această credinţă, ucenicul poate repeta aceleaşi miracole ale Domnului. Dar dacă această credinţă scade („om cu puţină credinţă, de ce te-ai îndoit?”), atunci ucenicul devine cu uşurinţă pradă forţelor răului. Dubiul despre care se vorbeşte aici nu este dubiul intelectual cu privire la adevărul credinţei, ci lipsa de încredere în faţa dificultăţilor vieţii.
 
(pr. Bruno Maggioni [07.08.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:  http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4720).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu