Sfântul Isidor, episcop de
Sevilia, este unul dintre cei mai mari Părinţi latini, care a reuşit să adune
într-un singur corp de cunoştinţe tot ce Sfinţii Părinţi ai Bisericii au
transmis secolelor viitoare în domeniul credinţei şi al culturii. El a scris o
carte foarte citită în întreg Evul Mediu, Cartea despre originile lucrurilor,
un fel de „enciclopedie" în care a adunat, cu zel, dar uneori fără spirit
critic, principalele descoperiri şi cunoştinţe ale ştiinţei de până atunci.
Deşi a lucrat enorm de mult pentru răspândirea cuceririlor ştiinţifice, el a
rămas, în primul rând, un episcop zelos, preocupat de formarea şi maturizarea
culturală şi morală a clerului Bisericii din Spania.
În acest scop, a întemeiat un
colegiu bisericesc, prototip al viitoarelor seminarii, dăruind o mare parte din
timpul şi energiile sale instruirii candidaţilor la preoţie.
Isidor s-a născut în jurul anului
560, în oraşul Cartagina (Cartagina Spaniei), unde tatăl său a fost înalt
funcţionar imperial, într-o casă în care sfinţenia era parcă o însuşire de
familie. Trei fraţi au devenit episcopi şi sfinţi ai Bisericii: Leandru,
Fulgenţiu şi Isidor; o soră, Florentina, a ajuns călugăriţă, fiind ridicată şi
ea la cinstea altarelor. Leandru, fratele mai mare, a fost tutorele şi
învăţătorul lui Isidor, rămas orfan din fragedă copilărie.
Viitorul „Învăţător al
Bisericii", autor al unui foarte mare număr de cărţi, în care vorbeşte
despre probleme din toate domeniile cunoaşterii umane, de la agronomie la
medicină, de la teologie la economie casnică, la început a fost un student
nepăsător şi foarte puţin dispus să se aplece asupra cărţilor. Într-o zi, s-a
apropiat de o fântână ca să-şi astâmpere setea şi privirea i-a fost reţinută de
şanţurile adânci săpate în piatra dură de funia moale cu care se trăgea ciutura
cu apă. A înţeles atunci că perseverenţa şi voinţa omului pot învinge cele mai
grele piedici în viaţă.
S-a întors cu o reînnoită
dragoste de muncă la cărţile sale, şi atât de mult a progresat în învăţătură,
încât şi-a meritat renumele de cel mai învăţat om al timpului său. Intră în
rândul clericilor din Sevilia şi preia, în urma morţii fratelui său, scaunul
episcopal al acestei importante dieceze. Ca şi fratele său, va fi episcopul cel
mai popular şi cu cea mai mare autoritate în epoca sa; pentru acest motiv, a
fost ales să prezideze al patrulea Conciliu din Toledo (633), conciliu de o
deosebită însemnătate pentru Biserica din Spania. Citirea continuă a scrierilor
Sfântului Augustin şi ale Sfântului Grigore cel Mare l-a ajutat să devină,
alături de Boetius şi de Cassiador, primul sistematizator şi organizator al
culturii creştine.
O legendă ne spune că, pe când
Isidor era abia de o lună, un roi de albine s-a apropiat de leagănul său şi au
depus pe buzele lui un râuleţ de miere, ca o prevestire a învăţăturilor
substanţiale şi dulci care într-o zi aveau să fie rostite de buzele
nevinovatului copil de atunci.
Ştiinţa lui adâncă şi vastă,
întotdeauna însoţită de o umilinţă sinceră şi o dragoste atotcuprinzătoare, i-a
meritat titlul de „doctor egregius"
- „învăţător strălucit" - şi
aureola de sfânt.
Prenumele Isidor face parte
dintre numele vechi greceşti preluate de către creştini, chiar atunci când
înţelesul lor era legat de mitologie. Isidor este cuvântul compus din numele
Isis, zeiţă a naturii şi a fertilităţii la egipteni, şi doron = dar; împreună
înseamnă dar al zeiţei Isis. Credinţa creştină nu a eliminat astfel de nume,
deoarece valoarea unei vieţi este dată de faptele omului, nu de numele pe care
îl poartă. Martirologiul Roman are înscrişi un număr de zece sfinţi care au
purtat numele de Isidor. Există şi o formă feminină, Isidora, cu prescurtarea
Dora. Sfântul Isidor, episcopul de Sevila, ne avertizează prin istoria vieţii
sale că numai munca perseverentă ne ajută să cunoaştem adevărata rodnicie atât
pe tărâmul cunoaşterii, cât şi al credinţei.
(Sursa: http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&id=1197:sf-isidor-ep-inv&Itemid=197).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu