† Duminica a V-a din Postul Mare (A) – Promisiunea care învinge moartea (omilie)

Învierea lui Lazăr - de Jean Baptiste Jouvenet

Evanghelia - In 11,1-45 (forma scurtă: In 11,3-7.17.20-27.33-45): ³ În acel timp, surorile au trimis vorbă la Isus: "Doamne, iată, acela pe care îl iubeşti este bolnav". ⁴ Dar Isus, auzind aceasta, a zis: "Boala aceasta nu aduce moartea; ea este spre slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să fie preamărit Fiul lui Dumnezeu". ⁵ Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei Maria şi pe Lazăr. ⁶ Totuşi, după ce a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; ⁷ apoi a zis ucenicilor: "Să mergem iarăşi în Iudeea". ¹⁷ Când a ajuns Isus l-a găsit pe Lazăr de patru zile în mormânt. ²⁰ Când a auzit Marta că vine Isus, i-a ieşit în întâmpinare, în timp ce Maria a rămas în casă. ²¹ Marta i-a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. ²² Dar ştiu că şi acum Dumnezeu îţi va da tot ce îi vei cere". ²³ Isus i-a răspuns: "Fratele tău va învia". ²⁴ I-a spus Marta: "Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de apoi". ²⁵ Isus i-a zis: "Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?" ²⁷ Ea a răspuns: "Da, Doamne, eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care ai venit în lume". ^33b Isus a fost profund mişcat şi a întrebat: "Unde l-aţi pus?" I-au răspuns: "Doamne, vino şi vezi!" ³⁵ Şi lui Isus i-au dat lacrimile. ³⁶ Atunci iudeii au spus: "Iată cât de mult îl iubea!" ³⁷ Dar unul dintre ei a zis: "El care a deschis ochii orbului din naştere nu putea face ca Lazăr să nu moară?" ³⁸ Din nou fiind adânc mişcat, Isus a mers la mormânt. Mormântul era o grotă, la intrarea căreia era aşezată o piatră. ³⁹ Isus le-a zis: "Daţi piatra la o parte!" Marta, sora răposatului, i-a zis: "Doamne, miroase deja, căci e mort de patru zile". ⁴⁰ Isus i-a zis: "Nu ţi-am spus, că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?" ⁴¹ Au dat deci piatra la o parte. Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. ⁴² Eu ştiam că tu mă asculţi întotdeauna, dar vorbesc astfel pentru poporul care stă împrejur ca să creadă că tu m-ai trimis". După ce a spus aceste cuvinte, a strigat cu glas puternic: "Lazăre, vino afară!" ⁴⁴ Şi a ieşit mortul cu mâinile şi picioarele înfăşurate şi cu faţa acoperită cu un ştergar. Isus le-a zis: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!" ⁴⁵ Văzând cele săvârşite de Isus, mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria, au crezut în el.  

 

Omilie

 

Lunga povestire a învierii lui Lazăr este scrisă fără îndoială cu multă artă. Multe aspecte s-ar putea sublinia. Consider însă că punctul de răscruce este suprapunerea a două momente: Lazăr părăsit în moarte şi Isus părăsit pe cruce.

 

Povestirea începe cu o chemare din partea surorilor: „Doamne, cel pe care îl iubeşti este bolnav”. Dar pentru a primi această chemare, Isus trebuie să se reîntoarcă în Iudea punând în pericol viaţa sa. Aceasta este coincidenţa de care se foloseşte Ioan ca să suprapună cele două momente. Amândouă sunt pentru om un scandal. Isus îl iubeşte pe Lazăr (aceasta se subliniază în repetate rânduri) şi totuşi îl lasă să moară: de ce? Fiecare înţelege că este vorba despre misterul existenţei omului: o promisiune de viaţă care apoi pare înşelată, o promisiune a lui Dumnezeu care apoi pare să se contrazică. Un mister neliniştitor, care nu trebuie atenuat în nici un mod. Şi Isus a plâns în faţa morţii prietenului, aşa cum a s-a simţit pierdut în faţa crucii iminente. Moartea, ca şi crucea, continuă să rămână ceva de neînţeles: eşti în faţa lui Dumnezeu care spune că te iubeşte şi totuşi pare că te părăseşte. Isus pânge, demonstrând în felul acesta că-l iubeşte profund pe Lazăr. Dar iată întrebarea: „acesta care a deschis ochii orbului nu putea face ca să nu moară?” Este întrebarea celor prezenţi şi este şi întrebarea noastră.

 

Dar aceeaşi cerere, aș îndrăzni să spun amplificată, i se propune şi pe cruce lui Isus. Dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu, iubit de Dumnezeu, de ce este părăsit pe cruce? Dacă Dumnezeu este cu el, nu ar trebui să se întâmple ceva diferit?

 

Şi astfel misterul existenţei omului, iubit de Dumnezeu şi totuşi lăsat pradă morţii, se oglindeşte şi se măreşte în misterul crucii lui Isus. Dar şi se rezolvă. Pentru că există un punct de vedere şi un alt punct de vedere, şi despre cruce şi despre existenţa omului sunt posibile două lecturi. Există o privire lipsită de credinţă a omului care se opreşte la scandal şi vede în moartea omului ca şi în crucea lui Cristos semnul falimentului. Şi există privirea celui care se deschide credinţei şi depăşeşte scandalul, şi vede că în crucea lui Isus străluceşte învierea, ca şi în moartea omului. Acesta este pentru creştini punctul important: dacă vrem să găsim în istorie şi în viaţă un sens, trebuie să ştim să vedem în crucea lui Cristos gloria lui Dumnezeu. Nu este posibil altfel. Cu această referinţă la misterul existenţei omului – care se oglindeşte în misterul Crucii lui Cristos, se amplifică şi se rezolvă – putem să încheiem şi lectura noastră. Ioan a ştiut să transforme episodul cu Lazăr într-un discurs teologic înalt, şi tocmai de aceea şi existenţial, adresat fiecărui om care are curajul de a-şi pune întrebări asupra existenţei. 

 

(Don Bruno Maggioni [13.03.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=3937).