Sfântul Blaziu, episcop

Minunea Sfântului Blaziu vindecând un copil cu
un os de pește în gât (XVII),
 Giovanni Domenico Cerrini (Il Cavalier Perugino)

 

Sfântul Blaziu, episcop de Sebasta în Armenia, este un personaj în parte nesigur din punct de vedere istoric. Totuşi, el se bucură de o largă popularitate pentru un miracol ce i se atribuie, miracol ce a dat loc la cunoscuta ceremonie din ziua de 3 februarie. Într-adevăr, citim în „Passio” că, pe când era condus la locul de execuţie, o femeie şi-a făcut loc prin mulţimea de curioşi şi l-a depus la picioarele sfântului episcop pe fiul ei aproape mort din pricina unui os de peşte înfipt în gât. Sfântul Blaziu a pus mâinile pe capul copilului şi s-a recules în rugăciune. O clipă după aceasta, copilul era salvat. Acest episod i-a atras faima de taumaturg, îndeosebi în cazul bolilor de gât; faima a străbătut secolele, până în zilele noastre.

 

 

Datorită acestei tradiţii foarte răspândite, noul calendar a reţinut comemorarea sfântului Blaziu pentru ziua de 3 februarie, deşi, după cum am amintit, este vorba de un personaj discutabil din punct de vedere istoric. Sfântul Blaziu a fost episcop de Sebaste (Armenia), la începutul secolului al IV-lea, şi a avut de suferit în timpul persecuţiei lui Liciniu, colegul împăratului Constantin; poate fi considerat unul dintre ultimii martiri creştini din acea perioadă. Era prin anul 316. Sfântul Blaziu, urmând avertismentul evanghelic, a căutat să fugă din faţa prigonitorului, ascunzându-se într-o peşteră.

 

 

Legenda, ca de obicei, e plină de amănunte încântătoare, şi ni-l prezintă pe bătrânul episcop înconjurat de animalele pădurii, care îl vizitează, îi aduc mâncare şi aşteaptă să fie binecuvântate înainte de a se întoarce la culcuşurile lor. Dar nu rareori, în urma sălbăticiunilor umblă şi vânătorii. Aşa a fost descoperit şi sfântul Blaziu.

 

Trimişii lui Liciniu, căutând să adune fiare sălbatice pentru circul roman, dau de episcopul fugar; îl leagă ca pe un făcător de rele şi-l duc la închisoarea din oraş. Cu toate minunile pe care le săvârşeşte în mijlocul celor din închisoare, este adus în faţa judecăţii. Refuză cu hotărâre să-l tăgăduiască pe Cristos aducând jertfă idolilor şi, drept pedeapsă, trupul îi este brăzdat cu dinţii pieptenelui de scărmănat lână.

 

Cu trupul strivit, dar nu cu sufletul, neînfricatul martir a avut tăria să suporte şi alte chinuri, până când i s-a tăiat capul cu spada. (Sursa: http://www.arcb.ro).