Problema care mi se pune este cum
să gestionez răul. Ar trebui să ne păzim de oricare din cele două tendinţe:
acuzarea şi scuzarea. Acuzându-ne pe noi înşine, întreţinem în noi durerea
sentimentelor de culpabilitate, pedepsindu-ne pe noi înşine. Ne dramatizăm
vina. Astfel ne lipseşte distanţa prin raport cu ea. A reacţiona astfel, nu
înseamnă a ne gestiona vina, ci înseamnă a ne lăsa dominaţi de ea şi traşi în
jos. Această devalorizare este adesea nerealistă: ea nu corespunde realităţii
(cf. Rauchfleisch). Ea ne interzice, prin urmare, sinceritatea unei
auto-critici şi a unei responsabilităţi de sine. Ne condamnăm în bloc, evitând
un examen autentic al conţinuturilor reale. Adesea această auto-acuzare nu este
decât reversul orgoliului. În fond am vrea să fim mai buni decât ceilalţi
oameni şi ne ridicăm mai sus de ei. Dar atunci se manifestă vocea propriului
nostru supraeu, care ne interzice aceasta. Şi ne pedepsim pentru a fi fost
tentaţi să ne înălţăm pe noi înşine.
Se întâmplă adesea ca asemenea oameni să
se desemneze pe ei înşişi ca fiind cei mai răi păcătoşi care există. Pentru că
nu pot fi cei mai buni, ei trebuie să fie cei mai răi. Ei refuză să-şi
recunoască mediocritatea şi vor să-i depăşească pe ceilalţi dacă nu în bine,
măcar în rău. Puţină umilitate le-ar fi benefică: curajul de a se suporta în
omenescul şi în pământescul (humilitas) lor.
Celălalt risc rezidă în
scuza de sine. Şi aceasta este o manieră de a eluda vina. Caut mii de motive
pentru care nu sunt vinovat şi încerc prin toate argumentele posibile să mă
justific. Totuşi, cu cât mai mult mă justific, cu atât îndoiala creşte în mine.
Şi nu mai văd altă soluţie decât de a căuta motive pentru a mă justifica.
Refuzul de a-mi privi vina în faţă mă aruncă într-o activitate febrilă şi nu
pot tolera liniştea. Pentru că imediat ar izbucni în mine sentimente de
culpabilitate şi aş simţi că tentativele mele de justificare cad în gol. (Anselm Grun, Se pardonner à soi-même, Desclee de Brouwer 2003, 97-123; Anselm Grun, Să ne iertăm pe noi înșine, trad. Viorica Juncan; sursa: http://www.ceruldinnoi.ro).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu