Sfânta Agata, fecioară, martiră

 

Sfânta Agata (1635) - de Andrea Vaccaro

 

Cinstirea în cadrul liturghiei a Sfintei Agata a început, probabil, nu mult după moartea ei de martiră; în secolul al V-lea, Papa Simacus i-a dedicat o bazilică în Roma, pe Calea Aurelia; un veac mai târziu, numele ei apare în Canonul Roman al liturghiei, introdus, se pare, de Papa Grigore cel Mare. Despre viaţa acestei martire, foarte populară în Italia de sud, îndeosebi în Sicilia, avem puţine elemente istorice sigure. Între altele, este sigur locul naşterii: Catania, deşi multă vreme această onoare a fost reclamată de oraşul Palermo. Aşa se face că, în amândouă provinciile, numele de Agata este mai des întâlnit în onomastica locală. Izvoarele istorice sunt de acord şi în ceea ce priveşte data naşterii. Toate celelalte amănunte provin din izvoare nu întru totul vrednice de crezare, deşi în esenţă au un sâmbure de adevăr, după cum este drept să gândim despre toate tradiţiile populare. Din aceste istorisiri aflăm că tânăra martiră din Catania făcea parte dintr-o familie nobilă şi bogată. Bogăţiile sale, precum şi extraordinara sa frumuseţe au atras atenţia consulului Quintian, care a cerut-o de soţie. Dar Agata îşi dăruise viaţa unui alt soţ: Cristos. Consulul, hotărât să-şi ducă planul la îndeplinire, nu şi-a pierdut curajul; a alergat chiar la serviciile unei renumite femei uşuratice, cu numele semnificativ de Afrodisia. Aceasta, luând cu ea toate băuturile fermecate pe care mentalitatea populară le considera sigure în aranjarea cununiilor, a încercat totul pentru a o face pe Agata să se îndrăgostească de cel care-i cerea mâna. Dar, curând, Afrodisia a trebuit să se declare învinsă de credinţa şi puritatea Agatei.

 

Quintian nu s-a resemnat în urma acestei noi înfrângeri. De la iubire a trecut la ură (pasul este mic ) şi a încercat să o înspăimânte pe tânăra fată cu ameninţări, care însă nu i-au schimbat gândurile. Dată pe mâna călăilor, Agata a fost supusă unor groaznice torturi, istorisite cu deosebit realism de tradiţiile populare. Quintian, în furia lui, a dat ordin să fie torturaţi şi sânii fragedei copile, care a răspuns cu celebra exclamaţie: „Tiran nemilos, nu te ruşinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viaţa, atunci când erai copil?".

 

În cele din urmă, deoarece nu a răspuns dorinţelor pretendentului, a fost aruncată pe cărbuni aprinşi. Se spune că, în acel moment, a început un cutremur; Quintian, înspăimântat, a dat ordin ca Agata să fie aruncată în închisoare, unde şi-a sfârşit viaţa în jurul anului 250. Sfânta Agata este invocată de către oraşul care i-a dat naştere, ca apărătoare împotriva lavei incandescente a vulcanului Etna, a cărui erupţie ar fi încetat la invocarea numelui Agatei, chiar în anul următor morţii sale sfinte.

În mod obişnuit, numele Agata este pus în legătură cu piatra semipreţioasă, dură şi diferit colorată, care poartă acelaşi nume. Această piatră semipreţioasă şi-a primit numele de la râul Agate, pe malul căruia se găsea din abundenţă. Prenumele Agata vine, de fapt, din limba greacă, din forma feminină a adjectivului agathos = bun; agathé = bună; probabil că în depărtare este o rădăcină mai veche indo-europeană ce s-a păstrat în cuvântul german gut şi cuvântul englez good, amândouă însemnând: bun. Este interesant de reţinut că, pentru popoarele germanice, însăşi divinitatea este exprimată printr-un nume legat de aceeaşi rădăcină. Gott = Dumnezeu. În timp ce cultura greacă şi latină au considerat că divinitatea poate fi exprimată mai apropiat prin noţiunea de lumină: „Deus = Dumnezeu, are rădăcină comună cu dies = ziuă, lumină, limpezime, adevăr curat", popoarele germanice şi slave s-au oprit de preferinţă asupra bunătăţii, ca însuşire mai de înţeles pentru noi. Este, de fapt, şi însuşirea pe care Cristos Mântuitorul nostru a propus-o ca model atunci când ne-a poruncit: „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru ceresc desăvârşit este". Isus se gândea şi ne recomanda ca model bunătatea nesfârşită, darnică, iertătoare, purtătoare de grijă a lui Dumnezeu. Numele Agata = fiinţă bună, cu forma pentru bărbaţi: Agathon = om bun, au fost îndrăgite de creştini, pentru că amintesc de bunătatea nesfârşită a lui Dumnezeu şi ne îndeamnă la o permanentă străduinţă de a ne oferi sufletele să se împărtăşească din această bunătate. Sfânta Agata a simţit şi a dovedit adevărul rostit de psalmist: „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul". (Sursa: http://www.arcb.ro/).