Sfântul Anton, abate

 

De la monahul cel mai ilustru al Bisericii antice, mort ca ultracentenar (250-356), ne-a parvenit unul dintre cele mai frumoase exemple de biografie. Autorul este sfântul Atanasie, care era prieten şi ucenic devotat al lui Anton. Biograful nu a omis nici un amănunt care ar fi putut lumina personalitatea sa, obiceiurile, caracterul, operele şi gândirea întemeietorului monahismului. Născut la Come, în centrul Egiptului, la douăzeci de ani Anton a părăsit toate lucrurile, pentru a urma la literă sfatul lui Isus: "Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde tot ce ai...". S-a refugiat mai întâi într-o regiune pustie şi neospitalieră, printre mormintele antice părăsite şi apoi pe ţărmurile Mării Roşii, unde a dus timp de optzeci de ani viaţă de anahoret.

 

Experienţa "pustiului", în sensul real sau figurat, este de acum o metodă de viaţă ascetică, constând în austeritate, jertfă şi o extremă singurătate: sfântul Anton a fost, dacă nu iniţiatorul, atunci exemplul cel mai renumit şi stimulant. Într-adevăr, deşi nu a scris nici o regulă de viaţă monastică nici nu i-a încurajat pe alţii să-l urmeze în pustiu, Anton a avut o mare influenţă mai întâi printre contemporani, iar apoi în toată Biserica.

 

Chemarea extraordinarei sale aventuri spirituale, deşi lipsită de mass-media şi de rapidele comunicări moderne, s-a răspândit atât de mult, încât din tot Orientul călugări, pelerini, preoţi, episcopi şi chiar bolnavi şi săraci, alergau la el, pentru a primi sfaturi sau îmbărbătare. Însuşi Constantin şi fiii săi au fost în contact cu sfântul anahoret. Deşi preferând singurătatea şi tăcerea, Anton nu s-a sustras obligaţiilor sale de creştin angajat de a revărsa asupra altora darurile cu care Dumnezeu copleşise sufletul său: de două ori a părăsit locul său de eremit, pentru a merge la Alexandria, ştiind că prezenţa sa dădea curaj creştinilor persecutaţi de Maximinus Daia. A doua oară, s-a dus, la invitaţia sfântului Atanasie, pentru a-i îndemna pe creştini să rămână credincioşi învăţăturii stabilite la Conciliul de la Niceea (325).

 

Nu putem vorbi despre acest luminat "contestator" fără a aminti despre ispitele care tulburau singurătatea sa în pustiu şi care au oferit unor pictori ca Domenico Morelli prilejul de a-l picta printre femei neruşinate: sfântul Anton a fost într-adevăr ţinta multor ispite ale celui rău care îi apărea sub chipuri angelice, umane şi bestiale. Acest sfânt foarte uman, deşi sub chipul auster al anahoretului, este foarte venerat ca protector al animalelor domestice, umilul rol care-l face şi acum popular şi iubit.


(Sursa: http://www.ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp; Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. pr. Iosif Agiurgioaei).