Duminica a II-a TPA (A): Acea iubire care nu se teme de cruce (omilie)

 

Botezul lui Cristos
de Alessandro Rosi (1627-1697)

 

Evanghelia - Ioan 1,29-34: Mielul lui Dumnezeu. ²⁹ A doua zi, l-a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. ³⁰ Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. ³¹ Eu nu-l cunoșteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»”. ³² Ioan a dat mărturie, spunând: „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui. ³³ Eu nu-l cunoșteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». ³⁴ Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

 

Omilie

 

În fragmentul evanghelic din această duminică (In 1,29-34) găsim o mărturisire de credință în Cristos care se compune din trei afirmaţii: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In 1,29); „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui” (In 1,32); „acesta este Fiul lui Dumnezeu” (In 1,34).

Afirmaţia pe care o consideră mai importantă este prima: iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Unii văd pe fondalul acestei imagini mielul pascal despre care se vorbeşte în Cartea Exodului (12,1-28). Alţii văd o referire la jertfire de fiecare zi a unui miel la templu (Ex 29, 38-46). În sfârşit, unii văd în Mielul lui Dumnezeu pe Servitorul lui Dumnezeu despre care vorbeşte Is 53,7. Această ultimă referinţă mi se pare mai semnificativă. Mielul este imaginea unei ascultări şi a unei iubiri care merg până la cruce. Mielul este imaginea Slujitorului lui Dumnezeu care ia asupra sa – ridicând – păcatul poporului. Verbul pe care îl foloseşte Ioan înseamnă „a purta”, „a lua pe spatele său” şi totodată „a şterge”, „a distruge”. Amândouă sensurile sunt prezente. Motivele subliniate în mod special de Is 53 sunt: nevinovăţia Servitorului şi solidaritatea sa cu cei păcătoşi.

Două motive sunt prezente în gestul lui Isus care vine să se boteze: el nu se îndepărtează de poporul păcătos, dar se confundă cu el, deşi are conştiinţe propriei nevinovăţii şi a propriei origini divine. Astfel întruparea iese mult în relief: înţeleasă nu doar ca un a se face om, dar ca solidaritate deplină cu oamenii şi cu istoria lor. Proclamarea Botezătorului: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In 1,29) are în spate al patrulea imn al Servitorului lui Dumnezeu.

Prima lectură aleasă de liturgie este însă un alt text, şi este din al treilea imn al Servitorului Domnului (Is 49,3-6). Şi aici găsim unele trăsături care precizează ulterior fizionomia lui Isus şi a misiunii sale. Servitorul ia cuvântul pentru a arăta propria alegere, funcţia sa de predicator şi dificultăţile pe care le întâlneşte în activitatea sa. Datoria sa este de a-l aduna pe Israel şi de a fi mediator de salvare pentru toţi oamenii. Revin teme cunoscute: gratuitatea alegerii din partea lui Dumnezeu (iubit din sânul mamei), o misiune de vestire şi de eliberare, cu dimensiune universală. Servitorul este umilit cu poporul său (sclavul tiranilor, în exil), dar va fi glorificat în mijlocul poporului său în faţa tuturor naţiunilor. (don Bruno Maggioni [16.01.2005], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=3671).