Misterul răului şi speranţa după Edith Stein

Edith Stein (1891-1942)

Edith Stein, sfânta carmelitană convertită de la iudaism şi martirizată la Auschwitz în 1942, este una dintre personalităţile cele mai strălucitoare şi mai multiforme ale lumii filosofice din prima parte a secolului al XIX-lea. O figură ce reprezintă şi icoana timpului său, deoarece traversează infernul Shoah-ului, al cărei victimă devine, şi paradisul convertirii care i se deschide pe 1 ianuarie 1922, când itinerariul său cultural şi existenţial se transfigurează în cel Înviat, imens, Rug Arzător al Mântuirii oferite de Cristos.

 

În aceste zile, a fost republicată de editura „Queriniana” a X-a ediţie a conferinţei ţinute în 1931, la Ludwigshafen (în landul Renania-Palatinat, Germania), de către filozoful, psihologul şi educatoarea germană, pe tema întrupării şi naşterii lui Isus (Edith Stein, „Misterul Crăciunului. Întruparea şi umanitatea”, Brescia, 2013). O meditaţie care permite explorarea incredibilei adâncimi a misterului Adventului şi a actualităţii sale în vieţile oamenilor şi în istoria tuturor societăţilor.

În realitate, aşa cum afirmă pe parcursul întregului său text, Copilul Divin „aduce pacea pe pământ”, dar sosirea luminii nu este primită de întregul pământ din cauza mulţimii păcatelor. Un refuz care, în mod neînţeles, îi afectează pe cei inocenţi chiar şi astăzi, re-parcurgând în fiecare an, pe 27 decembrie, masacrarea pruncilor ordonată de Irod pentru a evita pierderea puterii sale regale. Crăciunul nu ar fi trebuit să aducă pacea pe pământ? De ce atât de multă durere şi acum, ca în trecut?

Prin reflecţia ei, Edith Stein ne ajută să găsim un răspuns: „Deja, în a doua zi de Crăciun, Biserica renunţă la veşmintele albe pentru a îmbrăca culoarea sângelui: Ştefan, primul martir, care l-a urmat primul pe Domnul în moarte, dar şi pe copiii inocenţi din Betleem şi Iudea care au fost masacraţi de mâinile torţionarilor. Ce înseamnă acest lucru? Unde este acum bucuria cetelor cereşti, unde este frumuseţea tăcută a nopţii sfinte? Unde este pacea pe pământ? Pace pe Pământ oamenilor de bună voinţă! De aceea Fiul Tatălui etern a trebuit să coboare din gloria cerească, deoarece misterul nedreptăţii a încolţit Pământul” (p. 25-26).

Călugăriţa a adăugat că „misterul întrupării şi misterul răului sunt strâns legate între ele. Luminii care a coborât din cer i se opune profunda şi angoasanta noapte a păcatului. Copilul îşi întinde mânuţele în iesle, iar surâsul său pare să anunţe ceea ce va spune când va deveni adult: Veniţi la mine toţi cei care sunteţi obosiţi şi împovăraţi” (p. 26-27).

La şcoala maeştrilor Carmelului, de la Tereza Pruncului Isus la Ioan al Crucii, Stein interpretează luminozitatea stelei urmărite de păstori în noapte ca o chemare care trebuie să deschidă în mod dureros drumul luminii în inimile tuturor.

De aceea, meditaţia sfintei carmelitane Stein insistă pe semnele fundamentale ale unei existenţei umane unite cu Dumnezeu: iubirea caritativă pentru aproapele, care înseamnă abandonarea voinţei umane în mâinile Tatălui. Să faci voia lui Dumnezeu este, de fapt, „să-l iei în braţe pe Copilul divin”, aşa cum au făcut-o Fecioara Maria, Sfântul Iosif şi toţi sfinţii.

Card. Mauro Piacenza a spus despre spiritualitatea lui Edith Stein că este profund sacramentală. De fapt, călugăriţa germană consideră că „a trăi în mod euharistic înseamnă să ieşi din sine însuşi, din închiderea în propria viaţă pentru a creşte în nemărginirea vieţii în Cristos”.

„Oare cel care-l caută pe Domnul în casa sa, nu va trebui să se preocupe şi de lucrurile Domnului? Va începe el însuşi să se intereseze de lucrurile Domnului. Participarea zilnică la sacrificiu ne introduce în mod automat în viaţa liturgică. Rugăciunile şi ritualurile Sfintei Liturghii păstrează prezentă în sufletul nostru, în timpul anului liturgic, istoria mântuirii şi ne permite să pătrundem din ce în ce mai profund în semnificaţia ei. Actul sacrificării imprimă de fiecare dată din nou misterul central al credinţei noastre, stâlpul istoriei universale: misterul întrupării şi al mântuirii. Cel cu sufletul şi inima sensibilă, nu poate să stea aproape de victima sfântă fără să devină el însuşi disponibil pentru sacrificiu, fără a-şi dori ca însăşi mica sa viaţă să se înscrie în marea operă a Mântuitorului. Misterul creştinismului constituie un tot indivizibil. Când ai pătruns unul dintre mistere, le înţelegi pe toate celelalte” (Edith Stein, Căile păcii interioare, Frankfurt, 1978, p. 23).

 

(Brieza Giuseppe, „Misterul răului şi speranţa după Edith Stein”, trad. Andrei Hrişman; vaticaninsider.lastampa.it; sursa:

http://e-communio.ro/stire1122-misterul-raului-si-speranta-dupa-edith-stein).