1 ianuarie – Sf. Maria – Născătoare de Dumnezeu

 

 

Născătoare de Dumnezeu by GloriaDei

Evanghelia - Luca (2,16-21): În timpul acela, păstorii s-au dus în grabă şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif împreună cu copilul, care era culcat în iesle. După ce l-au văzut, au vestit cuvântul ce li se spusese despre acest copil. Toţi câţi îi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei. Păstorii s-au întors slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese. Când a sosit ziua a opta, ziua tăierii împrejur, i-au pus copilului numele Isus, nume pe care i-l dăduse îngerul înainte de a fi fost zămislit

 

 

1. Cheia de lectură. Motivul care i-a determinat pe Iosif şi Maria să se ducă la Betleem a fost recensământul impus de împăratul roman (Lc 2,1-7). Periodic, autorităţile romane decretau aceste recensăminte în diferite regiuni ale imensului imperiu. Era vorba despre înregistrarea populaţiei şi de a şti câte persoane trebuiau să plătească impozitele. Cei bogaţi plăteau impozite pe teren şi pe bunurile pe care le posedau. Cei săraci plăteau pentru numărul de copii pe care îi aveau. Adesea impozitul total depăşea 50% din venitul pe persoană.

 

În evanghelia lui Luca observăm o diferenţă semnificativă între naşterea lui Isus şi naşterea lui Ioan Botezătorul. Ioan se naşte în casă, pe pământul său, în mijlocul rudelor şi vecinilor şi este primit de toţi (Lc 1,57-58). Isus se naşte necunoscut, în afara ambientului familiei şi a vecinilor, în afara locului său. „Nu era loc pentru ei la han”. A trebuit să fie pus într-o iesle (Lc 2,7).

 

Să încercăm să vedem textul evangheliei de astăzi în contextul vizitei păstorilor, şi să fim atenţi la surprizele şi contrastele care apar în acest text.

2. Contextul de atunci şi de astăzi. Textul acestei sărbători a Sfintei Maria – Născătoare de Dumnezeu (Lc 2,16-21) face parte din descrierea mai amplă a naşterii lui Isus (Lc 2,1-7) şi a vizitei păstorilor (Lc 2,8-21). Îngerul vestise naşterea Salvatorului, dând semnele pentru a-l recunoaşte: „Veţi găsi un copil înfăţat în scutece, care stă într-o iesle!” Ei îl aşteptau pe Salvatorul întregului popor şi trebuiau să-l recunoască într-un copil abia născut, sărac, ce zace alături de două animale! E mare această surprindere! Planul lui Dumnezeu are loc într-un mod neaşteptat, plin de surprize. La fel se întâmplă şi astăzi. Un copil sărac va fi Salvatorul poporului! Tu o poţi crede?

 

3. Comentariul la text.

 

1) Lc 2,8-9. Primii invitaţi. Păstorii erau oameni marginalizaţi, puţin apreciaţi. Trăiau alături de animale, separaţi de restul lumii. Din cauza contactului permanent cu animalele erau consideraţi necuraţi, impuri din punct de vedere cultual. Niciodată, nimeni nu i-ar fi invitat să viziteze un copil nou-născut. Dar tocmai acestor păstori le apare Îngerul Domnului ca să le transmită marea veste a naşterii lui Isus. În faţa apariţiei îngerilor, ei sunt cuprinşi de teamă.

 

2) Lc 2,10-12. Prima anunţare a Vestei celei bune. Primul cuvânt al îngerului este: „Nu vă temeţi!” Al doilea este: „Bucurie pentru tot poporul!” Al treilea este: „Astăzi!” Şi imediat trei nume ca să arate cine este Isus: Mântuitorul, Cristos şi Domnul! Salvator este cel care îi eliberează pe toţi de ceea ce îi leagă! Guvernanţilor din acel timp le plăcea să folosească titlul de Salvator. Ei înşişi îşi atribuiau titlul de soter. Cristos înseamnă uns sau Mesia. În Vechiul Testament acesta era titlul care era dat regilor şi profeţilor. Era şi titlul viitorului Mesia care avea să împlinească promisiunile lui Dumnezeu faţă de popor. Aceasta înseamnă că nou-născutul, care este aşezat într-o iesle, vine să împlinească speranţa poporului. Domnul era numele dat lui Dumnezeu însuşi. Aici avem cele mai mari trei titluri pe care ni le putem imagina. Pornind de la acest anunţ al naşterii lui Isus Salvatorul, Cristos şi Domnul, îţi imaginezi imediat pe cineva din clasele sociale înalte. Iar îngerul îţi zice: „Atenţie! Îţi dau semnele de recunoaştere: vei întâlni un prunc într-o iesle, în mijlocul celor săraci!” Ai să crezi? Modul în care acţionează Dumnezeu este diferit de al nostru!

 

3) Lc 2,13-14: Lauda îngerilor: „Gloria în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor pe care el îi iubeşte”. O mulţime de îngeri apare şi coboară din cer. Cerul se întinde pe pământ. Cele două fraze ale versetului rezumă proiectul lui Dumnezeu, planul său. Prima frază spune ce se întâmplă în lumea de sus: Glorie lui Dumnezeu în înaltul cerului. A doua frază spune ce se întâmplă în lume, aici jos: „Pace pe pământ oamenilor pe care el îi iubeşte!” Dacă lumea ar putea să experimenteze ceea ce înseamnă cu adevărat a fi iubiţi de Dumnezeu, totul s-ar schimba şi pacea ar locui pe pământ. Iar aceasta ar fi cea mai mare glorie pentru Dumnezeu.

 

4) Lc 2,15-18: Păstorii merg la Betleem şi povestesc despre vederea îngerilor. Cuvântul lui Dumnezeu nu este un sunet produs de o gură. Este mai ales un eveniment! Păstorii spun exact aşa: „Să mergem să vedem acest cuvânt care ne-a fost dat şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut”. În ebraică, expresia dabar poate să însemne în acelaşi timp cuvânt şi ceva (un eveniment), care se naşte din cuvânt. Cuvântul lui Dumnezeu are o putere creatoare. Împlineşte ceea ce spune. La creaţie Dumnezeu a zis „să fie lumină! Şi s-a făcut lumină” (Gen 1,3). Cuvântul îngerilor către păstori este evenimentul naşterii lui Isus.

 

5) Lc 2,19-20: Atitudinea Mariei şi a păstorilor în faţa faptelor, în faţa cuvântului. Evanghelistul Luca adaugă imediat că „Maria păstra aceste cuvinte (evenimente) meditându-le în inima sa”. Sunt două moduri de a percepe şi a primi Cuvântul lui Dumnezeu: a) Păstorii se scoală pentru a vedea faptele şi a verifica în ele semnul care le-a fost dat de către înger, şi după aceea, se întorc la turmă preamărindu-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru ceea ce au văzut şi au auzit; b) Maria, pe de altă parte, păstra cu grijă toate aceste evenimente în memorie şi le medita în inima sa. A medita lucrurile în inimă înseamnă a le rumega, a le frământa şi a le ilumina cu lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a ajunge astfel a înţelege mai bine întreaga lor semnificaţie pentru viaţă.

 

6) Lc 2,21: Circumcizia şi Numele lui Isus. În acord cu norma legii, micul Isus este circumcis în a opta zi de la naşterea sa (cf. Gen 17,12). Circumcizia era un semn de apartenenţă la popor. Dădea identitate persoanei. Cu această ocazie fiecare copil îşi primea numele (cf. Lc 1,59-63). Pruncul primeşte numele de Isus, nume pe care i l-a dat îngerul, înainte de a fi zămislit. Îngerul îi spusese lui Iosif că numele copilului trebuia să fie Isus „el va salva poporul său de păcate” (Mt 1,21). Numele de Isus este acelaşi ca şi Iosue, şi înseamnă Dumnezeu va salva. Un alt nume care încetul cu încetul va fi dat lui Isus este Cristos, care înseamnă Uns sau Mesia. Isus este Mesia cel aşteptat. Un al treilea nume este Emanuel, care înseamnă Dumnezeu cu noi (Mt 1,23). Numele complet este Isus Cristos Emanuel! (Cf. Carmelitani [2006]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net/).