31 decembrie - Sărbătoarea timpului (omilie)

Salvator Mundi
[Isus Cristos, Salvatorul Lumii]
de Francesco de Mura

Evanghelia - Ioan 1,1-18: ¹ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. ² Acesta era la început la Dumnezeu. ³ Toate lucrurile au fost create prin el şi nimic din ce a fost creat nu a fost creat fără el. ⁴ În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. ⁵ Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o. ⁶ A fost un om trimis de Dumnezeu şi numele lui era Ioan. ⁷ El a venit ca martor, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. ⁸ Nu era el lumina, ci el a venit ca să dea mărturie despre lumină. ⁹ Cuvântul era adevărata lumină care luminează pe tot omul care vine în lume. ¹⁰ El era în lume, şi lumea a fost creată prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. ¹¹ A venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit. ¹² Dar tuturor celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu, ¹³ copii născuţi nu din sânge, nici din dorinţă trupească, nici din voinţă omenească, dar născuţi din Dumnezeu. ¹⁴ Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, şi noi am văzut slava lui, slava unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. ¹⁵ Ioan a dat mărturie despre el, atunci când a strigat: "Iată-l pe acela despre care am spus: «Cel care vine după mine este mai presus decât mine pentru că el era mai înainte de a fi eu»". ¹⁶ Noi toţi am primit din plinătatea lui har peste har. ¹⁷ Căci prin Moise ni s-a dat Legea, iar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos. ¹⁸ Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar unicul său Fiu, care este spre sânul Tatălui, el l-a făcut cunoscut.

 

Omilie

 

 

Ultima zi din an. Liturgia ne salută cu însăşi cuvintele primei lecturi din apostolul Ioan. Ceasul din urmă este dramatic, pentru că este timpul lui Anticrist, adică a opunerii directe faţă de Domnul. Anticristul îi seamănă lui Cristos dar invers: „au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri”. Evanghelia ne mângâie reluând vestirea Cuvântului lui Dumnezeu care vine să locuiască între oameni.

 

Evanghelia face să răsune în ultima zi a anului marele imn al lui Ioan, care proclamă Cuvântul lui Dumnezeu creator al lucrurilor şi al timpului, venit să locuiască între oameni. „O clipă de timp, dar timpul a fost făcut din acel moment”, ne aminteşte marele poet Eliot. Timpul nu este gol, nu se consumă în nesemnificaţia zilelor care nu conţin nimic şi nu poartă nicăieri, dar trăieşte în plinătatea prezenţei Domnului. Viaţa nu dobândeşte semnificaţie de la construcţiile noastre, dar de la noutatea cortului prezenţei lui Dumnezeu fixat între casele noastre.

 

Recunoaşterea acestei prezenţe nu este plină de pace. Cu venirea Cuvântului lui Dumnezeu este descoperită drama timpului. Timpul trebuie să fie răscumpărat: nu numai de golul său, dar de răul care îl locuieşte. Atunci când omul se ridică deasupra lui Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu şi avansează pretenţia de a se construi singur, ca şi cum el ar fi Dumnezeu, atunci înlocuieşte propria sa imagine cu aceea a Fiului lui Dumnezeu venit în trup: această prezumpție este masca lui Cristos; acesta este Anticristul.

 

Timpul aşadar suferă lupta pentru recunoaşterea şi afirmarea lui Cristos: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit”. Acesta este nucleul şi esenţa credinţei creştine. Destinul omului şi fericirea sa se joacă în primirea sau în refuzarea lui Cristos, venit în trup omenesc. De fapt, numai din plinătatea Fiului lui Dumnezeu întrupat, omul primeşte har peste har, şi îi este oferit adevărul fiinţei sale. Devenind moştenitori şi familiari ai lui Isus realizăm viaţa noastră şi înaintăm în împlinirea vocaţiei noastre. Zilele, săptămânile, lunile, anii, ne sunt daţi pentru ca gloria lui Cristos să se arate şi să crească în lume, iar ochii oricărui om, recunoscându-l pe Domnul, să vadă mântuirea sa.

 

Vino, Doamne Isuse. În ceasul cel din urmă, în fiecare ceas, în fiecare zi. Vino să mântuieşti timpul nostru, timpul lumii, umplându-l cu prezenţa ta. Te Deum laudamus, pentru tot ce ne-ai oferit.

 

În sărbătoarea ultimei zile să nu lipsească mulţumirea noastră faţă de Domnul pentru darul prezenţei sale în timpul vieţii noastre, pentru că El a venit să locuiască în mijlocul nostru. Aceasta este sărbătoarea timpului, aceasta este sărbătoarea noastră! (don Angelo Busetto [31.12.2007]; trad. pr. Isidor Chinez).