luni, 9 septembrie 2013

Omul în căutarea sensului vieţii - Dinamica existențială (5)




 
Fără îndoială că demersul de căutare a sensului de către om poate să producă mai degrabă un dezechilibru, decât o stare de echilibru interior. Totuşi, tocmai această tensiune este condiţia indispensabilă pentru sănătatea mintală. Aş îndrăzni să spun că nimic altceva nu poate să ajute atât de eficient omul să supravieţuiască chiar şi în cele mai grele condiţii precum cunoaşterea faptului că viaţa lui are un rost. Multă înţelepciune se află în cuvintele lui Nietzsche: „Cel ce are un de ce pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice”. Văd în aceste cuvinte un motto valabil pentru orice fel de psihoterapie. În lagărele de concentrare naziste, oricine ar fi putut mărturisi că cei mai apţi să supravieţuiască erau tocmai oamenii care ştiau că au de dus la bun sfârşit un anumit lucru. De atunci încoace[1], atât cei care au scris despre lagărele de concentrare, cât şi studiile psihiatrice realizate cu privire la prizonierii de război din lagărele din Japonia, Coreea de Nord şi Vietnam au ajuns la aceeaşi concluzie.


În ceea ce mă priveşte, când am fost deportat în lagărul de la Auschwitz, mi-a fost confiscat un manuscris pe care tocmai urma să îl public[2]. Desigur, dorința mea de a rescrie manuscrisul m-a ajutat să supravieţuiesc rigorilor lagărului. De pildă, atunci când eram bolnav de febră tifoidă într-un lagăr din Bavaria, am aşternut în scris, pe diverse bucăţele de hârtie, multe notiţe care urmau să mă ajute la rescrierea manuscrisului dacă era să apuc ziua eliberării. Sunt convins că această refacere a manuscrisului, pe care am realizat-o în barăcile întunecoase din lagărul de concentrare din Bavaria, m-a ajutat să trec cu bine peste pericolul unui colaps cardiovascular.




Se poate vedea, aşadar, că sănătatea mintală se întemeiază pe un oarecare grad de tensiune, pe tensiunea dintre ceea ce ai făcut deja şi ceea ce ar trebui să mai realizezi, adică pe diferenţa dintre ceea ce eşti şi ceea ce ar trebui să devii. O astfel de tensiune este intrinsecă omului şi, de aceea, indispensabilă sănătăţii lui mintale. De aceea n-ar trebui să ezităm să-i aruncăm omului provocarea de a duce la îndeplinire un anumit sens potenţial. Numai în acest fel îi scoatem voinţa de sens din starea ei latentă. Consider că este o concepţie greşită și periculoasă despre igiena mintală presupunerea că omul are nevoie în primul rând de echilibru sau, aşa cum este numit el în biologie - de „homeostază”, adică de o stare lipsită de orice tensiune. De fapt, omul nu are nevoie de o astfel de stare lipsită de tensiune, ci mai degrabă de strădania şi lupta pentru atingerea unui scop valoros, a unei sarcini liber asumate. Lucrul de care are el nevoie este nu să scape cu orice preţ de tensiune, ci omul are nevoie de chemarea pe care i-o adresează un anumit sens potenţial care se vrea realizat. Nu de homeostază are el nevoie, ci de ceea ce eu numesc „noodinamica”, adică de o dinamică existenţială într-un câmp de tensiune polar, unde unul dintre poli este reprezentat de sensul care trebuie împlinit, iar cel de-al doilea pol, de către omul însuşi, care trebuie să-l împlinească. Şi nu trebuie să se creadă că acest lucru este adevărat doar în condiţii normale de viaţă; la nevrotici este cu atât mai valabil. Dacă arhitectul vrea să întărească un arc slăbit, el va creşte sarcina care apasă asupra arcului, căci în felul acesta părţile lui se unesc şi mai bine. Deci, dacă terapeutul vrea să protejeze sănătatea mintală a pacientului, el nu trebuie să se teamă să creeze un nivel rezonabil de tensiune, prin reorientarea pacientului către sensul vieţii sale.


Acum, că am arătat impactul benefic pe care îl are orientarea către sens, vreau să îmi îndrept atenţia asupra influentei nefaste pe care o exercită acel sentiment de care atât de mulţi pacienţi se plâng astăzi, respectiv sentimentul unei depline, extreme lipse de sens a vieţii lor. Aceştia sunt bântuiţi de trăirea golului lor interior, a vidului lăuntric. Ei se află prinşi în acea stare pe care eu o numesc de „vid existenţial”. (Viktor E. Frankl,Omul în căutarea sensului vieţii, Meteor Press, București 2009, 116-118).
 





[1] Rândurile de faţă au fost scrise de Frankl în 1962, deci la circa 17 ani după terminarea celui de al Doilea Război Mondial (n. trad.).


[2] Este vorba despre prima versiune a primei mele cărţi, a cărei traducere în engleză a fost publicată de Alfred A. Knopf, New York, în 1955, sub titlul The doctor and the Soul: An Introduction to Logo-therapy (n. aut.).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu