sâmbătă, 13 iulie 2013

XV (C): Aproapele adevărat? Îl găseşti unde te aştepţi mai puţin (omilie)


Samariteanul milostiv

Luca 10,25-37 - În acel timp, 25 ca să-l prindă în vorbă pe Isus, un învăţător al Legii i-a pus această întrebare: "Învăţătorule ce trebuie să fac, ca să dobândesc viaţa veşnică?" 26 Isus l-a întrebat: "În Lege ce este scris? Ce citeşti?" 27 El i-a răspuns: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". 28 Isus i-a zis: "Bine ai răspuns: fă aşa şi vei dobândi viaţa!" 29 Însă el, voind să-şi justifice întrebarea, i-a spus lui Isus: "Şi cine este aproapele meu?" 30 Isus a reluat: "Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut în mâinile tâlharilor, care, după ce l-au jefuit şi l-au bătut, rănindu-l grav, au plecat lăsându-l aproape mort. 31 Din întâmplare a trecut pe acolo un preot, care l-a văzut, dar a trecut mai departe. 32 Tot aşa şi un levit, ajungând în acel loc, l-a văzut şi a trecut mai departe. 33 Dar un samaritean, care era în călătorie, a ajuns în dreptul lui, l-a văzut şi i s-a făcut milă de el. 34 Atunci s-a apropiat, i-a pansat rănile turnând pe ele ulei şi vin, apoi l-a pus pe animalul său de povară, l-a condus la un han şi i-a purtat de grijă. 35 A doua zi a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Ai grijă de el, şi tot ce vei mai cheltui îţi voi da înapoi când mă voi întoarce»". 36 Ce părere ai, care dintre cei trei a fost aproapele omului care căzuse în mâinile tâlharilor?" 37 Învăţătorul Legii i-a răspuns: «Cel care a avut milă de el». Isus i-a zis: «Mergi şi fă şi tu la fel!».
 
Omilie
 
Cărturarul răspunde întrebării lui Isus făcând trimitere la porunca iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de aproapele. Cele două direcţii ale iubirii – faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele – se ating profund, dar nu până acolo că dispare diferenţa. Măsura iubirii faţă de Dumnezeu este totalitatea, măsura iubirii faţă de aproapele este ca pe tine însuţi. Şi în iubire Dumnezeu rămâne Dumnezeu iar aproapele rămâne aproapele. Dar cărturarul nu este satisfăcut de ceea ce el însuşi a spus şi Isus a aprobat. Vrea să se justifice, adică vrea să spună că problema este mai puţin simplă, şi de aceea adaugă: „Cine este aproapele meu?” Isus răspunde cu o parabolă care lărgeşte întrebarea şi chiar o dă peste cap.
 
  
Aproapele este un necunoscut rănit de-a lungul străzii. Nu se spune cine este: un evreu, un păgân, un credincios? Nu se spune, şi pe drept. Proximitatea nu este definită de apartenenţă, ci de necesitate: aproapele este cel care are nevoie, este cel peste care dai fără să programezi, nu are importanţă cine este.
 
Ca figură pozitivă care se opreşte alături de cel rănit Isus nu alege un fariseu care respectă legea, nici un preot, nici un levit. Alege un samaritean, dispreţuit de evrei, considerat un necredincios. Lecţia este clară şi polemică: binele poţi să-l găseşti şi acolo unde te aştepţi mai puţin. Nici chiar binele nu este limitat de frontiera apartenenţei.
 
Parabola lui Isus pare să pună accentul pe verbul „a iubi” mai mult decât pe „aproapele” care trebuie ajutat. Samariteanul se apropie de cel rănit, îi este milă (un sentiment uman care ar trebui să locuiască în fiecare om, chiar în omul care crezi că este diferit) iar gesturile sale sunt descrise unul câte unul, aproape cu încetinitorul. Este evident că povestitorul insistă asupra acestor gesturi. Samariteanul nu s-a întrebat cine este oare cel rănit, ajutorul său este dezinteresat, generos şi concret. Iată ce înseamnă a-l iubi pe aproapele.
 
Ajuns apoi la încheiere, Isus îi pune cărturarului direct o întrebare care schimbă interesul după aceea: „Cine dintre aceştia trei ţi se pare că s-a făcut aproape pentru cel care a căzut în mâinile bandiţilor?” Din aproapele ca obiect de iubit la aproapele ca subiect care iubeşte, acesta este punctul important. Problema este alta: să te întrebi dacă tu ai înăuntrul tău apropiere faţă de nevoile altora, oricare ar fi ei. Aceasta este adevărata problemă. Cărturarul care avea de pus o problemă teologică, este invitat să se convertească el însuşi. (don Bruno Maggioni [15.07.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu