XIV (C): Urgenţa de a purta în lume Cuvântul (omilie)

Isus cu ucenicii săi și cu poporul

Luca 10,1-12.17-20 - În acel timp, ¹ Domnul a ales încă şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare cetate sau loc pe unde avea să treacă el. ² Şi le-a zis: "De secerat este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul său. ³ Mergeţi! Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. ⁴ Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. ⁵ În orice casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» ⁶ Şi de se află acolo un fiu al păcii, pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui; altfel se va întoarce la voi. ⁷ Rămâneţi în acea casă, mâncaţi şi beţi ceea ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la plată. Nu vă mutaţi din casă în casă. ⁸ Când veţi intra într-o localitate şi veţi fi primiţi, mâncaţi ce vi se va pune înainte, ⁹ vindecaţi bolnavii care se află acolo şi spuneţi oamenilor: «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!» ¹⁰ Când însă veţi intra într-o cetate şi nu veţi fi primiţi, ieşiţi în pieţe şi spuneţi: ¹¹ «Chiar şi praful din cetatea voastră care s-a prins de picioarele noastre îl scuturăm ca semn împotriva voastră. Dar aceasta să o ştiţi: Împărăţia lui Dumnezeu este aproape». ¹² Eu vă spun: În ziua judecăţii soarta Sodomei va fi mai uşoară decât a acelei cetăţi". ¹⁷ Cei şaptezeci şi doi de ucenici s-au întors cu inima plină de bucurie şi i-au spus: "Doamne, până şi duhurile rele ni se supun în numele tău!" ¹⁸ Isus le-a zis: "L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. ¹⁹ Vouă v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi peste toată forţa duşmanului, şi nimic nu vă va putea dăuna. ²⁰ Cu toate acestea nu vă bucuraţi că duhurile vi se supun, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.

 

Omilie

 

După ce a povestit trimiterea în misiune a celor doisprezece apostoli, Luca vorbeşte şi despre trimiterea în misiune a celor şaptezeci şi doi de ucenici (Lc 1-12). Intenţia sa este probabil de a ne spune că misiunea nu este încredinţată doar unui grup restrâns de apostoli, ci intră în vocaţia creştină. Evanghelistul precizează că „i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare cetate, unde avea să meargă el” (v. 1). Misiunea presupune o trimitere, şi de aceasta misionarul trebuie să fie foarte conştient. A primit o însărcinare şi trebuie să o ducă la împlinire cu fidelitate, în termenii stabiliţi. Nu trebuie să se prezinte pe sine însuşi, nici propriile idei, dar Evanghelia lui Isus. În conceptul de trimitere este şi ideea de călătorie şi de plecare: mergeţi (v. 3). Nu popoarele trebuie să meargă spre ucenici, ci ucenicii trebuie să meargă la popoare. Creştinul nu trebuie să se mulţumească să vorbească despre evanghelie numai dacă este căutat şi întrebat: trebuie să ia iniţiativa şi să vorbească primul. Să se preocupe să trezească problema, nu să se mulţumească să dea răspuns.

 

Apoi misionarul trebuie să fie conştient de anumite lucruri. Mai întâii de urgenţa şi de vastitatea misiunii: „Secerişul este mult dar lucrătorii sunt puţini”. De aici necesitatea rugăciunii. Urgenţa şi vastitatea datoriei sunt subliniate şi de un alt avertisment: „Pe cale să nu salutaţi pe nimeni”. Nu este timp de conversaţii lungi şi inutile. Ucenicul nu are timp de pierdut.

 

O altă atitudine: „Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale”. Ucenicul este invitat să nu se lase îngreunat de prea multe bagaje şi de prea multe exigenţe. Un ucenic îngreunat de prea multe bagaje devine sedentar, conservator, abil în a găsi mii de motive de comoditate pentru a considera că nu poate renunţa la casa în care s-a aşezat. Sărăcia este şi un semn de credibilitate: arată că misionarul se încrede în Dumnezeu şi nu în sine însuşi. Arată că misiunea sa este cu totul gratuită.

 

O a treia atitudine este conştiinţa unei situaţii de disproporţie: „Vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. Ciocnirea cu lumea nu este cu arme egale. Ucenicul trebuie să aibă credinţă în Cuvântul pe care-l vesteşte, chiar dacă acesta pare inadecvat. Şi trebuie să se sustragă tentaţiei de a se folosi de puterea lumii pentru a face mai eficace Cuvântul pe care-l vesteşte. A merge în căutarea mijloacelor care aparţin logicii lumii trădează o profundă lipsă de credinţă. Şi tocmai această lipsă de credinţă împiedică, de prea multe ori, cuvântul să-şi arate puterea pe care o ascunde într-însul. (don Bruno Maggioni [08.07.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).