luni, 31 decembrie 2012

Te Deum - Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat (gregorian)



Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, *
pe tine, Doamne, te mărturisim.

Pe tine, veşnicul Părinte, *
tot pământul te cinsteşte.

Ţie toţi îngerii, *
cerurile şi toate puterile,

heruvimii şi serafimii *
îţi cântă fără încetare:

Sfânt, * sfânt, * sfânt *
e Domnul, Dumnezeul Sabaot!

Plin e cerul şi pământul *
de mărirea slavei tale!

Pe tine te măreşte *
corul preaslăvit al apostolilor;

pe tine te slăveşte *
numărul vrednic de laudă al profeţilor;

pe tine te laudă *
ceata strălucită a martirilor;

pe tine te mărturiseşte sfânta Biserică *
pe toată faţa pământului:

pe tine, Tatăl, *
a cărui slavă este fără de sfârşit,

şi pe Fiul tău, *
unic, adevărat şi vrednic de închinare,

şi pe Duhul Sfânt, * Mângâietorul.

Tu eşti * regele măririi, Cristoase,

tu eşti * Fiul cel veşnic al Tatălui.

Pentru mântuirea noastră * tu nu te-ai sfiit
să te cobori în sânul Fecioarei.

Tu ai biruit ghimpele morţii *
şi ai deschis celor ce cred împărăţia cerurilor.

Tu stai de-a dreapta lui Dumnezeu *
întru mărirea Tatălui.

Noi credem * că vei veni ca judecător,
deci pe tine te rugăm să vii

în ajutorul slugilor tale*
pe care le-ai răscumpărat cu sângele tău scump.

Învredniceşte-ne să fim număraţi printre sfinţii tăi *
în slava ta cerească.

Mântuieşte, Doamne, poporul tău *
şi binecuvântează moştenirea ta.

Călăuzeşte-i * şi înalţă-i pe ei până în veac.

În toate zilele * te binecuvântăm

şi lăudăm numele tău în veci *
şi în vecii vecilor.

Binevoieşte, Doamne, în ziua aceasta *
să ne fereşti de păcat.

Miluieşte-ne, * Doamne,
miluieşte-ne.

Fie, Doamne, mila ta asupra noastră *
precum am nădăjduit şi noi în tine.

În tine, Doamne, am nădăjduit *
şi nu voi regreta în veci. Amin.


Christus vincit, Christus regnat, Christus Christus imperat!
1. N. Summo Pontifici et universali Patri pax vita et salus perpetua!
2. N. Reverendissimo Episcopo et universo clero ac populo ei commisso pax, vita et salus perpetua!
3. Tempora bona veniant! Pax Christi veniat! Regnum Christi veniat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu